Spectacolele lunii februarie, la Teatrul de Artă București

Afis_Unora le place swingulTeatrul de Artă București (TAB) este o companie de teatru, un proiect independent și curajos, născut în aprilie 2010, din iniţiativa unui tânăr actor, alături de actori talentaţi, susţinută de artişti cu renume.

Numai la începutul acestei stagiuni, Teatrul de Artă București a participat cu producții proprii la patru festivaluri de teatru: Maratonul Teatrului Independent – Bucharest Fringe, Pledez pentru Tine(ri) – Piatra Neamț, Antagon Festival – Timișoara și Festivalul Național de Teatru Independent 2015 – București.

În ultimii doi ani, spectacole ale Teatrului de Artă București au fost premiate la Festivalul Undercloud 2014 (Tudor Aaron Istodor – Premiul pentru interpretare masculină în spectacolul Voyeur) și la Maratonul Teatrului Independent Bucharest Fringe 2015 (George Constantinescu – Premiul pentru cel mai bun actor, pentru rolul Gleb, în spectacolul Dureri fantomă).

În stagiunea curentă, Teatrul de Artă București a găzduit o parte din spectacolele Maratonului Teatrului Independent – Bucharest Fringe precum și Show-case „Best of Gala Hop”, gala tinerilor actori independenți, iar în luna noiembrie 2015 a găzduit trei spectacole în cadrul Festivalului Național de Teatru Independent.

 

PROGRAM – februarie 2016

 

joi, 4 februarie | ora 19.15

UNORA LE PLACE SWINGUL  de Donna Hoke

Cu: Lavinia Munteanu, Anca Manolescu, Edgar Nistor, Marius Călugăriţa

Regia: Claudiu Puşcău

Trăim într-o lume a preferinţelor şi opţiunilor, a tendinţelor şi a liberului arbitru. Unii preferă iarna, alţii, pescuitul, unii, hainele în culori pastel, iar alții, puiul la ceaun. Mulţi optează pentru filme horror, iar unora le place… swingul.

Textul, după o cunoscută şi premiată autoare din Statele Unite ale Americii, tratează cu umor şi dezinvoltură, dar şi cu sensibilitate, problemele cuplurilor tinere din zilele noastre.

Ce legatură poate exista între două cupluri vecine, un pui de elefant, sex şi lasagna? Iată un răspuns pe care îl puteţi afla numai dacă veţi accepta să vă dezbrăcaţi de prejudecăţi şi să urmăriți acest spectacol al contrastelor, în care nonconformismul se îmbină cu sensibilitatea, iar umorul, cu profunzimea sentimentelor. Un spectacol care, cu siguranţă, vă va face să vă priviţi altfel vecinii.

 

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

 

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online pe www.teatruldearta.ro/bilete și Eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932 / rezervari@teatruldearta.ro

Biletele rezervate trebuie achiziționate cu minimum 1 zi înainte de data spectacolului. Valabilitatea rezervării se pierde pentru biletele neridicate până în pre-ziua evenimentului.

 

 

vineri, 5 februarie | ora 20.15

FĂURAR(I)

CONCERT EXTRAORDINAR MAXIM BELCIUG ȘI GABRIEL BĂLAȘA.

Doi creatori de frumusețe într-un periplu eclectic, un pic zajjy, un pic classy, printre valsuri, tango-uri, arii baroce și alte muzici slobode.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online pe www.teatruldearta.ro/bilete și Eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932 / rezervari@teatruldearta.ro

Biletele rezervate trebuie achiziționate cu minimum 1 zi înainte de data spectacolului. Valabilitatea rezervării se pierde pentru biletele neridicate până în pre-ziua evenimentului.

 

 

Afis_Sase din patruzeci si nouasâmbătă, 6 februarie | ora 20.15

ŞASE DIN 49  de Spiró György

Cu: Dana Voicu şi Liviu Cheloiu

Regia: Alexandru Maftei

Ce i se poate întâmpla unui cuplu de oameni simpli, atunci când este pus în fața unui bilet câștigător la loto, care valorează 10 milioane de euro?

Cei doi, soț și soție, părinți a doi adolescenți, evoluează de la bucurie frenetică și imaginație bolnavă, până la frică paralizantă sau paranoia avansată.

Toate hibele mai vechi sau mai noi ale relație lor ies încet, încet, la iveală, într-o cavalcadă când comică, când tragi-comică ce culminează cu un gest extrem.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online pe www.teatruldearta.ro/bilete și Eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932 / rezervari@teatruldearta.ro

Biletele rezervate trebuie achiziționate cu minimum 1 zi înainte de data spectacolului. Valabilitatea rezervării se pierde pentru biletele neridicate până în pre-ziua evenimentului.

 

 

Afis_Si veni barbatul la femeieduminică, 7 februarie | ora 19.15

ŞI VENI BĂRBATUL LA FEMEIE  de Semion Zlotnikov

Cu: Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel

Traducerea și regia: Bogdan Budeş

Dina și Victor sunt trecuți de patruzeci de ani, divorțați, și fiecare are câte un copil dintr-o fostă căsătorie. “Trecuți de patruzeci de ani” nu e o vârstă la care viața ia sfârșit. Așa că prietenii lor comuni, Jora și Judith,

încearcă să le vină în ajutor, aranjându-le o întâlnire. Victor se prezintă acasă la Dina, într-o seară ploioasă de sâmbătă. Dar amândoi au de înfruntat temeri, frustrări și dezamăgiri din trecut. Așa că se apropie unul de celălalt cu o stângăcie plină de candoare, care dă naștere unor replici strălucitoare.

O comedie înduioșătoare, o privire amuzată asupra unui cuplu care vrea să o ia de la capăt.

 

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online pe www.teatruldearta.ro/bilete și Eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932 / rezervari@teatruldearta.ro

Biletele rezervate trebuie achiziționate cu minimum 1 zi înainte de data spectacolului. Valabilitatea rezervării se pierde pentru biletele neridicate până în pre-ziua evenimentului.

 

 

Afis_Cerere in casatoriejoi, 11 februarie | ora 19.15

CERERE IN CĂSĂTORIE de A.P. Cehov

Cu: Florentina Năstase, George Constantinescu, Valentin Terente

Regia: Victor Olăhuţ

“Un lucru e cert: îți trebuie ceva curaj să faci o cerere în căsătorie. Ei bine, pețitorul nostru nu-l are.

Ar vrea să se însoare, fata îi place, la o adică și cu socrul s-ar putea înțelege, dar nici legat de glie nu s-ar vrea. Și unde e o problemă, se știe, apar mai multe.

Nu există moment mai prielnic ca acela de dinaintea unei cereri în căsătorie, pentru a dezgropa toate certurile, bârfele, neînțelegerile între două familii. Dar, cum dragostea invinge totul, sau, mai bine zis, cum oamenii se ceartă ca să aibă de ce să se împace, așa și tinerii noștri, până la urmă iau o pauză de la scandal.” – Victor Olăhuț

Spectacolul CERERE ÎN CĂSĂTORIE a fost creat în cadrul caravanei Cultură-n șură – un proiect ce și-a propus să reintroducă pe harta culturală a țării locuitorii de la sate. CERERE ÎN CĂSĂTORIE s-a jucat așadar, în vara anului trecut, în cinci sate din județul Sălaj, direct în curțile oamenilor, pe scene montate în șură, iar în decembrie 2015 a avut premiera în capitală.

 

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online pe www.teatruldearta.ro/bilete și Eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932 / rezervari@teatruldearta.ro

Biletele rezervate trebuie achiziționate cu minimum 1 zi înainte de data spectacolului. Valabilitatea rezervării se pierde pentru biletele neridicate până în pre-ziua evenimentului.

