Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian prezintă programul lunii Aprilie

În luna aprilie, Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian vă aşteaptă cu o nouă serie de sectacole de top, dar şi cu o surpriză de proporţii: inaugurarea Opereta Lounge. Detalii despre toate acestea vă invităm să descoperiţi în rândurile care urmează.

NEXT TO NORMAL (coproducţie cu Asociaţia Creas) – 5 Aprilie ora 19.30

.Un spectacol despre acceptare și despre forța de a merge mai departe, cu muzică 100% live ce te va purta printr-o combinație de stiluri de la Pop-Rock la Jazz și până la Country-ul american.

BONJOUR, BONNE NUIT, PARIS! – 6 Aprilie ora 19.00

Trupa unui celebru teatru muzical profesionist din oraș este în plină repetiție pentru un nou spectacol: “Bonjour, bonne nuit, Paris!” Premiera se apropie, biletele sunt deja vândute, decorurile și costumele sunt încă în lucru. Sunt întâmplări obișnuite în viața unui teatru, dar adevăratele probleme abia acum încep. Directorul anunță întreaga trupă că se vede nevoit să găsească o altă sală de spectacole, deoarece aceasta se va închide pentru moment. Ce se va întâmpla? Va reuși trupa teatrului să rămână unită și să scoată spectacolul anunțat și deja vândut?

Un spectacol despre rezistență, respect, răbdare și, mai ales, despre iubire: de muzică, de teatru, de oameni.”

 

MY FAIR LADY – 7 Aprilie ora 18.00

Celebrul musical regizat de Ion Caramitru se va juca din nou cu casa închisă. „My Fair Lady” este povestea omului simplu care vrea să se depășească, să învețe carte și să se bucure de viață. În aceeași măsură este și povestea celui care are ambiția să-și folosească știința de carte pentru a șlefui un caracter uman și de a-l înzestra cu ceea ce omul trebuie să aibă mereu la îndemână: o vorbire aleasă și îngrijită, instrument infailibil de autocunoaștere.

Dacă Pygmalion în antichitate se îndrăgostește de statuia lui perfectă, Higgins de astăzi își vede opera vorbind, cântând, dansând și se prinde în jocul fără reguli ale dragostei.

OPERETA LOUNGE – TANGO PASSION – 11 Aprilie ora 19.00

Conceptul Opereta Lounge, ce îmbină atmosfera relaxantă a unui lounge cu elemente din lumea artistică și culturală va fi inaugurat joi, 11 aprilie, cu un spectacol cu totul inedit. Intitulat Tango Passion, evenimentul vă va oferi șansa de a trăi o seară plină de ritm, culoare și pasiune.

Invitat Fernando Mihalache acordeon.

Vă invităm să vă bucurați de dans și muzica interpretată de orchestra live, care vă vor încânta simțurile și vor stârni emoții

MEŞTERUL MANOLE – Operă Rock în concert – 13 Aprilie ora 19.00

După premiera cu casa închisă, „Meșterul Manole – Operă Rock – spectacol concert,” pe muzica lui Josef Ioji Kappl se va juca din nou cu sala plină în Bucureşti şi va ajunge în decursul lunii Aprilie şi la Arad (21 Aprilie)Cluj-Napoca (22 Aprilie) şi Sibiu (23 Aprilie).

Evenimentul este o experiență captivantă care aduce în lumina reflectoarelor unul dintre cele mai fascinante mituri ale culturii românești. Cu o interpretare modernă și puternică, acest spectacol-concert combină muzica rock vibrantă cu povestea tragică a lui Manole, construind un univers emoționant și captivant pentru public. Prin intermediul unei partituri muzicale puternice și a unei distribuții talentate, spectacolul își propune să treacă dincolo de limitele timpului și să aducă în prezent povestea universală a unui erou încercat de contradictoriile lumii sale. Cu scene dramatice, momente intense și o muzică care îmbină elemente contemporane cu influențe din folclorul românesc, “Meșterul Manole – Opera rock” surprinde esența trăirilor umane profunde și a luptei interioare a personajelor. Această producție reprezintă o călătorie emoțională și sonoră într-un univers mitic, în care sacrificiul și pasiunea pentru creație se întâlnesc într-un tablou fascinant.

VOIEVODUL ŢIGANILOR – 14 Aprilie ora 18.00

„Voievodul țiganilor” este o operetă în trei acte de Johann Strauss-fiul, după un libret de Ignaz Schnitzer. Premiera a avut loc la Theater an der Wien, din Viena, la 24 octombrie 1885. În România, opereta a fost reprezentată pentru prima dată la Teatrul Național din București, pe 9 ianuarie 1890.

Acțiunea se petrece în prima jumătate a secolului al XVIII-lea, pe domeniile cândva înfloritoare ale exilatului Barinkay. Castelul este acum o ruină; vecinul Zsupan, fost crescător de porci, prosperă pe seama exploatării proprietăților lui Barinkay. Amnistia împărătească îl aduce în prim-plan pe tânărul Sandor Barinkay (fiul celui exilat) care se întoarce acasă pentru a fi repus în posesie. Conștient că trebuie să dea socoteală pentru jaf, Zsupan îi propune lui Barinkay să se însoare cu fiica sa. Tânărul este însă fascinat de frumusețea țigăncii Saffi pe care o întâlnește noaptea în castelul părăsit. Întorcându-se de la târg, țiganii îl aclamă pe fiul stăpânului ca voievod al lor… Acțiunea continuă și se complică cu intrigi, iubire, război și întoarcerea victorioasă. Finalul, fericit, îl găsește pe Sandor lângă Saffi și lângă „supușii” săi care l-au ales voievod.

CONCURSUL ALLEGRETTO – 20 şi 21 Aprilie, ora 10.00 – Foaierul Teatrului

Concursul Allegretto își propune să încurajeze și să sprijine tinerii talentați cu vârste cuprinse între 4 și 18 ani, care studiază pianul atât în calitate de amatori, cât și de profesioniști. Scopul nostru este să promovăm muzica instrumentală în rândul cât mai multor tineri dornici de afirmare, dar și să dezvoltăm spiritul competitiv.

JACK ÎNTRE DRAGOSTE ŞI NEBUNIE – 27 Aprilie ora 18.30

“Jack, între dragoste și nebunie,” spectacolul în premieră mondială al Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, este un musical în două acte, semnat Diego Mecchi, după romanul „Jack, între nebunie și dragoste: conflictele unui criminal în serie” bazat pe povestea renumitului criminal în serie Jack Spintecătorul.

Povestea musicalului aduce în prim plan o istorie inedită  dar și o posibilă versiune a faimoasei istorii care a zguduit Anglia victoriană și continuă să domine mitologia urbană britanică. Întrebarea cine a fost Jack Spintecătorul și care au fost motivele crimelor sale – frământă societatea europeană mai bine de un secol.

VITRALIUL UNEI VIEŢI – 28 Aprilie ora 19.00

Spectacolul “Vitraliul unei vieți” este un eveniment deosebit pentru ansamblul și soliștii baletului Teatrului Național de Operetă și Musical ” Ion Dacian.” Spectacolul aduce în prim-plan talentul acestei trupe de balet valoroase cu personalități artistice versatile. Balerinii Teatrului Național de Operetă și Musical ” Ion Dacian” devin, în această producţie, actori-dansatori și dau contur sentimentelor prin desenul gesturilor și prin forța interpretarii lor.

Pentru mai multe detalii despre spectacolele Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, cât și despre stagiunea 2023-2024 vizitați site-ul teatrului: www.opereta.ro

 

Puteți achiziționa bilete pe: Ticketstore.ro sau la casa de bilete din blvd. Octavian Goga Nr.1

 

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro