Vai, Malmsteen, Satriani, trei nume, trei chitaristi pe care mi-am dorit mereu sa ii vad live, trei maestrii ai chirtarii de vazut si ascultat live macar o data in viata.
Daca in 2013 am reusit sa ajung la concertul Steve Vai, in primavara lui 2015, intr-o zi de 13 mai, am avut onoarea de al urmai live pe scena Salii Palatului din Bucuresti pe Yngwie Malmsteen, ‘The Maestro’ cum binemeritat il numesc colegii de scena.
Si cum nu avea cum sa fie altfel, Sala Palatului a fost plina. Oameni care il asteptau de o viata, care au crescut ascultand muzica lui, care poate s-au apucat de cantat datorita lui, oameni care stiu ce inseamna un adevarat show-man ca Yngwie Malmsteen, acestia au fost cei care i-au asteptat venirea la Bucuresti poate de mai bine de 20 de ani.
In deschidere, Trooper. Ne-am obisnuit ca ei sa deschida multe concerte ale artistilor internationali, fiind alesi de cele mai multe ori chiar de acestia si daca punem la socoteala ca este considerata una dintre cele mai indragite trupe de heavy metal autohton, intelegem de ce.
20 de minute, trei piese si o prestatie buna chiar daca au avut ceva probleme tehnice. “O viata este prea mult”, ‘’Zi Dupa Zi’’ si ‘’Tari Ca Muntii’’ au sunat bine la Sala Palatului dar parca nu atat de bine ca de obicei datorita problemelor legate de monitoare si pentru ca nu au avut voie sa faca probe de sunet, dar s-au descurcat si au profitat de fiecare minut pe scena pentru a face ceea ce stiu ei mai bine.
Au urmat 25 de minute de pauza timp in care lumea inca venea la concert.
Primul lucru pe care l-am observant dupa ridicarea cortinei a fost binenteles celebrul “The Great Wall of Malmsteen”, un zid format din amplificatoare si head-uri Marshall si deabea pe urma pe cei trei membrii ai trupei lui Malmsteen: Nick Marinovich – clape / voce, Ralph Ciavolino – chitară bas, acompaniament voce, Mark Ellis – tobe.
Punctual, chitaristul suedez, ‘The Maestro’ Yngwie Malmsteen a aparut fix la 20.45 pe scena inuntat de lumina rosie a unui reflector si parea ca alearga catre public si nu mai are de gand sa se opreasca decat in mijlocul multimii, dar a ramas pe scena si a inceput nebunia care a durat o ora si jumatate, ceva mai putin decat se preconizase.
M-au amuzat mesajele pe care le purtau pe tricouri atat bateristul cat si cel care s-a ocupat de echipamenetele lui Malmsteen pe tot parcursul show-lui, mesajul „Yngwie who?”pe fata tricoului, iar pe spate „Yngwie Fucking Malmsteen, THAT’S WHO!”.
Malmsteen a predat o lectie, a demonstrat ca este o legenda vie, ca el este ‘’the one and the only’’ si ca da totul pe scena, totul pentru public. Oricum ar canta cu degetele, gura, posteriorul o face la fel de bine. Cred ca ar putea canta si stand in cap sau folosind degetele de la picioare si ar suna la fel de perfect.
Temperamental si caustic a fost si la Bucuresti Malmsteen, asa cum este dupa cum am auzit la fiecare concert. Lumea pur si simplu graviteaza in jurul lui precum in jurul unui soare si tot ceea ce doreste este indeplinit prompt si fara cracnire atat de membrii trupei cat si de cei din staff. Ma intreb totusi de ce la un moment dat a aparut pe scena o doamna cu mopul care a sters ceva, ce nu am putut vedea, dar se pare ca acest gest era vital pentru buna desfasurare a lucrurilor. Deasemenea cel care s-a ocupat de echipamentele lui a facut o adevarata cursa scena-backstage aducand pickholder-ele, prinzand chitari sau schimband chitari. Totul la un concert Malmsteen trebuie sa fie perfect, el trebuie sa fie perfect.
Din pacate comunicarea lui cu publicul a fost zero. In afara momentului cand a alungat o domnisoara din fata scenei care intepenise acolo si facea poze desi pana si fotografii au plecat dupa cele 3 piese de inceput si cand l-a alungat pana si pe fotograful oficial al organizatorilor poate in necunostinta de cauza, poate pentru ca asa dorea el in rest i-am auzit vocea doar cand bucata muzicala pe care o interpreta avea nevoie de ea.
Nu stiu de ce la un moment dat a scos din functiune head-ul bass-ului, de ce a scurtat unele piese sau prestatia solo a bateristului Mark Ellis, care a batut exceptional la tobe si momentul a fost indelung apaludat.
De partea de prezentare si comunicare cu publicul s-au ocupat bassistul si claparul trupei si au facut-o bine. Au incitat publicul sa aplaude sa cante, sa se agite si bineinteles sa-l slaveasca pe Malmsteen, zeul coborat pe scena Salii Palatului sa cante muritorilor adunati sa il adore. Acum lasand gluma deoparte este un zeu si va ramane si dupa moarte dar ingnoranta si schemele teatrale sau comportamentul manat de orgolii a fost cam depasit.
Malmsteen a fost la fel de energic ca in concertele inregistrate pe care toti le-am urmarit de-a lungul anilor sperand ca il vom vedea live. Aceleasi plete din anii ’80, aceeasi atitudine specifica unui rock star, haine si mimica care inca il prind desi nu se mai afla la o varsta prea frageda.
Dintr-un exces de zel la un moment dat Malmsteen a distrus o chitara. Ia rupt corzile una cate una si totusi a facut si asa muzica.
Schimbarile de stil si interpretare au fost naucitoare, de la riff-uri heavy la a face chitara sa sune ca o vioara sau un violoncel, muzica si interpretarea lui Malmsteen sunt unice. Vibrante au fost pana si momentele de respiro deoarece asteptai urmatoarea lui aparitie, urmatoarea piesa hipnotizat. Aproape ca nu respira nimeni in sala de teama sa nu strice momentul.
O placere deosebita are in a arunca pene de chitara publicului asa ca, colectionarii acestor mici suveniruri, au fost extrem de multumiti.
Lumea nu a putu filma, fotografia sau privi prin tablete ca la alte concerte si asta dupa parerea mea a fost un mare plus, desi bineinteles ca s-au gasit cativa care s-au apucat sa filmeze cu blitz, ei aflandu-se la balcon sau in sectoarele din spate insa cei de la paza au alergat la fiecare in parte spre a-i ruga sa opreasca aparatele.
Cu statul pe scaune linistiti a fost cam greu, majoritatea fiind obisnuiti ai concertelor rock in care lumea se agita in picioare in fata scenei. De fapt nici nu am avut voie sa ne apropiem de scena decat la bis iar cuvantul de ordine la un concert rock de anvergura numai linistea si calmul nu sunt.
Placuta a fost si vocea claparului Nick Marinovich, clara, vibranta si foarte potrivita cu sunelete melodice scoase de chitara lui Malmsteen.
La final totusi a multumit publicului pentru caldura cu care a fost primit si pentru faptul ca il iubim, ca ii iubim muzica.
Experienta pe care am avut-o in aceasta seara a fost unica si poate nerepetabila. Am avut onoarea sa iau parte la o poveste supsa pe coarde de chitara de un om care s-a nascut pentru a face muzica.
SETLIST Yngwie Malmsteen – Bucuresti, 13 mai 2015:
Rising Force, Spellbound, Razor Eater, Damnation Game, Repent, Overture / From a Thousand Cuts, Arpeggios, Seventh Sign, Never Die, Badinerie / Adagio / Far Beyond the Sun, Acoustic Paraphrase, Dreaming / Into Vallhala, Rarouque N’Roll / Masquerade, Trilogy / Guitar solo / Magic City, Fugue / Guitar solo / Drum solo, Heaven Tonight, Black Star / Cherokee Warrior, I’ll see the Light Tonight.
Concertul a fost oferit de catre German Quality Entertainment