 

 

Afis_Dureri fantomavineri, 12 februarie | ora 20.15

DURERI FANTOMĂ  de Vasili Sigarev

Cu: Rareş Andrici, George Constantinescu, Mihaela Popa

Regia: Bogdan Budeş

Lumea lui Vasili Sigarev nu e confortabilă. E o lume brutală, paradoxală, a extremelor, în care candoarea seamănă cu firul de iarbă ieșit printr-o placă groasă de beton.

Într-un depou de tramvaie, mizer, aflat la periferia orașului, bunătatea și compasiunea vin “la pachet” cu violența și cruzimea. (Bogdan Budeş)

În această atmosferă se consumă drama unei femei bântuite de propriul trecut. Un depou, doi paznici tineri, Dima (Rareș Andrici) și Gleb (George Constantinescu), și sufletul Olgăi (MIhaela Popa) în rememorarea obsesivă a unei povești pe care nu vrea să o piardă.

Pentru rolul “Gleb”, George Constantinescu a primit Premiul pentru cel mai bun actor, la Maratonul Teatrului Independent Bucharest Fringe 2015.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.

 

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online pe www.teatruldearta.ro/bilete și Eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932 / rezervari@teatruldearta.ro

Biletele rezervate trebuie achiziționate cu minimum 1 zi înainte de data spectacolului. Valabilitatea rezervării se pierde pentru biletele neridicate până în pre-ziua evenimentului.

 

 

Afis_Un barbat si mai multe femeisâmbătă, 13 februarie | ora 19.15

UN BĂRBAT ŞI MAI MULTE FEMEI de Leonid Zorin

Cu: Paula Chirilă și George Constantinescu

Regia: Bogdan Hușanu

Într-o societate în care bărbaţii încă se mai întreabă “ce-şi doresc femeile”, Teatrul de Artă Bucureşti a descoperit secretul eternului feminin: firea permanent schimbătoare a “sexului slab”.

Gavrunski, personajul masculin, cunoaşte, de-a lungul spectacolului, femeia înger, femeia exaltată, femeia paznic, femeia autoritară, femeia disperată, femeia victimă, femeia romantică – acestea devenind norocul şi ghinionul din viaţa lui.

 

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online pe www.teatruldearta.ro/bilete și Eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932 / rezervari@teatruldearta.ro

Biletele rezervate trebuie achiziționate cu minimum 1 zi înainte de data spectacolului. Valabilitatea rezervării se pierde pentru biletele neridicate până în pre-ziua evenimentului.

 

 

Afis_Maria Raducanu concertduminică, 14 februarie | ora 19.15

MARIA RĂDUCANU, CONCERT

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online pe www.teatruldearta.ro/bilete și Eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932 / rezervari@teatruldearta.ro

Biletele rezervate trebuie achiziționate cu minimum 1 zi înainte de data spectacolului. Valabilitatea rezervării se pierde pentru biletele neridicate până în pre-ziua evenimentului.

In plus, pe14 februarie, de la ora 21.15 – MARIA RĂDUCANU va sustine al doilea concert (dupa cel de la ora 19.15, deja anunțat!)

 

Afis_Fa tu primul pasvineri, 19 februarie | ora 19.15

FĂ TU PRIMUL PAS de Jean-Claude Carrière

Cu: Raluca Aprodu şi Marius Călugăriţa

Regia: Andrei Munteanu

Cum ar fi să te trezeşti, într-o dimineaţă, cu cineva în mijlocul apartamentului tău, şi totul să se transforme într-un neaşteptat joc în doi? Refuz, seducţie, fugă, atracţie şi mult umor.

O poveste de iubire care în afara teatrului ar fi putut dura trei luni, trei ani sau poate nu s-ar fi întâmplat niciodată.

“Fă tu primul pas” este o comedie romantică plina de farmec şi extrem de vie, despre întâlnirea a doi oameni total diferiţi.

