Start EUROPAfest Summer Edition!

Remus Azoiței, Pierre-Yves Artaud și Cristina Bellu într-un concert de excepție, sâmbătă la Castelul Peleș

 

Pe 18 iulie, la ora 18:00, melomanii și iubitorii de frumos își dau întâlnire la Castelul Peleș pentru un concert desfășurat în Sala de concerte a reședinței regale. Evenimentul deschide seria manifestărilor EUROPAfest Summer Edition 2015, un festival cu 6 concerte de jazz & muzică clasică și Summer Music Academy Sinaia.

Pentru seara de sâmbătă, organizatorii – jmEvents și Jeunesses & Dinu Lipatti, aduc împreună artiști prestigioși ai scenelor internaționale.

Violonistul Remus Azoiței, produs de renume al școlii românești de vioară, stabilit în Anglia după terminarea studiilor la Juilliard School din New York, cea mai faimoasă școală privată de muzică din lume, face parte azi din elita muzicii londoneze.

A concertat în săli prestigioase cum ar fi Carnegie Hall în New York, Concertgebouw Amsterdam, Salle Cortot Paris, Konzerthaus Berlin, St-Martin-in-the-Fields și Wigmore Hall în Londra, Teatro La Fenice Veneția, Auditorio Nacional Madrid sau Konzerthaus Viena.

A colaborat cu artiști renumiți printre care se numără Lawrence Foster, David Geringas, Gerard Causse, Michael Sanderling, Adrian Brendel. Numit de revista britanică The Strad ca “un virtuoz incurabil cu suflet și tehnică fabuloasă”, violonistul Remus Azoitei vine la Sinaia și din dorința de a împărtăși tinerei generații din experiența sa complexă.

Artist emerit, Pierre-Yves Artaud / Franța este considerat în unele cercuri drept cel mai bun flautist al lumii, dar aria sa de activitate e mult mai largă, fiind și profesor, realizator de orchestre și ansambluri sau director artistic. A susținut concerte în întreaga lume, cu orchestre prestigioase sub bagheta unor dirijori celebri: P.Boulez, J.C Casadesus, C.Dutoit, P.Eotvos, L.Foster.

Cariera sa remarcabilă e apreciată universal, dovadă stând palmaresul premiilor și onorurilor obținute, între care de 5 ori laureat al Grand Prix du Disque în Franța și Japonia și Medalia franceză pentru Artă și Știință.

Violoncelista Cristina Bellu / Italia, Elveția și-a început cariera solistică foarte tânără, alături de orchestre de renume precum Chicago Chamber Orchestra, Orchestra del Maggio Musicale Fiorentino, Mulhouse Symphonic Orchestra, Livourne Philharmonic Orchestra.

În prezent este invitată cu regularitate să susțină concerte în Franța, Italia, Elveția, Marea Britanie, dar și în calitate de profesor, fiind pasionată să împărtășească în cursuri interactive, de mare atractivitate din experiența sa artistică.

Cristina Bellu este și Vicepreședinte al European String Teachers Association în Franța și ambasador al ESTA Internațional la Consiliul Europei.

Dacă pentru audiență concertul este o oază de relaxare și răsfăț auditiv, pentru tinerii artiști sosiți din Africa de Sud, Canada, Cipru, Coreea, Elveția, Franța, Germania, Irlanda, Japonia, Marea Britanie, Macedonia, Noua Zeelenadă, SUA, Rusia, Slovenia, Spania și România.

Este un prilej de a urmări cu interes și de a învăța din evoluțiile de excepție ale protagoniștilor, cei care timp de 2 săptămâni le vor fi profesori în cadrul Summer Music Academy Sinaia.

Program derulat în perioada 16 – 29 iulie 2015, Summer Music Academy Sinaia se află la a patra ediție în România oferind studii avansate și performanță intensivă într-una dintre cele mai frumoase destinații turistice ale țării, orașul de la poalele munților Bucegi.

Bucurați-vă de eleganța unui concert de muzică clasică într-o seara de vară la Castelul Peleș ! Accesul la concert se face pe bază de invitații, dar se acordă și intrare liberă în limita locurilor disponibile.

Următoarele evenimente sunt programate pentru 23, 24, 25, 26 si 27 iulie, constând în concerte de jazz și muzică clasică la Hotel Mara, Parcul Central din Sinaia și Biserica Catolică.

Informații suplimentare: 0720.31.61.62 | office@jmEvents.rowww.jmEvents.ro

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Pentru seara de sâmbătă, organizatorii – jmEvents și Jeunesses & Dinu Lipatti, aduc la EUROPAfest artiști prestigioși ai scenelor internaționale.Start EUROPAfest Summer Edition!