S-a lansat cartea basistului de la Guns N’ Roses

După ce a înregistrat un succes răsunător în America și în mai multe țări din Europa, cartea “It’s So Easy … și alte minciuni”, scrisă de Duff McKagan, basistul legendarei trupe Guns N’ Roses, s-a lansat la începutul acestei luni și în România, sub egida Editurii Casa.

În această carte, Duff McKagan evocă traiectoria impresionantă a trupei Guns N’ Roses, care a însemnat albume de platină, concerte cu bilete epuizate ţinute pe stadioane și recunoaștere la nivel mondial.

Dar acel gen de glorie își cere tributul, aşa cum avea s-o facă în cele din urmă nu doar cu Duff McKagan, ci și cu trupa însăși. În timp ce Guns N’ Roses dădea să se destrame, Duff a simţit că şi zilele sale sunt numărate. Iminenţa morţii, consecinţă directă a alcoolismului, avea să se dovedească însă recuperatoare.

În cele 368 de pagini ale cărții, veți descoperi acel punct de cotitură care îl determină pe Duff să apuce pe un alt drum, să dea o nouă direcție propriei vieți, reușind să-și schimbe obiceiurile, punând la cale un plan sănătos de viață, care îl ajută să fie în acest moment un om cu o familie fericită, ocupându-se în continuare de muzică, marea sa pasiune.

Aceasta este o carte pe care orice iubitor al muzicii rock și-o dorește în bibliotecă, un volum cu o poveste teribil de captivantă, care surprinde și marchează fiecare cititor.

Cartea poate fi comandată pe site-ul Editura Casa

http://www.edituracasa.ro/

 

 

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro