Ultimele informatii despre concertul Arch Enemy

Afis-Arch-Enemy-web 6

Acest comunicat de presa vine la doua zile dupa anuntarea vestii ca Angela Gossow, solista formatiei ARCH ENEMY, a parasit trupa pentru a se dedica managementului acesteia, locul ei fiind luat de Alissa White-Gluz, ex-The Agonist, o voce unica si foarte apreciata de catre comunitatea metal.

In acest timp, in calitate de organizatori ai concertului Arch Enemy de la Bucuresti, de pe 23 mai 2014, am luat legatura atat cu agentia de booking cat si cu managementul formatiei pentru a afla toate informatiile referitoare la aceasta schimbare surprinzatoare.

Iata ce spune Angela despre alegerea ei de a inceta sa mai cante impreuna cu Arch Enemy:

“Dupa 13 ani de metal pur, 6 albume de studio si numeroase turnee in 5 continente, simt nevoia sa intru intr-o alta faza a vietii mele, sa petrec timp cu familia mea si sa urmaresc alte interese. Cu toate acestea, voi ramane managerul formatiei Arch Enemy si voi continua sa-mi dezvolt rosterul de artisti. Raman fidela radacinilor mele heavy, doar ca ies din lumina reflectoarelor, ca sa zic asa si inmanez ‘torta’ super talentatei Alissa White-Gluz, pe care o cunosc in calitate de prietena draga si care este de mult timp o vocalista superba. Intotdeauna am crezut ca merita sa aiba sansa sa straluceasca si iata ca a sosit acel moment, exact cum am avut si eu parte de el in 2001 (…). Abia astept urmatoarea decada de nebunie Arch Enemy. Chiar acum ascult primele piese de pe viitorul disc si sunt incantata. 2014 inseamna un Arch Enemy in forma maxima. Sunt mandra sa fac parte din acest nou capitol Arch Enemy, chiar daca intr-un mod diferit, turand motoarele in spatele scenelor. Sper sa va vad in fata scenei. De data aceasta, am sa ma alatur voua acolo”.

In exclusivitate, va adresam invitatia de a va alatura noua in jurul orei 19:00 pentru a viziona primul videoclip Arch Enemy in noua formula, realizat pentru o piesa inca nenumita (cel mai probabil “War Eternal”). In urmatoarele saptamani vor mai aparea 3 videoclipuri proaspete, infatisand grupul in varianta actuala, cu Alissa la voce.

Am mai aflat de la managementul grupului ca noul disc este inregistrat cu Alissa, fapt ce poate fi auzit si in piesa “War Eternal”, care suna exceptional. Pentru foarte multa lume, si inclusiv pentru membrii Arch Enemy, cooptarea Alissei in formatie este un pas inainte, deoarece mai tanara vocalista va aduce energie proaspata in grup si va da, cu siguranta, randament maxim pe scena. Mai mult, abilitatile ei versatile, care includ si stapanirea la perfectie a glasului clean, vor oferi ceva nou compozitiilor trupei.

Aceasta modificare de line-up nu va afecta programul turneului, astfel incat fanii din Romania vor avea ocazia unica sa vada in premiera prestatia formulei actuale a iubitei trupe. Mai mult, pentru ca fanii sa-i cunoasca mai bine pe membrii noului line-up, managementul a decis sa mareasca numarul de pass-uri “Meet & Greet”, asa ca atat fanii care si-au achizitionat pana acum bilete, cat si cei care o vor face de acum incolo pot sa aiba ocazia sa faca cunostinta cu Alissa and Co. Mai multe informatii despre ce trebuie sa faceti pentru a putea beneficia de pass-uri AICI.

Cei care si-au achizitionat bilete la eveniment si doresc sa li se returneze banii, pot sa primeasca suma integrala inapoi daca, in termen de 7 zile de la acest anunt (pana pe data de 27 martie 2014), se prezinta la locatia de unde au procurat biletul si declara ca vor sa renunte la acesta.  

Formatia ARCH ENEMY a intrat intr-o noua etapa a existentei sale, una care promite sa fie la fel de buna – daca nu chiar mai buna – decat precedenta. Sa-i uram bun-venit Alissei in grup si sa ne vedem cu bine la concert.

Reamintim ca ARCH ENEMY va sustine un concert la Bucuresti pe data de 23 mai 2014. Evenimentul se va desfasura la Turbohalle si este organizat de catre Promusic Events si Maximum Rock (producator Nelu Brindusan).

Afla tot ce trebuie sa stii despre bilete:


78 lei
– 100 bucati (plata doar prin card sau direct la sediul firmei)

Bilete disponibile prin reteaua Eventim (Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Carturesti, Humanitas si online pe www.eventim.ro) la urmatoarele preturi:

87 lei pentru biletele achizitionate pana la data de 21 aprilie 2014
95 lei in perioada 22 aprilie-22 mai 2014

110 lei
pentru biletele achizitionate in ziua concertului, 23 mai 2014. Acestea se achizitioneaza DOAR in ziua concertului, la intrarea in locatia evenimentului.

Pagina evenimentului

 

Prin cumpararea de bilete la concerte sustineti formatiile preferate si posibilitatea unor urmatoare evenimente.

 

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro