Un show pentru eliberare marca Elliphant

Concertul susținut de Elliphant, în probabil, cea mai grea noapte din iarna asta, din România, a fost ca și cum ai fi luat o pastila de ecstasy, iar corpul nu te lăsa să rămâi cu picioarele pe podea. Și asta pentru tot publicul prezent în Atelierul de Producție. Artista suedeză a știut perfect cum să ne miște pe toți, de la ritmuri pop, rap până la dubstep și reggae, întreaga seară a echivalat cu versurile melodiei „Live Till I Die“.

Elli a pompat energie în fiecare suflet mai mult sau mai puțin rătăcit de sâmbătă seara. A urcat pe scenă cu atitudinea într-o mână și cu berea în cealaltă. Cu un look british-wannabe-hobo: blugi prespălați, agățați cu bretele și un semn cu „peace“ mare, atârnat de gât, Ellinor Olovsdotter a început să cânte ca o fată rea. Dar nu în sensul acela ieftin, ci ca o tipă cu multă încredere care-ți insufla – prin muzică, gesturi, versuri și dans – o stare de eliberare. Jos cu inhibițiile, sus cu Revoluția! Un mesaj pe care l-am putea găsi și pe o pancartă a protestatarilor din Piața Universității.

Ne-a plăcut Elli pentru show-ul electrizant, pentru că, deși nu toată lumea îi cunoștea versurile, a reușit să-și unească fanii într-un public pe aceeași lungime de undă, o undă vibrantă, care simțea cu ea fiecare beat. A fost mai bine decât aș fi crezut; primul concert organizat de Deck Sounds Romania a întrecut multe așteptări, aducând la București o artistă underground, care și-a transpus original viața agitată într-o muzica alternativă, ce sună demențial în versiunea live.  Acum, ne uităm cu jind înspre Delilah, pe 15 februarie.

Elliphant a știut să comunice cu fanii săi români, să le capteze atenția și cu ajutorul unui DJ inspirat, dar mai ales prin sunete proaspete, printr-un compus insolit de stiluri muzicale din care să reiasă singura reacție chimică autorizată în această situație: dansul. Și am mai fi dansat mai mult dacă Elli ar fi cântat până la răsărit (chiar și ăsta timid de iarnă) și dacă cea mai ieftină bere la bar (și la 0.33) nu ar fi costat 8 lei. Probabil singurul downside al nopții cu gust de Suedia, UK și Jamaica.

Unii spun că Elliphant face „music for the future“, aș îndrăzni să spun că tânăra rebelă de 27 de ani face „music for the soul“. Pentru sufletul care vrea să se simtă liber, chiar și pentru câteva ceasuri, pentru sufletul care vrea să se zbenguie pe hit-uri ca „Down on Life“ sau „Could it be“.

Ne-a dedicat special o piesă nouă – Revolucion, cu care s-a întors și la bis, s-a bucurat sincer de publicul fervent și ne-a lăsat să „live like we never die“. Sau cel puțin să avem voie să credem asta pentru cel puțin o seară, într-o capitală înghețată. Dincolo de toate, cred că show-ul lui Elliphant a fost o noapte reușită pentru că tipa este într-adevăr autentică. Iar publicul a fost în asentiment cu ea:  „Music is Life“.

Autor: Iulia

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro