Apropiera sarbatorilor inseamna o surpriza pentru iubitorii de balet pe gheata: toti cei care detin un bilet pentru baletul LACUL LEBEDELOR PE GHEATA au sansa sa castige un week-end de feeric pus la dispozitie de www.hotelofice.ro! Premiul include un pachet turistic premium, compus din doua nopti de cazare: prima la Palatul Brukenthal din Avrig iar cea de a doua la Hotelul de Gheata de la Balea Lac. Premiul va fi oferit prin tragere la sorti, in seara spectacolului. In urna se vor afla partile detasabile ale tuturor biletelor de acces.
In plus, chiar si cei care nu intra in posesia marele premiu pot savura o experienta extraordinara la Balea Lac Ice Hotel, in conditii preferentiale: toti cei care au un bilet pentru LACUL LEBEDELOR PE GHEATA beneficiaza de o reducere de 50% la serviciile de cazare oferite de celebrul hotel considerat o atractie turistica de top a Romaniei.
Atat marele premiu cat si facilitatile puse la dispozitia tuturor detinatorilor de bilete la spectacolul singurului balet profesionist pe gheata din lume sunt oferite de www.hotelofice.ro. Reducerea poate fi utilizata atat pentru servicii la Hotelul de Gheata, cat si pentru serviciile oferite de cabana Balea Lac*.
Ansamblul de Stat al Baletului pe Gheata din Sankt Petersburg – nestemata din patrimoniul cultural al Rusiei si singurul balet profesionist pe gheata, din lume,- ajunge la Bucuresti pentru un spectacol feeric, cu reprezentatia LACUL LEBEDELOR, pe 18 ianuarie 2014.
Productia LACUL LEBEDELOR este pusa in scena de coregraful artist emerit al Rusiei Konstantin Rassadin, iar in ultimii 5 ani a fost prezentata pe cele mai prestigioase scene din SUA, Canada, Olanda, Germania, China, Spania, Coreea, Taiwan, Grecia, Portugalia, Irlanda, Serbia, Slovenia, Turcia, Elvetia, Columbia si Argentina.
Faimosul libret, ce istoriseste povestea unor printese transformate in lebede de catre un vrajitor malefic, al carui blestem poate fi spulberat doar de iubirea unui print, prinde viata pe scena patinoar si imbina intr-un mod unic muzica simfonica, gingasia costumelor si maiestria balerinilor, pentru un spectacol deosebit.
Baletul pe Gheata din Sankt Petersburg va oferi publicului un show unic si impresionant. Coregrafia clasica si spectacolul de cel mai inalt nivel sunt doar doua dintre argumentele care recomanda acest show grandios.
Spectacolul pus in scena de Baletul pe Gheata din Sankt Petersburg este singurul din lume in care baletul clasic se imbina cu feeria spectacolului pe gheata. Baletul pe gheata din Sankt Petersburg aduce in fata publicului transpunerea fidela pe luciul scenei-pationoar a unui spectacol clasic de balet, cu decoruri, costume si balerini pregatiti in renumitele scoli de balet clasic din Rusia. Pentru acest spectacol, scena Salii Palatului va fi acoperita cu 2500 de kg de gheata naturala.
Incepand din anul 1995, Baletul pe Gheata din Sankt Petersburg aduce in fata publicului din lumea intreaga fascinantele spectacole clasice de balet, transpuse pe geata: „Frumoasa din padurea adormita”, „Lacul lebedelor” si „Spargatorul de nuci” de Pietr Ilici Ceaikovski, precum si „Cenusareasa” de Serghei Prokofiev, sunt titlurile cu care Baletul pe Gheata din Sankt Petersburg a sustinut peste 7000 de reprezentatii.
In decursul timpului corpul de balet a fost completat de figuri proeminente ale lumii patinajului artistic: perechea Ludmila Beloussova si Oleg Protopopov – ce au in palmares titluri europene, mondiale si olimpice, Alexei Ulanov, campion olimpic, mondial si european, Ludmila Smirnova – laureata la numeroase campionate olimpice, mondiale si europene, sunt doar cativa dintre cei care, de-a lungul anilor, au dat stralucire spectacolelor Baletului pe Gheata din Snkt Petersburg . In prezent, nu mai putin de 20 de balerini di cadrul ansamblului detin titlul de Maestru Al Sporturilor in Rusia, pentru victoriile reputate in competitii nationale si internationale de patinaj artistic.
Baletul pe Gheata din Saint-Petersburg (fostul Ansamblu de Stat al Baletului pe Gheata din Leningrad) a fost fondat in 1967 de remarcabilul coregraf Konstantin Boyarsky, descendent al renumitei scoli de balet classic din St Petersburg, cel care a realizat pentru prima oara fuziunea dintre baletul clasic si patinajul artistic.
In prezent, baletul se afla sub indrumarea directorului artistic Konstantin Rassadin, Artist Emerit in Rusia si fost solist al celebrului balet Mariinsky. Co-fondator si Director Muzical al baletului este dirijorul Leo Korkhin, figura proeminenta a culturii rusesti, al carui nume se leaga de celebra Orchestra Simfonica Academica a Societatii Filarmonice din Sankt Petersburg.
Pentru LACUL LEBEDELOR pe gheata sunt disponibile 6 categorii de bilete:
Categoria 1 – 350 lei
Categoria 2 – 300 lei
Categoria 3 – 250 lei
Categoria 4 – 200 lei
Categoria 5 – 150 lei
Categoria 6 – 100 lei
Biletele se gasesc in magazinul Biletoo din Unirea Shopping Center (parter), magazinele Flanco, Librariile Adevarul si Eminescu, la Palatul National al Copiilor, in oficiile Postei Romane, in magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, in magazinele Germanos, Orange, Vodafone si Diverta, si online pe www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.eventim.ro, www.myticket.ro si www.iabilet.ro.
* Termeni si conditii: Reducerea nu este cumulativa: astfel, in cazul unei familii de 2 persoane care detine doua bilete se va aplica o singura data un discount de 50% din valoarea totala a pachetului de servicii turistice contractat. Vestea buna este insa ca nu se impune o limita pentru durata sejurului, reducerea se poate aplica chiar si pentru o sedere cu durata de o saptamana.