Revelion 2016 în Parcul Titan – “Noaptea albă a dorințelor”

revelion2016_Layout 1Primăria Sectorului 3 organizeză, sub genericul “Noaptea albă a dorințelor“, singurul Revelion 2016 în aer liber din capitală. Bucureștenii sunt așteptați pe 31 decembrie, de la ora 19.30, în Parcul Titan la un spectacol total de muzică, lumină și culoare.

Ca în fiecare an, Revelionul organizat de Primăria Sectorului 3 este unul tematic, anul acesta desfășurându-se sub impactul dorințelor. Deoarece în noaptea dintre ani dorințele se împlinesc, Primăria Sectorului 3 și-a propus să dea viață dorințelor bucureștenilor printr-un film care va rula pe ecrane!

Artiștii care vor evolua în programul Revelionului își scriu poveștile prin muzică, prin campaniile în care se implică și le vor prezenta pe scenă.

După cum s-au obișnuit, bucureștenii vor avea parte de un Revelion care îi va purta prin cele mai diverse genuri muzicale, de-a lungul unui spectacol completat de efecte tehnice, scenotehnice și lumini senzaționale.

Programul Revelionului va începe la ora 19.30 cu Ansamblul Rapsodia Carpaţilor și va continua cu: Silviu Biriş şi Taraful Bucureşti; Ducu Bertzi & friends (Constantin Neculae, Tavi Iacob, Irina Furdui); Proconsul; Andra; Grasu XXL; Robin & the Backstebbers; Hara; ROA; Zoli Toth Project și Fly Project.

Accesul publicului este gratuit.

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Bucureștenii sunt așteptați pe 31 decembrie, de la ora 19.30, în Parcul Titan la un spectacol total de muzică, lumină și culoare.Revelion 2016 în Parcul Titan - "Noaptea albă a dorințelor"