Spectacole ce au făcut înconjurul lumii delectează şi publicul bucureştean la Teatrul Elisabeta!

De la comedii ce au făcut înconjurul lumii până la capodopere din dramaturgia universală, toate se regăsesc în repertoriul Teatrului Elisabeta. În această săptămână, cei care sunt dornici de timp de calitate pot participa la trei comedii cu succes internaţional dar şi la o tragicomedie de excepţie cu profund iz rusesc.

O căsnicie liniştită” este prima comedie din această săptămână desfăşurându-se miercuri, 18 octombrie, ora 20:00. “O căsnicie liniştită” este una dintre cele mai de succes piese ale dramaturgiei britanice iar Noël Coward – cel mai jucat autor englez, după Shakespeare iar spectacolul a primit, de-a lungul timpului, numeroase premii, printre care şi “Tony Awards”, premiu ce recunoaşte excelenţa în teatrul profesionist american.

Distribuţia spectacolului este formată din Corina Dănilă, Silviu Biriş, Doina Antohi şi Ştefan Ruxanda.

Sinopsis “O căsnicie liniştită“:

O căsnicie liniştită” este o comedie vârtej despre iubirea reaprinsă, pasiune şi…conflict. Amanda şi Elyot, divorţaţi unul de celălalt după un mariaj tumultos, liniştiţi după cei 5 ani scurşi de la ultima lor întâlnire, îşi reîncep viaţa conjugală cu alţi parteneri. Ghinionul (sau poate norocul), face ca în prima noapte din luna de miere, aceştia să nimerească acelaşi hotel, acelaşi etaj, camere alăturate.

Reîntâlnirea lor de pe terasă se finalizează cu o evadare la Paris, în ciuda proaspetelor jurăminte de dragoste faţă de actualii lor soţi.”O căsnicie liniştită” este o satiră socială neconvenţională, o comedie romantică de excepţie.

Regia, traducerea şi adaptarea piesei este semnată de Ştefan Ruxanda iar scenografia de Anca Cernea.

Pentru informaţii suplimentare: https://goo.gl/Qk4qMn.

Boeing Boieng” este comedia ce deţine un record Guinnes Book pentru cea mai jucată piesă franţuzească la nivel mondial fiind pusă în scenă de cele mai mari teatre de pe mapamond. În România, comedia a intrat în cea de-a cincea stagiune înregistrând un număr de peste 45.000 de spectatori.”Boeing Boieng” va stârni râsetele cu lacrimi vineri, 20 octombrie, ora 19:00.

Sinopsis”Boeing Boieng” :

Arhitectul Bernard, personajul principal al piesei este un burlac convins şi un playboy veritabil care îşi trăieşte viaţa în compania a trei stewardese superbe, dar care nu au habar una de cealaltă. Numai că un nou model de avion Boeing introdus pe piaţă dă peste cap toate orarele de zbor şi aduce împreună în acelaşi oraş, iar apoi în aceeaşi casă cele 3 logodnice stewardese.

Bernard încearcă să redreseze situaţia implicându-l pe bunul său prieten de la ţară, Robert. Timidul Robert uită însă ce minciuni trebuie să spună şi cui, şi astfel se iscă o înlănţuire de situaţii comice care te fac să râzi cu lacrimi şi fără să te mai poţi opri până la finalul piesei.

Din distribuţia fac parte: Bogdan Stanoevici, Marius Gîlea, Maria Buză, Monica Davidescu/Dana Marineci, Raluca Ghervan, Tania Popa.

Pentru informaţii suplimentare, https://goo.gl/VPPjQG.

Dezbracă-te, vreau să-ţi vorbesc!” se va desfăşura joi, 19 octombrie, ora 19:00. Această comedie este o adaptare după piesa “Don’t dress for dinner” a dramaturgului francez Marc Camoletti fiind aplaudată, de-a lungul timpului, în cele mai importante teatre din lume, jucată în prezent în peste 22 de ţări.

Sinopsis “Dezbracă-te, vreau să-ţi vorbesc!“:

Crezând că soţia lui, Jacqueline, va fi plecată pe perioada weekendului, Robert, unul dintre protagoniştii piesei, pune la cale un rendez-vous romantic cu amanta lui, Suzanne. Angajează o bucătăreasă iscusită să le prepare bucate alese şi drept alibiul perfect, îl invită şi pe amicul său Bernard.

Marea sa dezamăgire vine în momentul în care află că soţia lui, se hotărăşte să rămână acasă. Se dovedeşte că şi ea la rândul ei trăieşte o intensă poveste de amor cu nimeni altul decât ”alibiul”, adică Bernard. Cu toate răsturnările de situaţie şi quiproquo-urile, piesa ajunge să aibă mai multe întorsături decât un tirbuşon.

Evident că în acest ritm ameţitor, se alege praful de planul iniţial al lui Robert. Care este soluţia ieşirii din această situaţie imposibilă, va trebui să aflăm cu toţii la faţa locului.

Distribuţia spectacolului este formată din Bogdan Stanoevici, Marius Gîlea, Maria Buză, Monica Davidescu, Anca Dinicu şi Marcelo Cobzariu.

Pentru informaţii suplimentare, https://goo.gl/L8UQK6.

Vassa Jeleznova” este prima tragi-comedie din repertoriul Teatrului Elisabeta şi se va desfăşura duminică, 22 octombrie, ora 19:00. Spectacolul este bazat pe textul romanului “Mama” al dramaturgul rus Maxim Gorki, nominalizat de 5 ori la premiile Nobel pentru Literatură. Spectacolul aduce în atenţia iubitorilor de divertisment de calitate mai multe inovaţii teatrale.

Sinopsis “Vassa Jeleznova” :

Vassa Jeleznova” este prima piesă clasică jucată exclusiv de actori de comedie, bucurându-se de interpretarea excepţională a Adrianei Trandafir, Lucian Ghimiși, Alexandra Velniciuc, Orodel Olaru, Mirela Stoian, Raluca Ghervan şi Doru Ana.

Vassa Jeleznova, interpretată remarcabil de Adriana Trandafir, este o puternică femeie de afaceri, care încearcă să îşi protejeze averea şi copiii chiar cu preţul unei crime. Sau poate două…Vassa Jeleznova trăieşte într-o lume dură şi coruptă în care cei puternici îi sacrifică fără scrupule pe cei slabi, iar ea a ales să fie puternică.

Capodopera lui Gorki, în viziunea regizorală a lui Şerban Puiu, devine o piesă poliţistă cu iscusite accente de comedie extrem de actuală şi pentru faptul că se petrece în lumea afacerilor. Spectacolul beneficiază de muzica originală a lui Horia Ghiţă, interpetată live, ceea ce adaugă atmosferă şi ritm unui spectacol modern şi antrenant.

 

Pentru informaţii suplimentare, https://goo.gl/j4wFiY.

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro