Noul film al lui Abel Ferrara este proiectat in afara concursului, intr-un pavilion de langa plaja, devenind, pentru cateva ore, ce-a mai mare atractie a orasului. Nu sta nimeni la coada, toata lumea urmeaza sa intre pe rand, asteptand la porti in varful degetelor si cu aparatele de fotografiat ridicate in aer.
Sunt putine sanse pentru filmul lui Ferrara, “Welcome to New York”, sa ajunga direct pe lista de preturi a televiziunilor din Franta, ori din intreaga lumea, exact in momentul premierei. Timp de 10 minute grozave, forfota publicului anunta cel mai important eveniment tinut in patria lui Hollande.
In cortul cu proiectii, pe ecran, Gérard Depardieu interpreteaza rolul controversatului candidat la alegerile prezidentiale din Franta, Dominque Strauss-Kahn, acuzat de agresiune sexuala de o menajera, angajata la un hotel din New York.
Va puteti imagina un om politic interpretat de Depardieu, dus sub escorta la penitenciar, perchezitionat si dezbracat gol-pusca in fata vardistilor, obisnuiti cu nelegiuti de ce-a mai joasa speta, in tara tuturor posibilitatilor. In fond, pentru ei, meseria le impune conduita egala pentru hoti, criminali, vedete, dar si politicieni neastamparati.
“Welcome to New York” este un film tonic, efervescent, cu un personaj sarit din cutia cu surprize, ametit de alcool si pus pe sotii, rezultat dintr-o combinatie periculoasa de adevar si miciuna, amestecata meticulos si executata profesionist de cel mai experimentat actor francez din ultimii 20 de ani.
Realitatea si fictiunea se amesteca pentru cateva minute, in timp ce publicul vizioneaza filmul, afara, muzica de petrecere suna infundat si pe Promenade de la Croisette (cel mai important bulevard din Cannes), defileaza fete singure, cu dragoste de inchiriat pentru turisti si localnici.
Înapoi în siguranta relativa a Palatului, filmele continua sa ruleze. Productia “Winter Sleep” este un film dur si sta foarte bine in clasamentul productiilor ce urmeaza a fi premiate si “The Disappearance of Eleanor Rigby” este o capodopera a durerii pictata cu intepretari demne de lacrimile spectatorilor.
In ceea ce priveste filmul “The Homesman”, parerile sunt impartite. Filmul este un western modern, in care Tommy Lee Jones, si Hilary Swank sufera de insolatie cand decid sa escorteze 3 femei nebune, pe un traseu bantuit de hoti si criminali, plecand din Statul Nebraska pana in Iowa.
Unii spun ca Tommy Lee Jones nu este cel mai bun regizor pentru un film cu personaje deranjate mintal si feministe, dar sa nu il judecam inainte sa vedem filmul. Si daca va fi un esec, eu n-am nici o problema, il felicit ca incercat.
Lista de filme, inscrise in competitie nu se opreste aici. Mai avem de a face cu “Maps to the Stars”, un film luxuriant cu satira hollywoodiana, si interpretare vesela, produs in stilul unei telenovele.
In coltul opus, “Foxcatcher”, se dovedeste a fi o productie cu doze mari de testosteron, favorizat datorita personajului principal interpretat de Steve Carell, un miliardar plictisit si aerian, care hotaraste sa isi cumpere propriu luptator de wrestling (Channing Tatum).
Dupa un inceput linistit, am impresia ca lucrurile sunt pe cale sa se precipite, la Festivalul de la Cannes. Cu toate acestea, productiile din acest an par sa fie mai slabe decat cele de anul trecut. Nu am vazut ceva asemanator cu cele din 2013. Daca vreti sa intelegeti despre ce vorbesc, uitati-va la “The Great Beauty”, “Blue is the Warmest Colour” si “Inside Llewyn Davis”.