Fire In The Park Rock Fest își deschide porțile vineri, 18 septembrie, la Halele Carol din București, pentru a sărbători cum se cuvine 15 ani de Fire Club.
Accesul se va face în fiecare zi de la ora 14.00, urmând ca programul concertelor să înceapă la ora 16.00, în ambele zile, și să se încheie în jur de ora 3.00.
În ceea ce privește regulile de acces, organizatorii roagă pubicul să nu vina la festival cu următoarele obiecte:
- sticle, conserve,
- mâncare sau băuturi de orice fel,
- artificii, arme, obiecte periculoase,
- umbrele.
Este permis accesul cu aparte foto de orice tip, dar și cu lanțuri, brățări sau orice fel de accesorii vestimentare din această categorie. Paza va fi asigurată de prietenii de la Blackhawk Security, care au o vastă experiență a concertelor rock și metal și susțin mișcarea rock din România.
Accesul în spațiul festivalului va fi permis pe baza biletului valid unei singure persoane, o singură data. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata festivalului. Atât posesorii de abonamente, cât și posesorii de bilet de o zi vor primi o brățară la intrare, după validarea biletului.
IMPORTANT! Brățările de tip abonament sunt valabile în ambele zile de festival, fiind interzisă scoaterea lor de la mână, sub orice formă (tăiere, rupere, etc).
În cadrul festivalului se vor comercializa diverse sortimente de băuturi și mâncare, va exista un food court amenajat, dar și un punct de vânzare pentru merchandise, powered by Dark Side. Merch Division.
Pentru confortul publicului, organizatorii vor limita accesul la cel mult 2500 de persoane în zona de festival.
Accesul copiilor sub 12 ani este gratuit și este permis doar dacă aceștia sunt însoțiți de unul dintre părinți, posesor al unui bilet valid.
Pentru cei care vor sa stie si traseul de acces al publicului, pot accesa harta de mai jos.
Pentru detalii în ceea ce privește accesul la Halele Carol, vă rugăm consultați informațiile de mai jos:
Adresa Festivalului :
Halele Carol
Constantin Istrati nr. 1 / Sector 5 / Bucuresti
Tramvaie: 7, 47 – Statia Dr.Constantin Istrati
Autobuze: 232 – Statia Dr.Constantin Istrati
Taxi: Halele Carol, Constantin Istrati nr. 1
Vă reamintim programul festivalului:
Vineri, 18 septembrie:
Vineri, 18 septembrie:
MAIN STAGE
- Days Of Confusion 17:10- 18:00
- Luna Amara 19:30 – 20:20
- Bucovina 21:50 – 22:50
- Implant pentru Refuz 0:40 – 1:55
SECOND STAGE
- For The Wicked 16:00 – 16:50
- The Kryptonite Sparks 18:20 – 19:10
- Domination 20:40 – 21:30
- Diamonds are Forever 23:30 – 0:20
- Breathelast 2:15 – 3:05
Sâmbătă, 19 septembrie:
MAIN STAGE
- Pinholes 17:10- 18:00
- EMIL 19:30 – 20:20
- Omul cu Sobolani 21:50 – 22:50
- Vita de Vie 0:40 – 1:55
SECOND STAGE
- Arashai 16:00 – 16:50
- Up To Eleven 18:20 – 19:10
- Flesh Rodeo 20:40 – 21:30
- ZOB 23:30 – 0:20
- OBLX & MP13 (live band) 2:15 – 3:05
Biletele pentru Fire In The Park Rock Fest au fost puse în vânzare în Rețeaua Evenim și în Rețeaua IaBilet.ro, la prețul de 35 lei bilet de o zi și 49 lei abonament. Biletele se vor putea cumpăra și de la intrare, la același preț.
Fire In The Park Rock Fest este un eveniment organizat de Fire Club și recomandat de ROCK FM.
Sponsor: URSUS
Web: http://www.fireinthepark.ro
Facebook: www.facebook.com/fireclubro
Facebook Event: https://www.facebook.com/events/977734415583247/