SPECTACOLE STRĂINE INVITATE ÎN FESTIVALUL NAŢIONAL DE TEATRU 2018

Ediţia cu numărul 28 a Festivalului Naţional de Teatru aduce în Capitală, între 19 şi 29 octombrie 2018, şase producţii internaţionale de prestigiu, în buna tradiţie de a invita mari spectacole ale lumii la Bucureşti în cadrul FNT, iniţiată în urmă cu 12 ani de criticul Marina Constantinescu.

Astfel, trei spectacole de teatru și alte trei producții din sfera dansului, semnate de nume binecunoscute ale scenei europene, au fost invitate în acest an să îmbogăţească lista celor 36 de spectacole din selecția oficială a FNT și să ofere publicului român ocazia de a lua contact cu unele dintre cele mai noi tendințe ale artei contemporane.

Spectacolele de teatru invitate în FNT 2018 se pot subsuma în acest an unui element unificator și anume Schaubühne am Lehniner Platz din Berlin – una dintre cele mai active și recunoscute instituții teatrale din spațiul european, al cărei director artistic este, de aproape 20 de ani, Thomas Ostermeier.

Festivalul Naţional de Teatru are de altfel o veche istorie de colaborare cu Schaubühne, încă din 2007, când au fost prezentate la București spectacolele „Nora” de Henrik Ibsen și „Wunschkonzert” de Franz Xaver Kroetz, ambele în regia lui Thomas Ostermeier, aflat atunci pentru prima oară în România.

Cele trei spectacole de teatru de peste hotare ce vor fi prezentate publicului din Capitală în ultima decadă din octombrie sunt:

Domnișoara Julie / Fräulein Julie / Miss Julie

Text: Katie Mitchell după August Strindberg, în germană de Maja Zade

O producție Schaubühne am Lehniner Platz, Berlin

Regia: Katie Mitchell și Leo Warner

În spectacolul berlinez „Domnișoara Julie”, celebra regizoare Katie Mitchell și reputatul artist video Leo Warner re-imaginează textul clasic al lui Strindberg, folosind mijloace filmice și efecte sonore live, cu ajutorul cărora spectacolul tensiunilor pasionale dintre aristocrata Julie și majordomul Jean sunt prezentate din perspectiva logodnicei lui Jean, bucătăreasa Kristin.

Un spectacol în care teatrul și arta video se îmbină perfect, se completează într-un mod foarte rafinat, făcându-ne – precum în alte spectacole ale regizoarei – să nu putem separa ce se întâmplă în centrul scenei de ceea ce se întâmplă în spatele ei.

Despre „Domnișoara Julie”, Katie Mitchell mărturisea: „Am iubit întotdeauna piesa lui Strindberg și extraordinarele ei didascalii. Atunci când am început discuțiile cu Schaubühne, când căutam un text pe care să-l montez la ei, cineva a rostit acest titlu și eu l-am prins din zbor.

Cu acest spectacol am vrut să văd până unde putem merge cu subiectivitatea – am folosit tehnici de cinema pentru a privi din punctul de vedere al unuia dintre personaje.”

Turnee: Paris, Atena, Stockholm, Avignon, Zagreb, Moscova, Paris, Londra, Beijing, São Paulo ș.a.

Reprezentații la București: 19 și 20 octombrie, Teatrul Național „I. L. Caragiale”, Sala Mare

Suflete zbuciumate / Ungeduld des Herzens / Beware of Pity

Text: Simon McBurney, James Yeatman, Maja Zade și ansamblul de actori, după Stefan Zweig

O co-producție Schaubühne am Lehniner Platz, Berlin și Complicité, Londra
Regia: Simon McBurney

„Suflete zbuciumate” e un spectacol care ne determină să ne întrebăm ce este adevărata compasiune și cât e de dificil să împărtășim suferința cuiva. Șapte actori dau viață coproducției germano-britanice, care se bazează pe romanul „Ungeduld des Herzens” scris de Stefan Zweig în 1939 – chiar înaintea izbucnirii celui de-al doilea război mondial – dar contemplând umanitatea de pe muchia dezastrului abia încheiat, într-o nestăvilită reverberare între trecut și prezent.

Simon McBurney este actor, director și co-fondator al legendarei companii de teatru britanice Complicité și se află la prima colaborare cu Schaubühne am Lehniner Platz.

Thomas Ostermeier declara că a durat 15 ani să-l convingă pe Simon McBurney să monteze ceva la teatrul său. S-au pus destul de greu de acord asupra titlului de față, însă artistul britanic și-a dorit să monteze un text de limbă germană.

„Unul din lucrurile care m-au fascinat la romanul lui Zweig este chestiunea conștiinței, a modului în care personajul principal, Anton Hofmiller, este conștient de lume. Zweig spune că ceea ce se întâmplă în interiorul tău se află într-o relație intimă cu exteriorul; și deci felul de a gândi, conștiința unei generații poate conduce la un set de acțiuni care provoacă un dezastru.” Simon McBurney

Turnee: Londra, Paris, Barcelona, Taiwan, Lyon ș.a.

Reprezentații la București: 26 și 27 octombrie, Teatrul Național „I. L. Caragiale”, Sala Studio

 

Prima piesă a lui Cehov / Chekhov’s First Play

Text: Ben Kidd și Bush Moukarzel, după A.P.Cehov
O producție Dead Centre, Dublin

Regia: Ben Kidd și Bush Moukarzel

În „Prima piesă a lui Cehov” duo-ul regizoral Bush Moukarzel și Ben Kidd face referire la absurditatea lumii și a întregii existențe, folosind ca fundal textul îndeobște cunoscut drept „Platonov”, o operă de tinerețe a lui Anton Pavlovici Cehov, descoperită postum, în 1921, a cărei pagină de titlu lipsea.

Dar dacă în textul cehovian Platonov (protagonistul piesei) are filozofări și discursuri de amploare, în versiunea trupei Dead Centre acesta nu rostește niciun singur cuvânt, constituindu-se într-o adevărată ‘gaură neagră’ în jurul căreia se învârt toate celelalte personaje.

Mai mult, el apare pe scenă abia la mijlocul spectacolului – mut, precum un soi de ecran pe care sunt proiectate dorințele și speranțele celorlalți: nu doar ale personajelor din jur, dar chiar și ale actorilor care le întruchipează. Și totuși, după cum se subliniază în prezentarea creatorilor, spectacolul se dorește a fi „… o versiune veselă și iconoclastă a lui Platonov. O întoarcere la esența teatrului.”

Dead Centre – Dublin este o companie irlandeză creată de Bush Moukarzel și Ben Kidd în 2012, foarte apreciată de criticii și publicul din Marea Britanie, care își croiește din ce în ce mai mult drum în circuitul internațional. Chekhov’s First Play a fost prezentat la Berlin în 2016 în cadrul evenimentului anual organizat de Schaubühne – Festival of International New Drama (FIND).

Turnee: Berlin, Londra, Bordeaux, Lausanne, Helsinki, Tbilisi, Modena, Sankt Petersburg ș.a.

Reprezentații la București: 20 și 21 octombrie, Teatrul Național „I. L. Caragiale”, Sala Studio

 

 

Spectacolele internaționale de dans invitate în cea de-a 28-a ediție a Festivalului Naţional de Teatru aparțin, de asemenea, unor companii celebre nu numai în Europa, ci și în întreaga lume. Acestea sunt:

 

MOEDER / MAMA – Coregrafia Gabriela Carrizo

O producție Peeping Tom, Belgia

„Moeder” (Mother), cu premiera în 2016, reprezintă al doilea volum al trilogiei marca Peeping Tom, care a debutat cu „Vader“ (Father) în 2014 și se va încheia cu „Kind” (Child) în 2019. În„Moeder”, coregrafa Gabriela Carrizo abordează corpul ca pe un depozit unde sălășluiesc, se resping, se unesc o multitudine de stări și senzații, pe cât de intense, pe atât de vibrante.

Spectacolul creează conexiuni neașteptate, la limita între suferință, durere, sărbătoare, între a rămâne suspendat de ceva sau cineva și de a merge mai departe.

Celebri în întreaga lume a dansului pentru modul original în care abordează spectacolele, belgienii de la Peeping Tom sunt mereu prezenți pe scenele festivalurilor de profil și în turnee variate în Europa, Canada, America Centrală și de Sud ș.a.

Reprezentație la București: 26 octombrie, Teatrul Național „I. L. Caragiale”, Sala Mare

 

 

PROGRAM NDT 1

“Shoot the Moon” – coregrafia Sol León & Paul Lightfoot

“The Statement”– coregrafia Crystal Pite

“Woke up Blin”d – coregrafia Marco Goecke

“Saisonnier” – coregrafia Hofesh Shechter

O producție Nederlands Dans Theater, Haga

NDT 1 este compania principală a Nederlands Dans Theater, formată din dansatori și coregrafi de top din întreaga lume. NDT este unul dintre cele mai bine cotate centre de coregrafie la nivel mondial, reputația sa prestigioasă purtând compania pe scenele din întreaga lume, în festivalurile importante de teatru și dans și, deopotrivă, în turnee ample în Europa, SUA, Japonia, China, ș.a.

 

“Shoot the Moon” – coregrafia Sol León & Paul Lightfoot

„Shoot the Moon” surprinde poveștile de dragoste din trei cupluri diferite. Trei spații de joc, trei camere aparte, fiecare ascunzând stări și emoții pe cât de variate, pe atât de intense. Uși și ferestre rotative, care dezvăluie universuri intime unice și secretele ascunse adânc în aceste trei relații interumane.

 

“The Statement” – coregrafia Crystal Pite

Ținând cont de evenimentele zilelor noastre și de ritmul în care trăim, subiectul din „The Statement” este probabil ceea ce șochează și atrage totodată cel mai puternic, limbajul coregrafic al personajelor fiind foarte viu legat de ritmul vieții noastre de zi de zi.

Spectacolul poate fi considerat montarea unei piese de teatru (pe baza unui scenariu de Jonathon Young), exprimată de corpurile a patru dansatori, care discută și se confruntă în jurul unei mese de conferințe, dintr-un mediu tipic corporatist.

Nevoia de control, conflictele morale, asumarea responsabilității și imposibilitatea de scăpa din hățișul vieții cotidiene fac din „The Statement“ un spectacol intens și captivant.

 

“Woke up Blind” – coregrafia Marco Goecke

Două melodii celebre ale cântărețului Jeff Buckley (dispărut într-un mod tragic la o vârstă foarte fragedă) – You and I și The way young lovers do – stau la baza construcției spectacolului lui Marco Goecke.

Două piese care redau sentimentul iubirii din perspective diferite. Tot astfel, dansatorii din „Woke up Blind” se lasă purtați fie de vocea lui Buckley, fie de acordurile de chitară într-un mix puternic de senzații, stări, emoții – răvășitoare.

 

Premieră (titlu în lucru) – coregrafia și muzica: Hofesh Shechter

(premieră internațională)

Această parte a programului se află încă în repetiții la Nederlands Dans Theater și va fi cea mai nouă creație din stagiunea 2018-2019 a Companiei NDT 1. Premiera oficială a spectacolului va avea loc la Haga, în 27 septembrie.

Festivalul Național de Teatru este onorat să găzduiască, la doar o lună distanță, premiera internațională a spectacolului creat de Hofesh Shechter – unul dintre cei mai apreciați coregrafi britanici ai momentului. Artistul, de origine israeliană, este renumit pentru creațiile sale puternice, care lasă spectatorului o impresie de neuitat, dar și pentru compozițiile lui muzicale.

Reprezentație la București: 29 octombrie, Teatrul Național „I. L. Caragiale”, Sala Mare

 

“Slightly Off Stage” (premieră internațională)
Coregrafia și interpretarea: Ana Maria Lucaciu & Nathan Griswold

O producție venită din SUA, în care marea dansatoare și coregrafă Ana Maria Lucaciu va prezenta alături de Nathan Griswold, în premieră internațională la București, cea mai nouă creație: duetul intitulat „Slightly Off Stage”.

„Scopul acestui proiect este să arătăm elementele fundamentale ale celor mai simple, umane și uneori chiar ridicole aspecte ale naturii noastre, prin folosirea tehnicilor de conflict, compromis, hotărâre sau decizie, în forme de expresie scenică surprinzător de noi.

Ne vom strădui să relevăm modalitățile diferite prin care noi, ca indivizi, reacționăm la obstacolele pe care le întâlnim, fie acestea fizice, emoționale, sau spațiale. La capătul acestui drum sperăm ca publicul să recunoască și să relaționeze îndeaproape cu poveștile înfățișate pe scenă.” Ana Maria Lucaciu

ReprezentațiI la București: 23 și 24 octombrie,  ARCUB Sala Gabroveni

 

A 28-a ediție a Festivalului Național de Teatru se va desfășura la București, între 19 și 29 octombrie 2018 și este dedicată regizoarei Cătălina Buzoianu. Ediţie desfăşurată sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României.

Proiect cultural finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi Primăria municipiului Bucureşti

Producători: UNITER – Uniunea Teatrală din România, ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” Bucureşti

Partener: Institutul Cultural Român

Sponsor principal: BRD – Groupe Société Générale

Sponsori: Farmexim, MOL România

 

Actualitate

HANS ZIMMER’S MUSIC LIVE IN BUCHAREST

Sambata dupa pranz, undeva pe la orele 16.30, am avut sansa sa particip la unul dintre cele 4 concerte...

Tenorul ŞTEFAN von KORCH cântă din nou CARMINA BURANA în România, la Palatul Culturii din Bistriţa-Năsăud pe 17 noiembrie

Melomanii din Bistriţa au ocazia să îl asculte pe tenorul Ştefan von Korch, recunoscut pentru interpretarea din Carmina Burana în...

“Ups…mi-a intrat AMANTA-n casă,” care va fi gazduita pe 18 noiembrie la Teatrul national – Sala Pictura.

Spectacolul “Ups…mi-a intrat AMANTA-n casă” – o savuroasă comedie cu mare succes la public, va avea pe 18 noiembrie...

JAZZ SYNDICATE FESTIVAL îl aduce pe AVISHAI COHEN la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot pe 15 noiembrie

Pentru pasionati de jazz, showul sfârşitului de an va avea loc la Palatul Bragadiru: AVISHAI COHEN, una dintre cele...

Concert MEŞTERII ROCK pe 14 noiembrie la The Pub Universităţii

Pe 14 noiembrie 2024 în ambianţa elegantului club de la Universitate vor avea loc două eveniment ce au în...

REGULI DE ACCEST ŞI CONDUITĂ “HANS ZIMMER’S MUSIC LIVE IN BUCHAREST”. OASPETE SPECIAL ESTE VIOLONISTA RUSANDA PANFILI

Artista scenograf şi regizor de film, Mariana Pachis, va modela in nisip cadre impresinante din celebrele pelicule! Producțiile Sand...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro