Vineri, 15 aprilie, Concert: Old Songs for Young Souls la Ceainăria La un Ceai

afis-madalinaMădălina Mantu – Vocalist Musical şi Jazz
Rezervări la 0734 195 395
Suport artist: 20 de lei

Vineri, 15 aprilie, ora 20:00, la Ceainăria La un Ceai

Mădălina Mantu este cântăreaţă de naţionalitate română, născută în Piatra Neamț, având dublă cetăţenie: română şi germană.

Provenind dintr-o familie de muzicieni cu reputaţie atât în ţară, cât şi în afara acesteia, Mădălina a moştenit calităţile tatălui său care i-a fost mentor în educaţia muzicală pe care şi-a construit cariera.

Mădălina Mantu a urmat cursuri de pian începând de la vârsta de 6 ani, iar la vârsta de 21 de ani, perioadă până la care a studiat intensiv canto clasic, a fost solicitată prin contract în Germania, A activat profesional exclusiv în occident, mare parte din cariera ei fiind bazată pe evoluţiile de pe scene renumite din Germania şi Elveţia, unde şi-a perfecţionat tehnica prin studii de specialitate sub îndrumarea unui soprane de renume de la Academia de muzică -Musikhochschule Hannover.

Printre cei cu care cântăreaţa a avut colaborări de-a lungul carierei sale, amintim numai câteva nume: Jim Ferguson – fost solist Hot Chocolate care s-a îndrăgostit de prestaţiile cântăreţei noastre, solicitând-o în repetate rânduri să i se alăture în turneele acestuia, Castle Jazz Band Hannover alături de care a înregistrat un real succes la publicul german, Peter Schutlz saxofonist împreună cu care a avut diferite colaborări fiind solicitaţi în diverse locaţii exclusiviste pentru a întreţine recitaluri de Jazz şi Musical unui public mai mult decât avizat, şi mulţi alţi muzicieni germani de renume.

Mass-Media din Germania i-a acordat, în repetate rânduri, o atenţie deosebită, cântăreaţa de origine română fiind o răsfăţată a posturilor de radio din nord-vestul Germaniei, melodiile ei fiind difuzate periodic, existând o solicitare permanentă din partea publicului.

Au fost acordate zeci de interviuri în ziarele importante din land-ul Niedersachsen, dar de departe cea mai mare realizare din punct de vedere mediatic o reprezintă apariţia televizată de la SAT 1, unde cântăreaţa a susţinut un recital la o emisiune matinală de maximă audienţă – Frühstücksfernsehen. În urmă acesteia, realizatorii emisiunii i-au propus un contract de colaborare pe termen lung.

Mădălina a activat în importante locaţii de gen şi la evenimente de prestigiu din vestul Europei, în oraşe precum: Bad Pyrmont, Hamburg, Hannover, Hameln, Köln, Düsseldorf, Berlin din Germania, dar şi Zurich – Elveţia şi altele.
S-a îndrăgostit şi s-a întors acasă…în ţara ei.

„If there is anything to say about
me, just listen!”

Un concert susținut de Radio România Cultural

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Mădălina Mantu este cântăreaţă de naţionalitate română, născută în Piatra Neamț, având dublă cetăţenie: română şi germană. Vineri, 15 aprilie, Concert: Old Songs for Young Souls la Ceainăria La un Ceai