“The Golden Voices of Gospel”la Ateneul Român

Gospel 2013Nimeni nu cântă muzică gospel mai bine decât populaţia de culoare, pentru că este muzica lor, parte din istoria şi din viaţa lor. Reverendul Dwight Robson şi “The Golden Voices of Gospel” îi invită pe bucureşteni să fie parte dintr-o neasemuită călătorie care traversează un secol de spiritualitate şi tradiţe gospel.

Concertul va avea loc luni, 9 decembrie, de la ora 19.30, la Ateneul Român.

“The Golden Voices of Gospel” este compusă din cele mai bune voci din sudul Statelor Unite ale Americii, sub conducerea Reverendului Dwight Robson. Originar din St. Louis, Missouri, Dwight Robson a adus mangaiere in sufletele oamenilor prin muzică. În anul 2000 a înfiinţat grupul “The Golden Voices of Gospel” care se evidenţiază ca un ansamblu de top în Europa, mai ales datorită tehnicii de a cânta identică cu cea a corurilor din bisericile Afro-Americane.

Dwight Robson are o reputaţie binecunoscută de cântăreţ şi muzician. Artistul, împreună cu “The Golden Voices of Gospel” a colaborat cu vedete internaţionale precum: Michael Jackson, Mariah Carey, Joan Orleans sau “Weather Girls”.

Dwight Robson şi “The Golden Voices of Gospel” vor prilejui publicului întâlnirea dintre gospel-ul american şi tradiţiile corale africane, iar repertoriul muzical extins al acestor voci carismatice, împreună cu jocul impresionant al clapelor, chitarei, basului şi percuţiei vor demonstra că rădăcinile jazz-ului sunt în gospel.

În pragul sărbătorilor de iarnă, “The Golden Voices of Gospel” vor aduce audienţei bucuria şi credinţa, oferind un spectacol cu o încărcătură spirituală profundă, susţinut de un cor de elită, cu energia şi pasiunea specifice genului şi cu o coregrafie antrenantă.

Biletele se gasesc la Ateneul Roman, Sala Palatului, Teatrul National, Librariile Adevarul, Mihai Eminescu, Humanitas, Carturesti, Magazinul Unirea (parter), Statia de metrou Unirii 2, Magazinele Orange, Vodafone, Domo, Diverta, in oficiile Postei Romane, in magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, in magazinele Germanos si online pe www.vandbilete.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro, www.biletoo.ro, www.blt.ro, www.bilet.ro, www.eventim.ro.

In functie de categorie, un bilet se poate achizitiona la pretul de 200 de lei – Categoria VIP, 150 de lei – categoria I, 100 de lei – categoria a II-a.

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro