The Crazy Plumbers in premiera la Timisoara

Afis TemesvarSambata, 5 martie 2016, orele 20:00, albumul “8 Beers” al celor de la The Crazy Plumbers va ajunge in premiera in Timisoara!

Evenimentul va avea loc la Manufactura avandu-i ca invitati speciali pe timisorenii de la Grave For Sale, formatie care va veni cu noutati muzicale dar si cu aceeasi prietenie care deja leaga cele 2 trupe.

Fb event:

https://www.facebook.com/events/1689973361276505/

Support act: 15 lei

The Crazy Plumbers

Formaţia The Crazy Plumbers a fost înfiinţat în 2012 din iniţiativa lui Levi (fost membru al formaţiei Recycle Bin) împreună cu Tamas la contrabas şi Moha la tobe. La început stilul abordat de cei trei a fost rockabilly, dar în scurt timp acesta s-a transformat in psychobilly.

După ce trupa s-a completat cu încă o chitară în persoana lui Denver, The Crazy Plumbers a început o serie de concerte. Prima apariţie a formaţiei a avut loc în Vaslui la Open Camp după care a urmat mai multe concerte la întâlniri de motociclişt, şi festivalul Pokefest din Bucureşti.

După un timp Tamas a părăsit formația, iar Levi și-a luat locul la contrabas. De atunci trupa continuă activitatea in formulă de trio, care s-a dovedit fiind mult mai eficient.

Scopul trupei este în primul rând de a promova stilul psychobilly/rockabilly, un stil underground foarte popular în Europa, dar bineînţeles să şi cânte în cât mai multe locuri din ţară.

În 2015 The Crazy Plumbers a terminat înregistrările primului material cuprinzând 11 piese din care 8 compoziții proprii iar trei pese de la artiști care au marcat stilul trupei. Materialul a apărut la sfârșitul anului 2015 sub egida Acostic World din Sfântu Gheorghe, purtând numele “8 Beers“.

Youtube link:

Fb page:

https://www.facebook.com/TheCrazyPlumbers/?fref=ts

Grave For Sale

Grave for Sale este o trupă de surf rock, cu influențe de psychedelic, horror și desert surf. Trupa a fost înființată în 2012, deși planurile și repetițiile au început încă din 2011, la inițiativa lui Tibi Mijea (tobe) și Iancu Jianu (chitară).

Ulterior s-a alăturat Marco Kurunczi la bass, iar Adi Ulmeanu a intrat la începutul lui 2013 în band. După apariţia primului E.P. (New Moon), Iancu Jianu a decis să încerce o viaţă nouă în Marea Britanie şi a fost forţat să renunţe la band. Sedimentarea bandului s-a produs la începutul lui 2015, odată cu venirea lui Robyn Grozoni în trupă, care a adus un suflu nou.

Grave for Sale sunt probabil prima trupă de surf rock din România, fiind influențați de trupe precum: The Ghastly Ones, Dick Dale, Man or Astroman, Los Straitjackets sau The Break, însă până în prezent toate piesele GfS sunt compoziții proprii.

Pe data de 28 august 2015 Grave for Sale lansează primul videoclip realizat de Cristian Maghiar – Doifilm – pentru piesa Angry Surfer, moment marcat printr-un concert la D’arc pe Mal, cu suportul trupei Arc Gotic.

2013:

– Arad, la Flex – 12 ianuarie, în deschidere la Niște Băieți;

– participare la Underground Festival nr .16, Timișoara pe 23 martie;

– opening act pentru Franz Nicolay, pe 6 aprilie, la Atelier DYI

– 17 mai, la Snake Lounge Cafe (Tm), în deschidere la Nightlosers;

– 25 mai, alături de Los Pogos, în deschidere la concertul americanilor de la Koffin Kats, înGambrinus Pub – Cluj-Napoca.

– 25 iunie a GfS au cântat în deschidere la Argies, în clubul timișorean El Che,

– 12-14 iul. West Romanian Bike Week – Arșița Neagră (lângăReșița)

– 2-4 august Rock pe Două Roți la Lugoj.

– 20-22 septembrie a avut loc festivalul Made In TM, iar Grave For Sale au participat împreună cu alte 17 trupe timișorene la această primă ediție.

– 12 oct. în deschidere la Luna Amară, Daos Timișoara

– 28 noiembrie în deschidere la Threesome (Serbia), la Atelier DIY.

 

2014:

– include un prim concert la Daos, în deschidere la Kumm, pe data de 14 februarie,

– concert caritabil la Rost (Timişoara) pentru Cristina Tău – 22 martie

– înregistrări pentru EP-ul de debut, New Moon, lansat pe 9 mai, în Rost.

– Pe 23 mai are loc primul concert la Oradea, în Moszkva Caffe, cu promovarea EP-ului New Moon

– La finele lunii mai participă la „48 de ore” by Made In TM , alături de încă 6 trupe locale, unde apar cu piesă nouă pe compilaţia Made In TM, distribuită în cadrul festivalului

– Pe 26 iulie are loc primul concert în Satu-Mare, în cadrul festivalului „La Dâmburi” (http://ladamburi.ro/grave-for-sale/ )

– Pe 5 septembrie, în cadrul festivalului Bega Bulevard, în colaboare cu Made In TM

2015:

– 22 mai: lansarea compilaţiei Made In TM 2015 (cu piesa Angry Surfer)

– 31 mai: concert în cadrul Revolution Festival (replica sârbo-română a festivalului Exit), pe scena Xtreme (https://www.facebook.com/media/set/?set=a.837840322931870.1073741830.829265823789320&type=3)

– 28 august: lansarea primului videoclip al trupei, „Angry Surfer” – concert alături de Arc Gotic la D’arc pe Mal (making of: https://www.youtube.com/watch?v=nR4Rrb4LpKk)

– 29 august: primul concert în Târgu Secuiesc

– 5 septembrie: concert pre-event Plai la Aeternative, Timişoara

 

Grave for Sale înseamnă:

Guitar: Adi “Dr. Ribes” Ulmeanu

Bass: Marco “Boogeyman” Kurunczi

Keyboards & Accordion: Robyn “Shenanigans” Grozoni

Drums: Tibi “Stârv” Mijea

Colaborări anterioare: Sax: Radu F. Bene (2013-2014), George “OCVCP” Cojenelu (dec. 2014-jan. 2015), Alex “Van Persie” Seicean (from june 2014-sept. 2014), Iancu Jianu (2012-june 2014)

Facebook: https://www.facebook.com/pages/Grave-for-Sale/550139481687113

“Ne bucurăm să cântam pe aceeași scenă cu The Crazy Plumbers, o trupă pe care am cunoscut-o la festivalul stradal din Târgu-Secuiesc. S-a legat o prietenie faină între noi și astfel sperăm să putem cânta cât mai des pe aceleași scene!” a declarat Tibi “Le Rigide” Mijea

Trupa Grave for Sale a pregătit trei piese noi, una dintre ele venind oarecum ca răspuns la piesa surf a celor de la The Crazy Plumbers intitulată Grave for Sale. “Budha’s Palm” este una din cele trei piese noi GfS,  cu puternic iz pshichobilly, care alături de “Dried Meat Cemetery” (rock’n’roll) și “Summer Cold” (o piesă mai romantică) vin să completeze  nota de surf rock cu sound-uri noi, proaspete.

Youtube video:

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Sambata, 5 martie 2016, orele 20:00, albumul "8 Beers" al celor de la The Crazy Plumbers va ajunge in premiera in Timisoara!The Crazy Plumbers in premiera la Timisoara