Pe data de 15 octombrie își deschide porțile la Timișoara ce-a de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Film Timishort. Locațiile pentru proiecții sunt cinematograful Timiș, Ambasada și Sala 2 a TNT.
Proiecția de deschidere va avea loc pe data de 15 octombrie de la orele 19.00 cu filmul documentar german “OFF Ways“, în regia lui Uli M Schueppel.
Pe data de 21 decembrie 1989, membrii legendarei trupe de muzică Einstuerzende Neubauten s-au pus pe drum pentru primul lor concert în Berlinul de Est (încă capitala Republicii Democrate Germane).
Este un drum ciudat din cartierul vestic Kreuzberg până în cartierul estic Lichtenberg al orașului german împărțit în două de un zid și de controale la graniță.
Regizorul Uli M Schueppel, prieten al trupei i-a acompaniat pe cei de la Einstuerzende Neubauten în această zi extraordinară pentru membrii trupei, crescuți în Berlinul de Vest, care până atunci nu au avut permis de acces in RDG.
Concertul a fost posibil datorită intervenției renumitului om de teatru și scriitor Heiner Mueller. Prezența acestuia în backstage împreună cu o delegație de miniștri francezi este una din întâmplările bizare ale acelei zile.
Cât despre publicul redegist, prezent în număr impresionant, acesta asociază numele și conceptul de Einstuerzende Neubauten cu idea de “Vest”.
Filmul reflectă perspectiva Est-Vest de acum 20 de ani în preajma momentului istoric al reunificării Germaniei. Începând cu acest concert, filmul este un mozaic al Berlinului într-o călătorie în timp într-o Germanie atemporală.
Regizorul Uli M Schueppel va fi prezent la proiecție.
Sa vedem si un trailer al filmului documentar”OFF Ways” / “Elektrokohle (Von wegen)” , regizat de Uli M Schueppel.
După proiecție are loc performace-ul “Perseverantia” cu muzicienii cunoscuți pe plan internațional Danielle de Picciotto și Alexander Hacke, care călătoresc prin lume din 2010, renunțând la majoritatea posesiunilor materiale.
Danielle de Picciotto este unul dintre fondatorii Love Parade din Berlin. Alexander Hacke este membru al legendarei trupe de muzică industrială Einsturzende Neubauten. Acești doi refugiați artistic dintr-o lume rapid gentrificată vor susține un concert cu piese din noul album “Tacoma” al Daniellei, precum și din albumul “Perseverantia” semnat de Danielle și Alexander.
Concertul este însoțit de proiecția jurnalului grafic al lui Danielle de Picciotto, care descrie transformarea lor în artiști nomazi.
Festivalul Internațional de Film Timishort are loc anul acesta în perioada 15-18 octombrie și este organizat de Asociația Română a Filmului Independent, cu suportul Primăriei și al Consiliului Local Timișoara și al Centrului Național al Cinematografiei, în parteneriat cu Centrul Cultural German Timișoara, Institutul Cultural Polonez și susținut de Cuib D’Arte, Van Graph K’fe, RDS/RCS.
Pentru mai multe detalii urmăriți www.timishort.ro!