Ambasada Federaţiei Ruse la Bucureşti în colaborare cu Primăria Generală a Municipiului Bucureşti, Agenţia Federală de media şi comunicărilor de masă, Biblioteca Metropolitana Bucureşti, Uniunea cineaştilor din România, Academia de Studii Economice şi Centrul cultural rus „Russkiy mir”, Asociaţia „Art viva”, Fundaţia „Charta”, Asociaţia Сulturală „Orante”, cu suportul financiar al organizaţiilor grupului Lukoil în România organizează „Zilele culturii ruse”, ediţia a 2-a, care se va desfăşura în Bucureşti în noiembrie-decembrie 2012.
În cadrul manifestărilor mentionam:
Deschiderea oficială a Zilelor culturii ruse în România „Din Rusia, cu sufletul deschis” va avea loc marti 20 noiembrie, ora18.00 la Sala de expoziţii ASE. Cu aceasta ocazie va fi vernisata expoziţia de pictura „Calatorii”, organizată de centrul de arta rusesc „Heart of art”, Moscova (Expoziţia este cu vânzarea). La eveniment vor fi prezenti reprezentanţi ai intelectualilor din Federaţia Rusă. Evenimentul va fi urmat de o recepţie.
Centrul de arta „Heart of art” – este o organizaţia non-guvernamentală care sprijină şi promovează arta contemporană de tineret. Centrul colaborează cu instituţii de învăţământ superior din domeniul artei, cu alte instituţii de artă şi cu proiectul Edutainment (educaţia+distracţie). Scopul centrului consta in gasirea mesajului de transmitere a artei de la pictor catre privitor.
– 21-25 noiembrie – participarea Rusiei la Târgul internaţional “Gaudeamus” 2012. Evenimentul este organizat de Agenţia Federală de media şi comunicări de masă din Federaţia Rusă. Expoziţia de carte “Cărţile Rusiei” va reprezenta tendinţele contemporane ale pietii rusesti de carte. Scopul principal al expoziţiei este de a face cunoscuta literatura rusa contemporana. În cadrul expoziţiei vor fi prezentate cărţi de proza şi poezie clasică şi contemporană, cărţi educative, de ştiinţa-populară, albume de arta. De asemenea publicul va avea posibilitatea de a întâlni scriitorii şi intelectuali ruşi, vor fi organizate mese rotunde şi dezbateri pe diferite domenii. Expoziţia Rusiei ofera posibilitatea unei viziuni noi asupra literaturii si culturii rusesti contemporane.
– 26-29 noiembrie 2012, Cinema Studio – „Zilele filmului rusesc la Bucuresti”. Deschiderea va avea loc pe 26 noiembrie 2012, ora 19.00 cu proiectia celui mai recent film regizat de Karen Şahnazarov „Tigrul alb”. Programul mai cuprinde următoarele titluri
„Armistiţiu”, (regia, Svetlana Proskurina)
„Scurte povestiri miraculoase” , (regia , Mikhail Segal)
„Ispăşire” , (regia, Alexandr Proşkin)
„Doctorul” , (regia, Vladimir Pankov)
– 4-7 decembrie 2012, sala Eforie si sala Horia Bernea a Muzeului Taranului Roman: Zilele A.Tarkovski. 80 de ani de la naştere: vizionarea filmelor (Patimele după Andrei – varianta originara a filmului „Andrei Rublov” şi a filmului „Solaris”), 2 documentare – „Magnetismul memoriei”, „Culegatorul de vise” de Evgheni Borzov, lansare de carte, mese rotunde. Invitaţi speciali: Marina Tarkovskaya, Andrei Gordon, Dmitry Salinskiy.