Ștefan Bănică, înconjurat de femei în comedia “Jake și femeile lui”, de Neil Simon

Ștefan Bănică dă viață unui nou personaj fascinant din galeria dramaturgului Neil Simon, Jake, singurul rol masculin din piesa “Jake și femeile lui”.

Piesa este regizată de Claudiu Goga, iar din distribuție fac parte: Carmen Tănase, Anca Dumitra, Andreea Vasile, Luminița Erga, Ada Galeș, Diana Roman, Nadiana Sălăgean, Roberta Mitrache – femeile care populează lumea reală și imaginară a lui Jake, interpretat de Ștefan Bănică.

Piesa lui Neil Simon “Jake și femeile lui” s-a jucat prima data pe Broadway, în 1992, cu Alan Alda în rolul principal. În 1992, piesa a avut 245 de reprezentații pe Broadway.
Jake este un scriitor de success, care are relații cu probleme. Aflat la a doua căsătorie, în pragul unei crize, Jake examinează toate relațiile cu femeile din viața sa, suprapunând planul imaginar cu cel real, în speranța de a înțelege modul prin care ar putea fi un soț mai bun.

Piesa permite spectatorului să intre în lumea interioară a celebrului autor, fiind în parte autobiografia celui mai mare dramaturg contemporan, Neil Simon. Acţiunea se desfășoară în apartamentul newyorkez al scriitorului, unde realitatea și imaginaţia se amestecă, granița dintre lumea reală și universul din capul scriitorului devenind din ce în ce mai fină, aproape topindu-se.

Jake dialoghează mult, atât cu femeile din viața lui reală, cât și cu cele din lumea sa imaginară, cum ar fi prima soție, decedată în urmă cu mulți ani. Din interacțiunea lui Jake cu femeile din viața lui, fie reale, fie imaginare, rezultă atât comicul situațiilor, dar și momentele de mare sensibilitate.

“Regizorul Claudiu Goga a făcut o alegere extrem de inspirată distribuindu-l pe Ștefan Bănică în rolul lui Jake” (Judy Florescu). Rolul este complex și dificil, Ștefan Bănică interacționând cu toate femeile, cu sine și cu publicul. “Jake și femeile lui” este unul dintre cele mai interesante spectacole pe care le-am jucat în cariera mea.” – a declarat Ștefan Bănică.

Așadar, credeți că aveți probleme? Veniți la teatru să vedeți câte probleme are Jake!
– 8 februarie, Iași, Teatrul Național “Vasile Alecsandri”
– 9 februarie, Galați, Casa de Cultură a Sindicatelor
– 10 februarie, Constanța, Casa de Cultură a Sindicatelor

Spectacolele încep la ora 19.30. Biletele se găsesc la casele de bilete ale sălilor de spectacole și online, pe vandbilete.ro si eventim.ro. În funcție de categorie, prețul unui bilet este de 100 de lei și de 80 de lei.

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro