Teatrul Elisabeta te invită la divertisment de calitate!

De la comedii ce au făcut înconjurul lumii până la capodopere din dramaturgia universală, toate se regăsesc în repertoriul Teatrului Elisabeta. În această săptămână, cei care sunt dornici de timp de calitate pot participa la două comedii cu succes internaţional dar şi la o dramatizare senzaţională după celebrul roman al lui F.M.Dostoievski, “Fraţii Karamazov”.

Fraţii Karamazov” se desfăşoară miercuri, 11 octombrie, ora 19:00 şi este un spectacol despre OM cu trăirile şi frământările sale, cu bucuriile şi tristeţile, cu balansul permanent între Lumină şi Întuneric!

 

Sinopsis “Fraţii Karamazov”

Dramatizare după celebrul roman al lui F.M.Dostoievski, spectacolul vorbeşte despre iubire şi ură, onoare şi trădare, adevăr şi minciună, trăiri ce se află într-un permanent conflict în sufletul omului. Tinerii actori se avântă cu sinceritate, emoţie şi umor nuanţat în situaţiile scenice pe care le propun şi invită spectatorii la o aventură către descoperirea adevărurilor vieţii, într-un joc în care se impletesc râsul şi plânsul, dansul şi muzica, dar şi intriga poliţistă susţinută de o fină analiză psihologică.

Din distribuţie fac parte: Andrei Ciopec, Daniel Achim, Costi Apostol, Vlad Benescu, Răzvan Răduţă, Florin Crăciun, Liudmila Bzovîi, Delia Danciu, Adela Bengescu, Anamaria Olaş, Adrian Georgescu, Tudor Morgovan, Răzvan Bănică, Adrian Loghin, Eranio Petruşka, Gabriel Vatavu, Paul Ovidiu Coşovanu, Ioana Călin, Ana Maria Turcu, Alina Dumitrelea, Beatrice Rubică, Roxana Elena Mancaş.

Pentru informatii suplimentare: https://goo.gl/ncRtQD I 0727.703.703.

Pentru bilete online: https://goo.gl/gYUamc.

Încurcătură la nivel înalt” are prima reprezentaţie din stagiunea 2017-2018 joi, 12 octombrie, ora 19:00. Din distribuţie fac parte: Aurelian Temişan, Monica Davidescu, Alexandra Velniciuc, Vasile Calofir, Gabi Costin, Adi Gheo, Daniel Nuţă, Oana Dragne, Valeria Stoian.

 

Sinopsis “Încurcătură la nivel înalt”

Încă de la început, spectatorii sunt introduşi în intimitatea unei camere de hotel în care tânărul ministru conservator Richard Willey şi-a dat întâlnire cu focoasa secretară a opoziţiei, Jane Worthington.

Atmosfera romantică se disipează însă rapid, odată cu apariţia unui cadavru care atârnă la fereastră. Willey începe să improvizeze o reţea din ce în ce mai încâlcită de minciuni ilare cu scopul de a-şi proteja reputaţia politică şi secretul adulterului.

Iar când în hăţişul de intrigi şi minciuni îl amestecă şi pe stângaciul sau secretar personal, lucrurile încep să scape din ce în ce mai mult de sub control. Finalul este unul exploziv în care ropotele de aplauze ale spectatorilor sunt acoperite doar de hohotele lor puternice de râs.

Pentru informaţii suplimentare: https://goo.gl/7BGqTH I 0727.703.703.

Pentru bilete online: https://goo.gl/244uUM.

Încă nu, dar o să fie…” se desfăşoară vineri, 13 octombrie, ora 19:00. Din distribuţie fac parte Bogdan Stanoevici, Gabi Costin, Alexandra Velniciuc, Valeria Stoian, Vasile Calofir, Mirela Stoian, Ştefan Velniciuc, Anca Dinicu, Raluca Ghervan, Mihnea Nicolau, Irina Noapteş.

 

Sinopsis “Încă nu, dar o să fie…” :

De la bun început, spectatorii sunt introduşi în spaţiul exclusivist al unui salon de blănuri de lux din Londra. Aici îl regăsim pe Gilbert, proprietarul salonului şi pe partenerul său de afaceri, Arnold.

Pentru a o impresiona pe viitoarea sa amantă, Janie, fără a-i da însă nimic de bănuit soţului acesteia, Gillbert pune la cale o tranzacţie buclucaşă. La ce mijloace apelează amanta pentru a-i manipula pe cei doi bărbaţi? Cum se intensifică acţiunea când soţia lui Gilbert îşi face subit apariţia în magazin? Ce se întâmplă când în peisaj apare amanta soţului lui Janie? Ce se întâmplă când Gilbert aruncă totul asupra lui Arnold deşi acesta este constant uimit de virajele rapide ale acestui complot?

Hai să afli la faţa locului care este soluţia ieşirii din această situaţie imposibilă şi a cui va fi, în cele din urmă, blana mult râvnită!

Pentru informaţii suplimentare, https://goo.gl/jf3wyL I 0727.703.703.

Pentru bilete online: https://goo.gl/Hg9VHW.

Boeing Boieng” aterizează şi la Casa de Cultură a Sindicatelor Ploieşti duminică 15 octombrie, ora 18:00. „Boeing Boieng” este comedia ce deţine un record Guinnes Book pentru cea mai jucată piesă franţuzească la nivel mondial fiind pusă în scenă de cele mai mari teatre de pe mapamond. În România, comedia a intrat în cea de-a cincea stagiune înregistrând un număr de peste 45.000 de spectatori.

 

Sinopsis “Boeing Boieng”:

Arhitectul Bernard, personajul principal al piesei este un burlac convins şi un playboy veritabil care îşi trăieşte viaţa în compania a trei stewardese superbe, dar care nu au habar una de cealaltă. Acest lucru este posibil datorită unui mecanism impecabil planificat în baza analizei amănunţite a orarelor de zbor şi a iscusinţei menajerei sale Berta. Numai că un nou model de avion Boeing introdus pe piaţă dă peste cap toate orarele de zbor şi aduce împreuna în acelaşi oraş, iar apoi în aceeaşi casă cele 3 logodnice stewardese.

Din distribuţia fac parte: Bogdan Stanoevici, Marius Gîlea, Maria Buză, Monica Davidescu/Dana Marineci, Alexandra Velniciuc, Tania Popa.

Pentru informaţii suplimentare: https://goo.gl/wBduxZ I 0727.703.703

Pentru bilete online: https://goo.gl/fkHTsh.

 

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro