Sibiu – Festival City: East European Music Conference va gazdui sesiunea tematică “Situațiile de criză în festival” pe data de 28 iulie

Dr. Raed ARAFAT, Secretar de Stat în Ministerul Afacerilor Interne, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, și Chris KEMP, consilierul forțelor de ordine britanice, se întâlnesc la Sibiu, în cadrul primei ediții Sibiu – Festival City: East European Music Conference, 27-29 iulie 2017

Experți din România și Europa vor intra într-un dialog despre gestionarea situațiilor limită în cadrul evenimentelor de mare anvergură.  Sesiunea tematică “Situațiile de criză în festival” va avea loc vineri, 28 iulie, începând de la ora 14.45, la Sala Thalia din Sibiu.

Această sesiune a conferinței va aborda problematici precum amenințări teroriste, vreme nefavorabilă, probleme de ultim moment privind licențele de organizare, momente de panică sau alte situații neprevăzute.

Moderator va fi jurnalistul Florin Ghioca (Adevărul, România), iar invitați în cadrul panelului sunt Dr. Raed Arafat, Secretar de Stat, Șef al Departamentului pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne; Stephan Thanscheidt – director al companiei FKP Scorpio, Germania, cel mai mare producător de festivaluri din Europa; Thomas Zsifkovits – co-proprietar al companiei Barracuda Music, Austria, organizatorul renumitului festival Novarock;

Chris Kemp – doctor în psihologie cognitivă, expert în psihologia maselor și managementul mulțimii, consilier al poliției britanice și responsabil cu pregătirea echipelor de securitate la Jocurile Olimpice și Paralimpice, Marea Britanie. Sesiunea va avea loc în data de 28 iulie 2017, între orele 14:45 – 16:00 și se va desfășura la Sala THALIA, Sibiu.

Întâlnirea de la Sibiu aduce la aceeași masă factorii implicați în gestionarea evenimentelor mari, care vor aborda probleme de interes major pentru industria festivalieră și pentru evenimentele culturale.

Anticiparea situațiilor neprevăzute de către organizatorii de spectacole, precum și managementul corespunzător al riscurilor și situațiilor limită, existența unui dialog constructiv între organizatori și autorități, creșterea nivelului serviciilor oferite sau campaniile de educare a participanților la evenimente, pentru a ști cum să se comporte în situații limită, se înscriu în categoria activităților care au ca scop creșterea gradului de protecție și siguranță a participanților la evenimente.

Este important ca în urma conferinței să se constituie un grup de inițiativă care să monitorizeze implementarea unor acțiuni concrete, cu impact pozitiv asupra industriei de profil și care să mențină un dialog permanent între toți cei implicați.

Reunind elita industriei muzicale europene în zece sesiuni tematice distincte, East European Music Conference și-a asumat misiunea de a identifica soluții pentru dezvoltarea pe termen lung a industriilor culturale și creative în România. Situațiile de criză în cadrul evenimentelor cu public larg reprezintă teme de importanță majoră într-o Europă în plin proces de schimbare.

Mai mult decât oricând, teme precum managementul situațiilor limită sau siguranța maselor la concerte și festivaluri joacă un rol important. În România, care a trecut prin tragedia Colectiv și a pus în evidență slăbiciuni și carențe semnificative ale acestui sistem, remodelarea și adaptarea legislației devine o necesitate.
Chris Kemp, European Event Safety Group:

“Membrii Grupului European de Siguranță la Evenimente (European Event Safety Group) lucrează în colaborare cu autoritățile locale, regionale sau naționale în întreaga Europă, oferindu-le consiliere cu privire la cele mai noi metode de securitate, din perspectiva unor practicieni cu o vastă experiență.

Consultanța se face în beneficiul poliției, paramedicilor sau echipelor de pompieri, experții coordonând și strategiile de interoperabilitate a acestor servicii în situații concrete de criză. Membrii European Event Safety Group au colaborat cu autoritățile în cazurile unor dezastre majore, contribuind, de asemenea, și la schimbarea legislației specifice.

Au asigurat, de asemenea, coordonarea echipelor de Securitate pentru nenumărate festivaluri mari sau evenimente de anvergură, cum ar fi Jocurile Olimpice și Paralimpice găzduite la Londra în 2012, Turul Franței sau meciuri din competiții de prestigiu, cum ar fi Campionatului European și Cupa Mondială. Membrii European Event Safety Group oferă consiliere permanentă diverselor agenții și instituții guvernamentale interesate, demonstrând profesionalism și expertiza în a le oferi soluții în acord cu cele mai noi cercetări în domeniu partenerilor din întreaga Europă”.

Mai multe informații despre invitați, programul conferinței și bilete găsiți pe: www.eemusic.ro

SIBIU – FESTIVAL CITY: EAST EUROPEAN MUSIC CONFERENCE ESTE O ACȚIUNE COFINANȚATĂ DE CONSILIUL LOCAL SIBIU ȘI DE PRIMĂRIA MUNICIPIULUI SIBIU

EVENIMENT PREZENTAT DE: BANCA TRANSILVANIA

PARTENERI: AROC (Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale)

SUB EGIDA: TAKE A STAND

PARTENERI MEDIA: Rock FM, Zile și Nopți, Adevărul, Forbes, HotNews, Men’s Health, Catavencii, National Geographics, Cosmopolitan, Beau Monde, Agerpres, Radio România Cultural, IQ Magazine, Times New Roman, Sunete, Tribuna, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Ora de Sibiu, Știri de Sibiu, Metropolis, ClujLife, Deezer, Feeder.ro, IConcert, InfoMusic, Traieste Muzica, urban.ro, E-zine, Let’s Rock, Informația Harghitei, Vinsieu.ro, roevents.ro, anyplace.ro, maximumrock.ro.

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro