Turneul extraordinar de promovare a CD-ului ACCORD VIBES- Just Musette

Accord VibesMarţi, 26 noiembrie 2013, va avea loc debutul turneului extraordinar de promovare a compact discului  Just Musette, apartinând triou-lui Accord Vibes.

Concertul va avea loc  pe scena Filarmonicii Oltenia din Craiova, orele 19, fiind integrat  in cadrul evenimentului Craiova Muzicală. Acest concert va fi urmat de alte 10, în cele mai importante oraşe din ţară, dupa cum urmeaza:

 27 noiembrie Reşiţa– Liceul de Arta Sabin Păuţa,

 28 noiembrie Timişoara– Colegiul Naţional de Artă Ion Vidu

 29 noiembrie Cluj– Sala Radio Cluj

  30 noiembrie Târgu Mureş– Jazz& Blues

 2 decembrie Iaşi, Aula Bibliotecii Centrale Universitare

 3 decembrie Ploieşti– Sala Filarmonicii din Ploiesti-Ion Baciu

 4 decembrie Sibiu– Filarmonica din Sibiu

 5 decembrie Constanţa– Teatrul de Stat Constanţa

 6 decembrie Piteşti, Filarmonica Piteşti

 7 decembrie Braşov- Sala Filarmonicii Braşov. 

Toate concertele vor începe de la ora 19, cu excepţia celui de la Târgu Mures, care va începe la ora 20.00.

Plecând de la radăcinile tradiţionale ale muzicii, preluând elemente din stilul popular java, trecând prin armonii de vals musette sau ritmuri de bossa, Accord Vibes preia conceptul new musette al lui Richard Galliano, pe care îl îmbogăţeşte cu propria viziune şi concepţie muzicală, reuşind să-l proiecteze într-o lumină nouă, nemaîntâlnită.

Aşa a luat naştere Just Musette, poveste care îşi are filonul într-un un stil popular, unic, apărut în Parisul de început de secol XX prin întâlnirea muzicienilor de origine italiană, din Auvergne, reinventat de Galliano şi căruia  Accord Vibes i-a conferit o dimensiune moderna, originală, plină de culoare şi vitalitate.

[tube]http://www.youtube.com/watch?v=ajZbmXTvRLQ[/tube]

Proiectul  Just Musette s-a bucurat de aprecierea publicului pe scenele unor prestigioase festivaluri cum ar fi: Festivalul George Enescu (2011), Festivalul de Film Istoric Râșnov (2012), Cafeteca Jazz Weekend (2012), Bucharest Music Film Festival (2013).

În urma reacţiilor entuziaste ale publicului şi ca urmare a cererii acestuia, în anul 2013 proiectul  Just Musette s-a materializat prin compact discul cu acelaşi nume.

Accord Vibes Just MusetteAccord Vibes reprezintă un trio de jazz unic în România, reunind trei muzicieni, având cariere solistice impresionante (Alexandru Anastasiu- vibrafon, Fernando Mihalache – acordeon, Michael Acker – contrabas), din dorinţa de a crea o formulă muzicală la cel mai valoros şi sofisticat nivel de interpretare.

 Unicitatea Accord Vibes derivă şi din întâlnirea surprinzătoare a celor trei instrumente cu o sonoritate specială: vibrafon, acordeon şi contrabas, întâlnire revelatore şi spectaculoasă prin simbioza timbrelor, prin susţinerea armonică şi complementaritate.

Personalităţi muzicale distincte şi bine conturate, îmbogăţite de o vastă experienţă concertistică şi animate de virtuozitate şi imaginaţie generoasă, întâlnirea celor trei muzicieni crează contururile unui univers sonor fantastic, complex şi eterogen.

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro