Vineri, 6 septembrie, comedia și sportul își dau mâna în spațiul neconvențional al Teatrului În Culise.
Preț bilet: 20 lei
Combinația dintre râs și sport face bine! De aceea am creat un mix nemaiîntâlnit: ne uităm la meci împreună cu Toma, Sergiu și Andrei, iar aceștia comentează și fac show de comedie numai pentru tine. E 2în1, e unu-ntr-altul, e ca și când ți se îndeplinesc cele mai aprinse dorințe în același timp!
TOMA – comediant încă din 2006, a publicat două volume de comic-uri și mai multe mini-albume, a câștigat concursul de stand-up comedy King-Gong la Comedy Store in Londra dintre alți 30 de participanți și consideră că ciocolata albă nu e ciocolată adevărată.
SERGIU – comediant din 2006, fost editor pentru Playboy și acum pentru FHM, scenarist pentru Sector 7 (virale precum “Mă-ta are cratimă”, “Cărți te fac neprost”, etc.) și ramplasator de scutece pentru fi-su.
ANDREI – comediant de vreo doi ani (dar recuperează mai ceva ca Chelsea în fața Stelei), co-autor a nenumărate parodii muzicale (“Minim cu usturoi”, “Mică rugăminte”, etc.) și moldovean.