Jean-Claude Carrière, unul dintre cei mai importanţi dramaturgi şi scenarişti francezi ai momentului, câştigător a numeroase premii, printre care Oscar, Bafta, Cesar şi Cannes, este autor a peste 130 de scenarii de film dintre care fac parte Cyrano de Bergerac şi The Unbearable Lightness of Being.

 

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online pe www.teatruldearta.ro/bilete și Eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932 / rezervari@teatruldearta.ro

Biletele rezervate trebuie achiziționate cu minimum 1 zi înainte de data spectacolului. Valabilitatea rezervării se pierde pentru biletele neridicate până în pre-ziua evenimentului.

 

 

Afis_Voyeursâmbătă, 20 februarie | ora 19.15

VOYEUR de Gardner McKay

Cu: Alexandra Ioniţă şi Tudor Aaron Istodor

Regia: Claudiu Istodor

 

VOYEUR este un thriller psihologic de o extraordinară încărcătură emoţională. Protagoniştii – interpretați de Tudor Aaron Istodor şi Alexandra Ioniţă – spun povestea unui psihopat care hărţuieşte femei şi care, departe de a le agresa fizic, reuşeşte să le ţină sub o continuă teroare, într-un joc al minţii care forţează graniţele moralităţii.

Maude este psihiatru şi locuieste singură, într-o casă izolată. Când îi dă voie lui Peter, baiatul gay şi timid, care i-a reparat maşina puțin mai devreme, să intre ca să dea un telefon, nu îşi închipuie că el ar fi voyeurul care o urmăreşte de câtva timp. Sau că ar fi criminalul în serie, numit de presă Păpuşarul.

Sau că ar fi, de fapt, doar un actor care locuieşte la câțiva kilometri de ea şi care şi-a inventat o identitate pentru un proiect teatral la care lucrează. Cei doi ajung să petreacă noaptea împreună. Dimineața, când toate par să se fi clarificat, se dovedeşte că el este, într-adevăr, Păpuşarul.  Victima, însă, se transformă în criminal.

VOYEUR este un spectacol despre putere şi despre capacitatea noastră de a crede în ceea ce ne dorim să vedem. Thriller psihologic dinamic, spectacolul nu lasă spectatorul să se aşeze confortabil într-o situație prea mult timp şi, dimpotrivă, schimbă permanent datele jocului. Premisele piesei sunt răsturnate complet până la final, iar valorile absolute devin discutabile şi relative.

“Dacă piesa aceasta este despre ceva, atunci ea este despre abilitatea noastră vastă de a ne manipula unii pe ceilalţi. Despre darul nostru minunat de a minţi. Este despre puterea oribilă a carismei noastre. Este despre capacitatea noastră de a crede în orice adevăr, în forma în care ni se potriveşte. Este despre puterea noastră imediată de a ierta; nevoia noastră de a merge mai departe.

Este despre compromis, despre dorinţa noastră de a ajunge în pat cu călăul. Este despre nelegiuirea noastră morală; pierderea instinctelor şi credinţelor noastre. Este despre capacitatea noastră de a asimila oroarea, faptul că o crimă este o crima doar dacă ni se întâmplă nouă; nimic altceva nu ne mânie. Este despre crimele noastre oribile; nu despre faptul că se întâmplă sau că ştim de ele şi întoarcem pagina.” Gardner McKey

Pentru rolul din spectacolul VOYEUR, în anul 2004, Tudor Aaron Istodor a luat Premiul pentru interpretare masculină la Undercloud – Festival de Teatru Independent de Orice.

Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 12 ani.

 

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online pe www.teatruldearta.ro/bilete și Eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932 / rezervari@teatruldearta.ro

Biletele rezervate trebuie achiziționate cu minimum 1 zi înainte de data spectacolului. Valabilitatea rezervării se pierde pentru biletele neridicate până în pre-ziua evenimentului.

 

 

Afis_Cerere in casatorieduminică, 21 februarie | ora 19.15

CERERE IN CĂSĂTORIE de A.P. Cehov

Cu: Florentina Năstase, George Constantinescu, Valentin Terente

Regia: Victor Olăhuţ

“Un lucru e cert: îți trebuie ceva curaj să faci o cerere în căsătorie. Ei bine, pețitorul nostru nu-l are. Ar vrea să se însoare, fata îi place, la o adică și cu socrul s-ar putea înțelege, dar nici legat de glie nu s-ar vrea.

Și unde e o problemă, se știe, apar mai multe. Nu există moment mai prielnic ca acela de dinaintea unei cereri în căsătorie, pentru a dezgropa toate certurile, bârfele, neînțelegerile între două familii.

Dar, cum dragostea invinge totul, sau, mai bine zis, cum oamenii se ceartă ca să aibă de ce să se împace, așa și tinerii noștri, până la urmă iau o pauză de la scandal.” – Victor Olăhuț

Spectacolul CERERE ÎN CĂSĂTORIE a fost creat în cadrul caravanei Cultură-n șură – un proiect ce și-a propus să reintroducă pe harta culturală a țării locuitorii de la sate. CERERE ÎN CĂSĂTORIE s-a jucat așadar, în vara anului trecut, în cinci sate din județul Sălaj, direct în curțile oamenilor, pe scene montate în șură, iar în decembrie 2015 a avut premiera în capitală.

 

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online pe www.teatruldearta.ro/bilete și Eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932 / rezervari@teatruldearta.ro

Biletele rezervate trebuie achiziționate cu minimum 1 zi înainte de data spectacolului. Valabilitatea rezervării se pierde pentru biletele neridicate până în pre-ziua evenimentului.

 

 

Aproape Maine_banner eventmiercuri, 24 februarie | ora 19.15

APROAPE MAINE (Almost, Maine) de John Cariani

Cu: Cristina Juncu, Sabrina Iaschevici, Alice Nicolae, Ionuț Vișan, Vladimir Albu / Mihai Cojocaru

Regia: Andreea Vulpe

Scenografia: Dan Titza

În miezul unei nopţi de iarnă îngheţate, fără lună, dintr-o aşezare aproape polară şi aproape mitică, ce aproape că ţine de statul american Maine, nimic nu e aşa cum pare. Când aurora boreală apare pe cerul spuzit de stele, locuitorii din Maine se trezesc că dragostea le intră sau le iese din casă, pe nepusă masă.

“Calcâiele se aprind” încetează să mai fie o metaforă, iar “inimile sunt zdrobite” la propriu. Unii aproape că-şi găsesc dragostea, alţii aproape că o pierd, iar alţii îşi “prind urechile” în ea. Dar rănile aproape că se vindecă și inimile aproape că se repară în această horă comică a dragostei, pe care The Dallas Observer o numeşte “Visul îmblănit al unei nopţi de iarnă”.

 

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online pe www.teatruldearta.ro/bilete și Eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932 / rezervari@teatruldearta.ro

Biletele rezervate trebuie achiziționate cu minimum 1 zi înainte de data spectacolului. Valabilitatea rezervării se pierde pentru biletele neridicate până în pre-ziua evenimentului.

 

 

Afis_Un barbat si mai multe femeivineri, 26 februarie | ora 19.15

UN BĂRBAT ŞI MAI MULTE FEMEI de Leonid Zorin

Cu: Paula Chirilă și George Constantinescu

Regia: Bogdan Hușanu

Într-o societate în care bărbaţii încă se mai întreabă “ce-şi doresc femeile”, Teatrul de Artă Bucureşti a descoperit secretul eternului feminin: firea permanent schimbătoare a “sexului slab”.

Gavrunski, personajul masculin, cunoaşte, de-a lungul spectacolului, femeia înger, femeia exaltată, femeia paznic, femeia autoritară, femeia disperată, femeia victimă, femeia romantică – acestea devenind norocul şi ghinionul din viaţa lui.

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online pe www.teatruldearta.ro/bilete și Eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932 / rezervari@teatruldearta.ro

Biletele rezervate trebuie achiziționate cu minimum 1 zi înainte de data spectacolului. Valabilitatea rezervării se pierde pentru biletele neridicate până în pre-ziua evenimentului.

 

Afis_Si veni barbatul la femeiesâmbătă, 27 februarie | ora 20.15

ŞI VENI BĂRBATUL LA FEMEIE  de Semion Zlotnikov

Cu: Mihaela Sîrbu şi Lucian Pavel

Traducerea și regia: Bogdan Budeş

 

Dina și Victor sunt trecuți de patruzeci de ani, divorțați, și fiecare are câte un copil dintr-o fostă căsătorie. “Trecuți de patruzeci de ani” nu e o vârstă la care viața ia sfârșit. Așa că prietenii lor comuni, Jora și Judith,

încearcă să le vină în ajutor, aranjându-le o întâlnire. Victor se prezintă acasă la Dina, într-o seară ploioasăde sâmbătă. Dar amândoi au de înfruntat temeri, frustrări și dezamăgiri din trecut. Așa că se apropie unul de celălalt cu o stângăcie plină de candoare, care dă naștere unor replici strălucitoare.

O comedie înduioșătoare, o privire amuzată asupra unui cuplu care vrea să o ia de la capăt.

 

Preţ bilet 31,5 lei/21 lei (studenți/elevi/pensionari)

Bilete online pe www.teatruldearta.ro/bilete și Eventim.ro

Rezervări: 0737.904.932 / rezervari@teatruldearta.ro

Biletele rezervate trebuie achiziționate cu minimum 1 zi înainte de data spectacolului. Valabilitatea rezervării se pierde pentru biletele neridicate până în pre-ziua evenimentului.

 

 

Afis_Dureri fantomaduminică, 28 februarie | ora 19.15

DURERI FANTOMĂ  de Vasili Sigarev

Cu: Rareş Andrici, George Constantinescu, Mihaela Popa

Regia: Bogdan Budeş

Lumea lui Vasili Sigarev nu e confortabilă. E o lume brutală, paradoxală, a extremelor, în care candoarea seamănă cu firul de iarbă ieșit printr-o placă groasă de beton.

Într-un depou de tramvaie, mizer, aflat la periferia orașului, bunătatea și compasiunea vin “la pachet” cu violența și cruzimea. (Bogdan Budeş)

În această atmosferă se consumă drama unei femei bântuite de propriul trecut. Un depou, doi paznici tineri, Dima (Rareș Andrici) și Gleb (George Constantinescu), și sufletul Olgăi (MIhaela Popa) în rememorarea obsesivă a unei povești pe care nu vrea să o piardă.

Pentru rolul “Gleb”, George Constantinescu a primit Premiul pentru cel mai bun actor, la Maratonul Teatrului Independent Bucharest Fringe 2015.

ACEST SPECTACOL A FOST ANULAT!

 

 

 

 

 

Teatrul de Artă București

Str. Sfântul Ştefan nr. 21, sector 2, Bucureşti

Puncte de vânzare a biletelor :

  • casa de bilete de la Teatrul de Artă București, str. Sfântul Ștefan nr. 21 (luni-vineri între orele 11.00 – 17.00)
  • casa de bilete Metrou Unirii 2, Eventim

www.teatruldearta.ro  I www.facebook.com/TeatruldeArtaBucuresti

 

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Va asteptam sa descoperiti mai multe despre piesele de teatru si evenimentele frumoase in care sunt implicati actorii de la Teatrul de Artă București.Spectacolele lunii februarie, la Teatrul de Artă București