Sunetele străvechi ale Maramureșului, găsite de un antropolog și reinventate electro prin mijloace tehnice contemporane, devin o provocare pentru experți din elita tehnologiei internaționale, reuniți, pentru două zile, la București.
The Deep Sound of Maramureș, un proiect cultural de excelență, aplaudat la Paris sau Haga, va fi prezentat, în ediție specială, la IAA Global Conference Bucharest 2017. Evenimentul reunește personalități de prim rang ale lumii tehnologice internaționale, de la Robbie Douek, vice-președintele The Walt Disney Company, la Steve Wozniak, co-fondatorul (alături de Steve Jobs) Companiei Apple si inventatorul computerului personal, sau Tom Standage, director adjunct al prestigiosului The Economist.
Derulată sub deviza “Creativitatea poate schimba lumea”, conferința este organizată de International Advertising Association Romania în parteneriat cu Primaria Municipiului Bucuresti – prin Centrul Cultural ARCUB. Seria conferințelor va fi găzduită, pe durata a două zile – 24 și 25 octombrie -, de Opera Națională din București.
La rândul său o extraordinară punte între tradiție și inovație, un proiect îmbogățit cu experimente video și prin colaborări hibride interdisciplinare, The Deep Sound of Maramures are în palmares experimente prezentate în premieră în România, printre care conceptul de 4D Imersive Interactiv Sound, instalație lansată în 2016, la Amsterdam Fashion Week.
Concept de cercetare tradus într-un limbaj estetic contemporan, Proiectul The Deep Sound of Maramureș va fi prezentat la Dineul de Gală care va încheia prima zi de conferințe, eveniment găzduit, începând de la ora 20.00, de Palatul Bragadiru.
Sunetele, pornite de la instrumentele tradiționale, sunt prelucrate și transformate, conduse către corespondenții lor contemporani, creați cu ajutorul celor mai noi tehnologii, toate acestea într-un performance avangardist, inovator și interactiv.
The Deep Sound of Maramures, proiect prezentat în premieră la Haga, apreciat la Paris sau în transmisii duplex către universități din Londra și New York, propune o abordare hibridă interdisciplinară, fiind un mod insolit de prezentare a unor studii academice: selectate dintr-o infinită plajă a posibilelor zgomote naturale, sunetele capătă înțelesuri noi, găsindu-și un loc inedit în cea mai accesibilă zonă a ariei acustice, muzica.
Proiect de promovare regională prin cultură, The Deep Sound of Maramures propune un concept nou, care combină multiple elemente, de la spectacolul audiovizual, la secvențe de film documentar, muzică electro experimentală şi o cercetare etno-antropologică despre cultura veche maramureşeană. Spectacolul include intervenții ale unor iluștri artiști și etnologi, printre care instrumentistul Ștefan Andreica, din Vișeul de sus, sau “Ansamblul Maramureșului”, prin coordonatorul său, doctor Anuța Pop.
Proiectul The Deep Sound of Maramures a fost prezentat la București, în parteneriat cu cercetătorul taiwanez Jia-Rey (Gary) Chang, doctor în designul architectural interactiv, faimos, printre altele, pentru o remarcabilă prezentare din cadrul Mercedes Benz Amsterdam Fashion Week 2016. De asemenea, anul acesta a fost prezentat la prima reuniune a elitei industriei muzicale europene, East European Music Conference, organizată la Sibiu. XX alături de Cinty Ionescu, artist interesat de. Deținătoare a unui premiu de excelență pentru design video, acordat la Fringe New York City.
Antropologia sunetului, un proiect amplu de cercetare condus de Peter Gate, a fost lansat în urmă cu cinci ani și, între timp, a atras atenția lumii academice, atât celei românești, cât și celei internaționale. Printre cei care s-au implicat în cercetările lui Peter Gate se numără profesorul Lee Blackstone, de la catedra de antropologie a Sociology State University din New York, care a inclus aceste cercetări în propriul studiu tematic și, totodată, a lansat un curs cu acest nume, The Deep Sound of Maramures, la Universitatea din New York.