Acum cand privesc in spate la zilele care au trecut, tot ce s-a intamplat imi pare un vis frumos din care nu imi doream sa ma trezesc. Am asteptat un an acest fest, am innebunit pe toata lumea cu expresii de genul..’’deabea astept sa plec la Rockstadt’’ sau cu entuziasmul meu de fiecare data cand se mai anunta o trupa draga mie.
Si intr-o zi m-am trezit ca momentul mult asteptat a sosit si am pornit spre Rasnov plina de voie buna impreuna cu cei mai dragi prieteni.
Rasnovul a fost invadat inca din ziua 0 de o masa generoasa de rockeri care au innegrit orasul dar au adus cu ei si un plus de veselie si dorinta de distractie. Oricum, nu cred ca Rasnovul a fost vreodata mai animat decat in aceste 4 zile cat a tinut festivalul.
La poalele cetatii Rasnov s-au adunat, pana in ultima zi, aproximativ 4000 de oamenii, aproape dublu, din cate am auzit, fata de anul trecut cand am lipsit, din pacate de la fest.
Un mare plus al festivalului a fost reprezentat de prezenta celor de la Blackhawk Security, Andrei Irode& co. Respectul reciproc intre ei si participantii la fest, modul in care sar in ajutor de fiecare data, zambetele afisate si atitudinea lor, ii fac sa fie de departe cea mai buna firma ce asigura securitatea concertelor. Astfel, au fost aplaudati atat de public cat si de trupele prezente la fest, iar momentul in care Andrei Irode a facut cowd-surfing la indemnul vocalului BORN FROM PAIN a fost imortalizat si laudat de toti.
Camping, iarba verde, aer curat si multa bere rece, vin sau ceai dupa preferinta. Mancarea in cadrul campusului a fost buna, pentru toate gusturile si toate buzunarele, cozile la jetoane si mancare au fost acceptabile asa ca nu ma pot plange ca nu am putut manca cand si ce am dorit.
Singurul minus, din punctul meu de vedere (desi m-am descurcat si la capitolul asta), au fost toaletele ecologice care au cam lasat de dorit ca numar si curatenie. Dar acest minus nu ne-a afectat prea tare dorinta de distractie asa ca trecem peste.
Dupa ce m-am plans de sunetul din cadrul unui eveniment cu cateva zile in urma, la Rockstad Extreme Fest nu pot face asta. Adrian Rugina si cei care s-au ocupat de sonorizarea acestui fest sunt demni de laudele noastre. Sunetul a fost bun si s-a auzit bine pana la iesirea din zona de fest, astfel ca, daca doreai sa stai la o bere si sa asculti fara sa te bagi in multime, auzeai perfect si chiar vedeai bine daca stiai unde sa te asezi.
Daca miercuri, pe seara, concertele s-au desfasurat in cort pe scena mica si unde doar am trecut in fuga sa vad ce se intampla, de joi a urmat un maraton de mai bine de 12 ore de metal pe scena mare, urmat de alte cateva ore pe scena mica pentru cei care mai rezistau (poate mai mult cei care au fost cazati in cadrul campusului).
Prima trupa la care am ajuns joi a fost Kistvaen, o trupa autohtona pe care o stiu de cand la voce evolua Stefan, dar asta a fost de mult. Atitudine si sound cam prea depresiv pentru starea mea de spirit, dar au fost apreciati de cei prezenti in fata scenei, poate si datorita aparitiei misterioase a vocalului care s-a prezentat cu un voal pe fata in prima jumatate din recital.
Brasovenii de la Code Red au bagat un death-metal autohton demn de scene internationale. Au bagat baietii si au agitat lumea din fata scenei. Mi-a placut barba albastra a lui Armand Niculescu, a fost o pata de culoare binevenita. Forta si precizie au fost cuvintele de ordine pentru aceasta trupa unde riffurile au rupt si tobele au bubuit ritmuri grele.
Necrovile au fost pe placul meu si se pare ca si cel al publicului. Bassul si tobele au spart timpane, atmosfera a fost de o emotie vibranta, am avut parte de multa voce growl si de mult headbanging atat din partea celor din trupa cat si in public. Printre exclamatii catre public de genul “sunteti cei mai fuckin’ tari”, incitari la mosh-pit si ploaia din furtunul celor de la security am reusit sa ne agitam un pic, ca parca ne cam molesise caldura.
Alta trupa romaneasca a urmat in program. Desi trebuiau sa urce pe scena Misery Index, Targ3t din Deva le-a luat locul, Misery Index urmand sa evolueze tot pe scena mare dar dupa headlinerul serii. Cu o voce puternica si un ritm ce te incita la miscare, incitare la wall of death ‘’sa va incalziti sangele in voi’’ si mult head banging la unison ne-au cam placut baietii. Death melodic si mesaje care mai de care mai explicite si cica se ocupa de alt album acum, acesta fiind printre ultimele in care promoveaza albumul aparut in 2012, Faceburn.
Fleshgod Apocalypse au fost pentru mine clipa de extaz a serii. Death metal presarat pe alocuri cu pasaje simfonice, cele doua voci atat de diferite dar atat de bine intrepatrunse, fac ca muzica lor sa-ti gadile placut auzul si sa asculti hipnotizat nota de nota. Ca prezenta scenica au fost impresionanti. Pusi la patru ace, o soprana masacata si un pianist desprins parca din celebrul film cu Familia Adams au completat atmosfera goth a acestei trupe demna de ascultat si privit de fiecare data cand ai ocazia. Combinatia a avut efect si am vazut ca aveau fanii pregatiti in fata scenei iar dupa concert multi s-au declarant impresionati de evolutia lor.
Daca muzica celor de la Fleshgod Apocalypse mie imi pare usor de digerat, Belphegor a adus un Death / Black Metal dur cu ritmuri pe care poti sa te bati singur si ajungi sa nu mai simti nimic. Au sunat bine austriecii iar ca aspect au fost evil pana in maduva oaselor, asa ca in primele randuri au ajuns cei mai mari fani ai lor cu cele mai ciudate accesorii si au cantat impreuna cu ei tot concertul. Au fost excelenti si au incins spiritele suficient de tare pentru ce a urmat.
Obituary au fost headlinerul serii, chiar daca schimbarea de pe parcursul zilei a facut ca dupa ei pe main stage sa cante cei de la Misery Index. Se intelege ca la ei a fost cea mai multa lume in fata scenei si pe parcursul show-lui am inteles si de ce.
Ne-au lovit o ora si ceva cu un death metal old school ca la carte care s-a auzit cristal si am avut parte si de un solo de tobe formidabil ca biss. Am aflat ca urmeaza un album nou pe la sfarsitul anului. Poate vin in turneu de promovare si la noi ca sigur va veni lumea. Au avut parte de urale cat n-am auzit la restul formatiilor toata seara, dar le-au meritat inzecit. John Tardy a lovit cu vocea lui iar piesele „Gates to Hell” și „Infected”, au rupt randurile auditoriului cu mosh-pituri.
Misery Index se pare ca au fost revelatia serii pentru majoritatea celor care au mai ramas si la ei dupa ce Obituary au coborat de pe scena. Un show live de calitate , un sound extrem, puternic si sincer meritau sa aiba mai multa lume in fata scenei. Poate imi place mie death-metal melodic, poate mi-au placut baietii, cert e ca merita ascultati.
Din pacate oboseala m-a rapus si am ratat concertele din cortul unde era amplasata scena mica.
Vineri a fost exact pe sufletul meu asa ca am incercat sa ajung cat mai devreme si sa nu ratez nimic, ceea ce am si reusit in mare parte. Totusi, spre regretul meu am ajuns la ultima piesa Diamonds Are Forever si am reusit sa vad doar putin din agitatia baietilor. Sunt sigura ca Horia a topait iar ca un spiridus nebun incadrandu-se perfect in atmosfera iar per total au facut show asa cum ne-au obisnuit.
Primii pe care i-am prins cap-coada a fost trupa lui Costin Chioreanu, Bloodway, care au profitat de venirea la Rasnov si au filmat un nou videolip live dar ne-au prezentat si o piesa de pe viitorul album. Desi sunt prea dramatici pentru mine nu pot spune ca instrumental nu au sunat bine.
Suedezii de la Grandexit canta ceva death metal cu tente melodice si influente heavy si progressive, un amalgam de idei si genuri care dau bine cand incepi sa te obisnuiesti cu muzica lor.
Grecii de la Poem ,pentru mine, au fost chiar interesanti. Se vede ca, muzical, experimenteaza mereu deoarece stilul nu mi-a parut bine definit. Ca idee a fost Genre Grunge / Metal / Progressive , adica un amalgam de idei imbinate destul de armonios cat sa te atraga muzica lor si sa ii asculti cu placere.
Si am avut si black-metal made in Brasov. Indian Fall sunt destul de cunoscuti printre rockerimea autohtona si asta s-a vazut in multimea adunata subit in fata scenei cu mainile ridicate in aer si gata de cat mai multa agitatie. Mi-au placut ritmurile puternice, atitudinea si forta cu care reusesc sa dezintegreze plictiseala si apatia ce plutea azi in aer din cauza vremii ceva mai mohorate. ‘’ Black Suite’’ a produs nebunie in masa dar ne-au placut si cateva piese pe care le-au cantat de pe viitorul album. Au incheiat cu ‘’ Neveen’’, o piesa ceva mai antrenanta, finalul perfect al unui concert frumos.
A urmat una dintre trupele mele de suflet, GOD- the barbarian horde.
Cand am aflat ca Anelisse si a ei vioara va lipsi din programul acestui fest m-am intrebat cum se va descurca cel care ii va lua locul, deoarece aflasem ca va fi un baiat cu fluier si alte instrumente de suflat. Spre bucuria mea s-a incadrat bine in band si GOD au sunat la fel de bine si au avut accelasi succes ca de obicei. Daca la alte concerte au avut baieti cu flacari, de data asta de efectele pirotehnice s-au ocupat doua fete frumoase in costume interesante. Nu au lipsit nici ielele care au dansat provocator o parte din show. Gelu si-a etalat maiestria la noua lui chitara iar Castoru a cantat povesti, de data asta in opinci nu in picioarele goale cum ne-a obisnuit.
Am putut asculta printre altele ‘’Greuceanu’’ si ‘’Au innebunit salcamii’’, am putut urmari un frumos joc scenic, o combinatie de folk-rock si inspiratie folclorica care incita la joc si voie buna dar si la lupta. Am stat tot concertul in fata scenei si am cantat pana am ragusit dar nu imi pare rau. Pun suflet in ceea ce fac, costumatia atrage iar spectacolul a fost mai mult decat frumos. Sunt 14 oameni care stiu sa se faca iubiti prin muzica lor, atitudine si prezenta scenica.
Publicul a reactionat pe masura, au cantat, i-au aclamat si ne-am simtit romani pana in maduva oaselor.
Mors Principium Est am servit doar putin. M-am intors in fata scenei cand acestia isi incheiau programul, pregatita sufleteste pentru zeii greci de la Rotting Christ.
Daca vizual sunt frumosi si impozanti, ca sound, sunt absolut fantastici. A fost prima data cand ii vad live si pot spune ca am ramas impresionata de prestatia si atitudinea lor. Cu publicul au comunicat excelent. Inca din prima clipa ne-au intrebat, in romana chiar, daca suntem pregatiti de petrecere, moment in care mii de maini s-au ridicat in aer si i-au aclamat frenetic.
Multa miscare pe scena, mai ales din partea chitaristilor iar tobosarul se ridica sa multumeasca publicului, aproape, dupa fiecare piesa. Ritmuri care te tin incontinuu in priza si te incarca cu o energie de care greu te poti descarca, mult crowd-surfing si ovatii binemeritate. Headbanging la unison a fost pe scena iar in public pletele se desfasurau energic. Jocul de lumini de baga in ritm si te agitai hipnotizat , controlat parca de altcineva.
Surpriza a fost interpretarea inedita a celebrului ‘’Blestem’’ al Mariei Tanase. Cand am auzit ‘’cine iubeste si lasa’’ si am vazut ca, grecii iau steagul romanesc si il aseaza pe scena, toti am fost in extaz. Introducerea acestei piese pe noul lor album , Κατά τον δαίμονα εαυτού a aratat o apropiere intre ei si publicul roman.
Lumea a fost mereu in miscare, s-au intrecut in circle pituri energice si la crowd surfing. Carismaticii frati, Sakis si Themis, au facut populatia feminina sa suspine iar Sakis nu mai contenea cu multumirile si ne amintea mereu cat de bine se simte alaturi de noi.
“Noctis Era”, In Yumen/Xibalba” si “Grandis Spiritus Diavolos” au fost doar acteva din melodiile cu care ne-au incantat si cu care au agitat spiritele in aceasta a doua seara de festival.
Si la Katatonia a inceput sa ploua. Catva stropi razleti la inceput nu au alungat oamenii din fata scenei, doar la final cand ploaia s-a intetit au ramas numai fanii declarati sa se agite pe ritmuri nebune printre stropii de ploaie. Asa ca am ‘’dansat in ploaie’’.
Vocea lui Jonas a reusit sa alunge parca frigul din noi iar riffurile de chitara au alungat ploaia la un moment dat. Ne-am bucurat de muzica acestor suedezi si de părțile de growl ale lui Jonas care ne-au dezlantuit. Furtuna era in public iar riscul de pneumonie nu a speriat pe nimeni. Cum sa te dai dus de langa scena cand pluteai pe piese precum “Without God” sau ‘’Dead Letters”.
Au cantat totusi cam 15 minute mai putin si nu am avut parte de bis spre dezamagirea fanilor prezenti.
Cine nu s-a lasat intimidat de ploaie a ramas si la Behemoth. Fanii adevarati in fata scenei, curiosii ca mine la o masa cu vedere perfecta la scena. Nu puteam rata spectacolul lor asa ca m-am pitit de ploaie si am vazut unul dintre cele mai bune show-uri atat vizual cat si muzical de acest gen la care am luat parte in ultimii ani.
Death/black metal polonez , costume si masti impresionante. Trupa reuseste sa te trimita intr-un univers propriu cu tenebre si jocuri caudate. Genul intunecat, mitologia din versuri si evilul din voci (desi Nergal a fost ragusit) si ritmuri ce te bag in transa si se joaca cu tine. Devii o marioneta pe ritmurile lor iar jocul scenic te prinde si pe tine in hora. Agitatia a fost la cote maxime iar ploaia a fost intr-un final alungata pe ritm de tobe. Nergal , care a intrat la inceput cu doua torte in mana, tobarul care parea de pe alta lume dar si restul trupei a impresionat prin atitudine, gestica si nu in ultimul rand prin muzica.
Si a venit si a treia zi de festival, o zi care a inceput rece si mohorata dar care s-a dovedit ce-a mai animata zi iar la Sodom s-a incins la maxim.
M-am trezit destul de greu si am ajuns tarziu la fest dar la timp pentru concertul celor de la Infected Rain. Chiar daca era frig, am inceput ziua cu acelasi frappe excelent si o briosa calda si m-am strecurat cat mai aproape de scena sa o vad si sa o ascult pe frumoasa Lena cu a ei fantastica voce.
Frumoasa si cu o voce ce combina ritmurile si tonalitatile intr-o asemenea maniera de te trec fiori pe sira spinarii, multa energie care s-a propagat si in sufletele celor prezenti care nu mai conteneau cu fredonatul, agitatul si cu crowd-surfingul, apogeul fiind cand Lena a coborat de pe scena si a cantat o melodie suita pe gard inconjurata de fani.
Sunt o trupa tanara, cu un sound proaspat, un ritm antrenant si dur in acelas timp, un tot foarte bine inchegat care bucura auzul si simturile, care creeaza prin muzica lor o atmosfera vie, vibranta si aproape ireala.
Intr-o atmosfera calda si prietenoasa cum vezi adesea la un concert rock de calitate am cantat alaturi de ei atat melodii de pe ultimul album “Embrace Eternity” cat si melodii mai vechi.
Cand au coborat de pe scena au ramas printre noi si au facut poze si au dat autografe o buna bucata de vreme.
Urmatoarea trupa chiar m-a impresionat. Talbot, o trupa constituita din doar doi membri care au facut cat cinci, au avut tot ce trebuia publicului intr-o astfel de zi. Trupa din Estonia a avut un membru la bas, clape si voce clean si unul la tobe si voce growl si totusi nu am simtit lipsa altor instrumentisti pe scena. Noutatea stilului si atmosfera creeata a fost placuta si merita exploatata mai mult.
Inca de la Siberian Meat Grinder a inceput nebunia, ultima zi de festival fiind plina de wall of death, croad-surfing si mosh-pituri.
Hardcore/punk/thrash rusesc si doi solisti cu masti ce imi aduceau aminte poate de Hanibal si super atmosfera.
Nu am mai vazut atata energie de la ai nostri Diamonds Are Forever si te puteai molipsi cu energia lor, desi muzica pentru mine a fost un pic prea dura. Pana si Andrei Irode a facut Crowd-surfing la aceasta trupa, dar asta a fost doar inceputul.
La Born From Pain a continuat nebunia. Olandezii au prestat un hardcore ca la carte iar publicul a reactionat imediat. Stiti cum, era ca si cum s-ar fi dat o bomba cu gaz halucinogen si toata lumea facea acelas lucru in ritm cu cei de pe secana. Asa ca ne-am dat pumni din greseala, am topait pana m-au durut picioarele si am urlat pana nu mi-am mai simtit corzile vocale.
Au stat la povesti cu noi, ne-au spus cat de mult le place aici si binenteles i-au laudat pe cei de la Blackhawk Security pentru profesionalism. Vor reveni la anul, asa ca ,daca v-au placut, mai e un pic si ii revedem.
Skeletonwitch au poposit pentru prima data pe meleguri mioritice la acest fest si au tinut sa precizeze ca se simt foarte bine cu noi. Au un ritm extrem de puternic, dark si agresiv si multe tatuaje la vedere ce se vedeau frumos in apusul de soare (asta ca sa dau o tenta romantica partii lor intunecate, neah…au vost duri de-a dreptul).
Serpents Unleashed este noul lor album si ne-au cantat din el cateva piese printre care si “Unending Never Living”, viitorul lor clip, care “nu va fi dat pe MTV pentru că acolo e loc numai de tipi umflati de steroizi care se bat”.
Americanii au continuat incitarea la mosh-pit si crowd-surfing inceputa de trupele precedente, pe riffuri energice si ritmuri black-thrash.
Si ei au fost impresionati de cei de la Blackhawk Security si l-au invitat pe Andrei Irode la o noua portie de crowd-surfing.
The Agonist nu a fost cum m-am asteptat. Desi ii ascultam in trecut, cand la voce era Alissa White-Gluz, acum cu noua vocala nu m-a impresionat deloc. Vicky Psarakis este total diferita de Alissa si a schimbat radical soundul trupei. Mult mai statica si cu o voce nu atat de puternica, nu s-a impus auditoriului iar piesele au sunat cu totul altfel. Am auzit o trupa cu totul noua doarece schimbarea a fost majora. Nici instrumental parca nu s-au auzit atat de bine.
Vom vedea cum suna noul album si poate ne schimbam parerea dar publicul a parut dezamagit.
Co-headlinerii serii au fost Dor de Duh, o formatie romaneasca ce place mai ales prin muzicalitatea compozitiilor.
Desi sunt cam statici pentru gustul meu iar instrumentele traditionale, desi sunt prezente in background, nu sunt prezente pe scena pentru un mai mare efect vizual, prezenta lor este calda si cu un puternic impact emotional printre nationalisti.
Au fost chemati chiar la un bis si au cantat “Cunoașterea tăcută”, o piesa din timpurile vechi Negura Bunget.
Pentru multi, a fost momentul de sentiment al serii, prestatia lor a fost excelenta si ne-au demonstrat inca o data ca sunt o trupa de calitate care isi merita prezenta in festivalurile internationale
Multa nebunie, maini in aer, mosh-pit si crowd-surfing, asta a fost atmosfera la concertul veteranilor thrash metalului nemtesc, Sodom. Angelripper a salutat publicul roman de cum a urcat pe scena si a urmat un thrash metal ca la carte, dur, energic si impulsiv.
Chiar daca nu sunt genul meu si am stat cuminte pe margine, m-a impresionat atmosfera creata si modul cum publicul i-a primit pe cei care de mai bine de 30 de ani rup scenele si dau lectii celor care incearca sa imite ceea ce fac ei atat de bine si de organizat. Si totusi am gasit cateva piese care chiar mi-au placut iar ‘’Fuck the Police’’ chiar am fredonat-o.
Atmosfera a fost interesanta, mult fum, multa agitatie pe scena si multe declaratii catre publicul roman. ‘’Nu va imaginati cat de mult va iubim’’ a declarant Angelripper la un moment dat iar publicul a fost in delir.
Seara si concertul lor s-a terminat cu o multime de oameni fericiti (chiar daca loviti si cu vanatai care probabil vor durea mai tare a doua zi), cu o gramada de voci pierdute si multe amintiri de luat in bagaje.
Experienta acestui festival a fost unica. Normalitatea situatiilor, calmul cu care se rezolva totul, daruirea celor de la cea mai buna agentie de securitate din tara, totul pare desprins din alt film, un film pe care nu credeam ca o sa il vad la noi atat de curand.
Multumim tuturor pentru 4 zile minunate, pentru trupele pe care au reusit sa le aduca in acest an, pentru zambetele impartite. Felicitari echipei Rockstadt, lui Buvnitz si echipei de voluntari, Blackhawk Security si serviciului de ambulanta prezent.
Am plecat duminica spre Bucuresti pe o vreme mohorata dar cu soare in suflet, cu amintiri frumoase si incarcata de energie. Nu pot decat sa numar zilele pana anul viitor cand ne vom intalni din nou la Rockstadt Extreme Fest 2015 care sper sa fie si mai bun decat editia de anul acesta.
GALERIII FOTO AICI: ZIUA I