Topul celor mai bine plătite femei din industria muzicală

femme fataleCântăreaţa americană Britney Spears este femeia cel mai bine plătită din industria muzicală în 2012, potrivit listei anuale întocmite de editorii unei reviste economice internaţionale, informează contactmusic.com, citat de Mediafax.

După o pauză în carieră de trei ani, în care Britney Spears s-a confruntat cu numeroase probleme în viaţa personală, artista americană a revenit în forţă pe piaţa muzicală în martie 2011, atunci când şi-a lansat cel de-al şaptelea album de studio, intitulat “Femme Fatale”. Albumul a fost urmat de un turneu mondial de promovare, iar cântăreaţa a devenit apoi membru în juriul unei emisiuni-concurs. Toate aceste reuşite profesionale i-au adus cântăreţei primul loc în topul Forbes al celor mai bine plătite femei din industria muzicală în 2012, cu venituri de 58 de milioane de dolari.

Britney Spears a obţinut această sumă din vânzările de album, vânzările de bilete de la concertele din turneul ei mondial, onorariul pentru participarea la emisiunea de televiziune”, dar şi lansarea unui parfum în colaborare cu brandul Elizabeth Arden şi lansările altor produse derivate.

Pe locul al doilea în acest top se află cântăreaţa americană de muzică country-pop Taylor Swift, cu venituri de 57 de milioane de dolari. Această sumă nu include însă sumele obţinute din comercializarea celui mai recent album al ei, “Red”, lansat recent, care a înregistrat vânzări spectaculoase în prima săptămână după lansare.

Locul al treilea este ocupat de Rihanna, cu venituri de 53 de milioane de dolari. Această sumă nu include veniturile generate de lansarea pe piaţă a celui de-al şaptelea material discografic al cântăreţei născute în Barbados, intitulat “Unapologetic”, ajuns pe piaţă în noiembrie, şi nici onorariile obţinute de Rihanna pentru ineditul ei turneu mondial “777”, în cadrul căruia artista a susţinut şapte concerte în şapte zile în şapte oraşe diferite.

 

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro