Revelionul de la Palatul Ghika organizat anual de către echipa The Fresh își mărește lineup-ul. Trio-ul Golan, compus din Ștefan Ciobanete(Charlie Boy), Alex Burcea si Ernest al cărui sunetul este descris ca fiind melodic și de vis dar care te face să dansezi cât te țin pantofii. Petrecerea se va desfășura tot pe două scene, iar alături de băieți se află artiștii deja anunțași Les Elephants Bizzares, francezul DJ Cam, OK Corral, Charlie Boy, Dun & Dvn.
Golan sunt noi actori ai scenei muzicale bucureștene care vin la pachet cu un sunet nou, hiper-dansant și totodata visător. Cei trei și-au unit destinele pentru a crea o experiență acustică specială. Unul dintre secrete constă în felul artistic cu care reușesc să combine instrumentele live cu sampling-ul și DJ-ingul. Prima piesă lansată, L’Agonia, arătă puternic din ce substanță se compune măiestria celor trei și poate fi vizionată aici: https://vimeo.com/78772244.
Printre cele golanite în ultima vreme de ei este și Lonely Nights, piesă compusă alături de Mihai Ristea, colaborare ce a dat naștere unui viitor hit dominant pe dancefloor, cu o linie melodică groovy și un vocal care nu ezită să te împresoare din cap pana în picioare în linia melodică a piesei.
The Fresh vă așteaptă să vă pregătiți ca în fiecare ani, să sosiți deghizați la Palat, de această dată cu bărbi răvășite și ochelari trăzniți. Revelionul ”Rugged Beards and Silly Glasses” va amenaja un “open-bar” și “open bufet” unde băutura și mâncarea vor fi nelipste toată noaptea, într-un număr de locuri limitat.
Prețul unui bilet este de 290 lei de persoană, iar la 10 bilete achiziționate al 11-lea este gratuit în care sunt incluse serviciile menționate mai sus şi acces la petrecerea afterhours. Biletele se pot procura:
Daniel Draghici – 0740.250.360 / dan@thefresh.ro
Barba decorată ca a piraților din Caraibe, barba marinărească – bogată, stufoasă, barba circulară sau răvășită va face parte din recuzita necesară nopții ce sărbătorește trecerea din 2013 în 2014. Oferta este largă, la fel ca cea perechilor de ochelari cu care va fi asortată: John Lennon, SCI-FI, cat-eyes sau originalii New Year’s Glasses, în formă de inimă, șampanie sau giganți.
Palatul Ghika este locul în care sosim deghizați în noaptea de Revelion, locul unde a fost pregătit cortul principal, amenajat cu decoruri strălucitoare ce se vor asorta bărbilor invitate să petreacă pe cele două scene. Vedetele serii vor fi DJ Cam, unul dintre cei mai influenți artiști din era “French Touch” (Daft Punk, Air, Cassius) cu stilul său unic de sampel-uri de jazz amestecate cu old school hip-hop și electronica, alături de Les Elephants Bizarres, OK Corral, Charlie Boy, Dun & Dvn.
Marți, 31 decembrie 2013, de la ora 22:00, vino la petrecerea Rugged Beards and Silly Glasses de la Palatul Ghika din Bucureşti, să petreci încă un Revelion fantastic sub sigla The Fresh.
Evenimentul va pune la dispoziție “open-bar” și “open bufet” cu un număr de locuri limitat. Prețul unui bilet este de 290 lei de persoană, iar la 10 bilete achiziționate al 11-lea este gratuit în care sunt incluse serviciile menționate mai sus şi acces la petrecerea afterhours. Biletele se pot procura:
Daniel Draghici – 0740.250.360 / dan@thefresh.ro
DJ CAM
https://www.facebook.com/pages/DJ-CAM/138893066138586
https://soundcloud.com/dj-cam-official
http://inflamable.com/dj_cam.php
DJ Cam este rezident în Los Angeles, unde proiectele lui muzicale și vizuale pot strânge sub cupola lor inclusiv producția și remixurile (Michael Jackson, Serge Gainsbourg, Air, Miles Davis), design de sunet (Louis Vuitton ,Cartier, Sephora), coloane sonore pentru TV (CSI : Miami) dar și cinema (Gus Van Sant, Wayne Wang)Cu puternice influente de jazz și o stabilă bază hip-hop, DJ Cam (Laurent Daumail) și-a început cariera în 1995 cu melodia ‘Underground Vibes’, produsă de Street Jazz Productions, mai târziu denumită Inflamable.
Aparitia a fost făcută în cadrul producției La Yellow 357 alături de Dimitri From Paris, și a fost momentul de naștere al unui artist extrem de puternic în influențe și sunet pentru întreaga producție muzicala din Franța și nu numai.
În 1996 a apărut albumul ‘Substances’, iar în 2002 ‘Soulshine’, după care în același an un real succes a fost înregistrat de către artist cu melodia ‘Summer în Paris’. In 2007 a urmat albumul ‘ Lost and Found’, iar în 2011, ultima creație de acest gen denumită ‘Seven’, care alături de albumul ‘Substances’ de la începutul carierei sale, arată acel sunet cu influențe jazz și hip hop care l-au consacrat încă din 1995 drept unul din fondatorii scenei trip-hop/ electro.
‘Seven’ are accente bine lucrate de pop și folk, cu vocea apatridului Chris James și amintește de Radiohead, una dintre influențele majore ale albumului. Chris James este, de asemenea, prezent pe Ghost and Uncomfortable, indicii de scoală veche electronică și piese ambientale cinematografice pe care vă invităm să le descoperiți (‘Seven’ , California Dreaming ). ‘Seven’ s-a dovedit a fi atât de intim pentru că l-a abordat în același mod ca și urmele sale mai vechi, cu dorința de a experimenta și cu plăcerea ca primă motivație, un album ale cărui învăluitoare tonuri melancolice sunt special concepute să facă mintea să rătăcească.
LES ELEPHANTS BIZZARES
http://leselephantsbizarres.com/
https://www.facebook.com/leselephantsbizarres
https://soundcloud.com/les-elephants-bizarres
Les Elephants Bizarres s-au înființat în anul 2007, creând un stil muzical inedit care oscilează dinspre funk către punk, însă daca ar fi sa se încadreze într-un stil anume, elefanții ar cânta alternative/indie. Cei cinci membri: Ștefan (voce si chitara), Cătălin (chitara și backing vocals), Mihai (bass si backing vocals), Nae (sintetizator) și Claudiu (tobe) au avut o vara plina de concerte și festivaluri.
LINEUP:
DJ CAM (FR)
Les Elephants Bizzares
OK Corral
Charlie Boy
Dun & DVN
BILETE:
290 LEI
Open bar / Open bufet
* group discount: la 10 bilete achizitionate, al 11-lea este gratuit
Biletele se pot procura:
Daniel Draghici – 0740.250.360 / dan@thefresh.ro
DETALII:
DATA: Marti, 31 Decembrie 2013
ORA: 22:00
LOCATIE: Palatul Ghika
ADRESA: Doamna Ghica, nr. 5
LINK EVENIMENT FACEBOOK:
https://www.facebook.com/events/538034272952688/
SPONSORI:
– BALLANTINE’S – https://www.facebook.com/pages/Ballantines-Romania/281843021850935
– GROLSCH – http://www.facebook.com/ExperimentalistRO
– AQUA CARPATICA – http://www.facebook.com/aqua.carpatica
PARTENERI MEDIA:
VibeFM, 1Music Channel, Pegas, Anyplace, BestMusic.ro, Best-Event.ro, Beatfactor.ro, BeUnderground.ro, CooperativaUrbana.ro, djsets.ro, E-Girl.ro, Feeder.ro, GingerGroup, GetLokal, HipMag.ro, HipHopNews.ro, Highsound.ro, iConcert.ro, InOras.ro, Kudika.ro, InStilulMeu.ro, Mixtopia.ro, MusicAddict.ro, Metropotam.ro, Nights.ro,Orasulm.eu, Party People, Port.ro, RevistaAtelierul, RoEvents, Sofresh.ro, SZE.ro, Sapte Seri, Suburban.ro, Sekazone.ro, Tilllate, TheVandalList.com,The Party Tracker.ro, VICE.com/ro, Veioza Arte, Urban.ro, Zile și Nopti, Ziarul Ring
ACCESUL ESTE STRICT INTERZIS PERSOANELOR SUB 18 ANI!