REGULI DE ACCES @OLD BLACKS, ROCK & MORE FESTIVAL

Au mai rămas câteva zile până pe 25 mai, când la celebrele Arene Romane din Bucureşti se va desfăşura prima ediţie a Old Blacks, Rock & More, cel mai promiţător eveniment rock al primăverii.

Pentru o experienţă cât mai plăcută şi pentru a vă bucura din plin de atmosfera de festival şi de cele 7 ore de muzică live, organizatorii vă pun la dispoziţie regulile de acces, dar şi programul final al evenimentului.

Gramofone, White Ash şi Kunnstra sunt trupele care vor cânta pe 25 mai la Arenele Romane, în deschiderea festivalului Old Blacks, Rock & More.

Trooper, Iedera & Trupa Zero, Viţa de Vie, Iris şi Subcarpaţi duc apoi distracţia mai departe, până după miezul nopţii de 25 mai.

PROGRAM
16:00 – Acces Public
18:00 – Kunnstra, White Ash, Gramofone

19:00 – Trooper
20:00 – Iedera & Trupa Zero
21:00 – Viţa de Vie
22:00 – Iris
23:00 – Subcarpaţi

REGULI DE ACCES

Accesul publicului în Arenele Romane se face prin intrarea din parcul Carol, începând cu ora 16:00,  urmând ca prima trupă să urce pe scenă de la ora 18:00.

Organizatorii roagă spectatorii să nu vină cu următoarele obiecte, accesul cu oricare dintre acestea fiind interzis:

– sticle sau pet-uri, mâncare sau băuturi de orice fel,
– arme albe sau de foc, materiale pirotehnice şi alte obiecte periculoase,
– umbrele (în cazul în care se anunţă ploaie, vă rugăm să veniţi cu pelerine),

– aparate foto sau de înregistrare audio-video profesionale sau semi-profesionale

În incinta Arenelor Romane, organizatorii pun la dispoziţia publicului diverse sortimente de băuturi şi mâncare, contra cost. Vânzarea acestora se face pe bază de jetoane, care pot fi procurate de la casele special amenajate.

Accesul în spaţiul evenimentului este permis unei singure persoane pe baza biletului valid, o singură dată. Biletul trebuie păstrat pe toată durata concertului. Părăsirea perimetrului Arenelor Romane, după validarea biletului de acces, este interzisă.

Persoanele care doresc să iasă din zona de eveniment şi să intre din nou vor trebui să-şi cumpere alte bilete. Accesul publicului cu bilete în zona Golden Circle va fi reglementat prin brăţări. Locurile pe scaune se ocupă în ordinea sosirii, acestea nefiind numerotate.

Accesul copiilor este permis doar pe baza de bilet şi doar dacă sunt însoţiţi de unul dintre părinţi, posesor al unui bilet valid. Copiii cu vârsta sub 6 ani au acces gratuit şi trebuie, de asemenea, să fie însoţiţi de un adult, posesor al unui bilet valid.

Este interzisă vânzarea sau cumpărarea invitaţiilor sau vănzarea/cumpărarea biletelor la suprapreţ. Organizatorii işi rezervă dreptul de a interzice intrarea la concert a persoanelor care vor fi depistate că desfăşoară astfel de activităţi şi pot confisca invitaţiile/biletele aflate în posesia acestora. Recomandăm achiziţionarea biletelor doar din punctele de vânzare autorizate.

BILETE

Biletele se pot cumpăra în format electronic de pe www.iabilet.rowww.bilete.rowww.eventim.rowww.blt.ro şi în format fizic din reţeaua iabilet.ro: Magazinele Flanco, Metrou Unirii 1 (lângă casa de bilete Metrorex), Magazinul Muzica, Magazinele IQ BOX – Telekom, Cafe Deko, Club Vintage, Club Quantic, Hard Rock Cafe, Berăria H, Agenţiile Perfect Tour, Magazinele Uman şi pe terminalele ZebraPay din toată ţara.

Preţurile biletelor sunt următoarele:
– acces general – 65 lei
– Golden Circle – 120 lei
– la intrare: acces general – 99 lei / Golden Circle – 150 lei

Pentru mai multe informaţii, consultaţi pagina deFacebook a evenimentului, www.facebook.com/oldblacksfestival.

Adresa Arenelor Romane: Parcul Carol, Strada Cuţitul de Argint nr. 3, Bucureşti

Old Blacks, Rock & More Festival este un eveniment Sprint Media Grup şi JB Parker, prezentat de Cristian Hrubaru şi comunicat de HTag PR.

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro