Ziua de 10 august a insemnat o zi norocoasa in acest an pentru organizatorii Summer Well. Spre deosebire de anul trecut, cand vremea a fost rece si mohorata, de aceasta data soarele nu a ezitat sa straluceasca pe intreaga zi a festivalului, adunand mii de oameni frumosi si voiosi. Domeniul Stirbey a aratat ce a avut el mai de pret numerosilor fani ce veneau cu mic cu mare la iarba verde pentru a mai schimba o vorba, a se relaxa intr-un hamac, dar mai ales pentru a asculta o muzica de calitate. Adolescenti, tineri, familii cu copiii, toti au venit sa viziteze domeniul, sa-l vada verde si in putere intocmai ca un festival ce se merita respectat. Mediul este unul boem, parca semanand cu o mica iesire la padure alaturi de prieteni, impresionand parca si pe iubitorii de natura.
Prima zi de Summer Well a adunat unele dintre cele mai mari nume ai genului indie, fiecare dintre ei avand o nota definitorie ca stil muzical, aici amintim: Blood Red Shoes, Eugene McGuinness, Michael Kiwanuka, Glasvegas si importantii indie-pop-ului: The XX.
Domeniul Stirbey: muzica englezeasca la iarba verde
Primii ce au deschis line-up-ul festivalului au fost cei de la Blood Red Shoes, trupa formata dintr-un baiat si o fata, deosebit de energici, amandoi provenind din Brighton, Marea Britanie. In timp ce ascultam ultimele doua piese din concertul lor, mi-am dat seama ca stilul lor ma ducea cu gandul la adolescenta si la starile de exaltare ce le simteam atunci cand ascultam un punk de calitate. Cei doi muzicieni, pe nume Laura si Steven, imbina genuri ca indie-rock, alternative-rock si punk, pot spune ca mi s-a parut a suna chiar foarte bine, il recomand adolescentilor, studentilor energici sau acelora care prefera un mosh-pit zdravan. Sa speram ca ii vom mai putea revedea si alta data in Romania, single-ul Cold mi-a placut in mod special datorita acordurilor catchy si versurilor cu mesaj. A nu se asculta unplugged, Blood Red Shoes este o trupa cu personalitate.
Eugene McGuinnes este un irlandez tare simpatic, classy, cu aspect ce duce cu gandul la baietii draguti ai anilor ’50. Detine o voce foarte buna, alaturi de calitati deosebite de front man, iar prestatia sa pe scena poate fi catalogata ca una fara cusur. Stilul muzical ce il caracterizeaza este cel indie rock, insa eu sunt de parere ca influentele lui sunt mai degraba culese din vechiul rock’n’roll al perioadei de dinainte de Beatles. Daca nu i-as fi observat gropita din barbie, as fi putut spune ca este izbitor de asemanator cu actorul Tom Roth, in tineretile sale, frumosi baieti trebuie sa recunoastem. Nu am putut sa nu ii admir chitara la care a cantat in aceasta seara, marca Epiphone Casino, cunoscatorii stiu ca modelul este identic cu cel al lui Paul McCartney. Sa fie oare chipesul Eugene un asa mare fan Beatles?
Al treilea artist ce a urcat pe scena Summer Well a fost Michael Kiwanuka, proaspat castigator al premiului: BBC Sound Of 2012. In varsta de numai 26 de ani, Michael a fost si este comparat cu mari muzicieni ai genului soul music: Bill Withers si Otis Redding. Muzica sa imbina si note de jazz, funk, chiar si blues, dupa cum am auzit la unele acorduri ale chitaristului sau. Fiind un muzician la inceput de drum, a cunscut succesul in anul 2011 cand a sustinut mai multe concerte in deschiderea turneului cantaretei Adele, turneu intitulat Adele Live World Tour 2011. Este un cantaret de soul, ce are mari influente si din muzica lui Hendrix, Otis Redding si nu numai. Stilul sau este unul original, ce prinde surprinzator de bine la public pentru aceste vremuri moderne. Se pare ca soul-ul inca mai traieste, resuscitat de artisti noi si talentati. Ii uram mult success in continuare si sa speram ca va mai reveni si prin partile noastre poate cu un viitor album.
Daca pana la ora 20.00, publicul era inca linistit si timid, pot spune ca dupa intrarea pe scena a celor de la Glasvegas, atmosfera s-a schimbat total. Trupetii emanau un puls energic, iar publicul arata un entuziasm pe masura. De la oameni linistiti, intinsi pe paturica, savurand o tigara, fanii s-au ridicat si au inceput a dansa cu pofta de muzica. Jocul de lumini a animat privelistea, inundand publicul intr-o mare de lumini de toate culorile. Scotienii de la Glasvegas sunt cunoscuti pentru albumul lor de debut ce poarta numele trupei, lansat in 2008, disc de platina ce a avut vanzari intr-atat de bune incat a ajuns pe locul 2 in topul UK Charts. Catalogati ca fiind o trupa ce canta un indie rock tipic englezesc, eu nu am putut sa nu observ unele influente din post rock, mai ales cand vine vorba de baterista trupetilor ce da cu atata pofta in tobe incat invita publicul la zbenguiala. Ii consider o trupa ce stie sa faca un show foarte bun, sa transmita publicului energia muzicii si totodata sa transpire alaturi de cei din fata scenei pana la ultima suflare.
Headlinerii mult asteptati: The XX
Publicul a meritat o pauza de aproape treizeci de minute intre Glasvegas si headlinerii zilei de 10 august, prima zi a festivalului Summer Well. The XX se lasau asteptati, iar fanii erau deja emotionati. Doar cu cateva minute inainte ca primele acorduri ale melodiei Try sa se auda, in fata scenei era deja formata o masa compacta de oameni care asteptau cu sufletul la gura. Cu numai o luna inainte, am reusit sa vizionez un live streaming cu The XX direct de la Glastonbury, trebuie sa recunosc, playlistul a ramas neschimbat, englezii onorandu-ne si pe noi cu o ora intreaga de muzica buna. Ce inteleg eu prin muzica buna, nu se poate reda in cuvinte, muzica lor trebuie simtita, auzita si inteleasa. Imediat ce au urcat pe scena, publicul a izbucnit in ovatii si aplauze, acest lucru dovedind ca The XX au fost asteptati, poate de chiar foarte mult timp.
Cunoscand succesul de la o varsta frageda, Romy, Oliver si Jamie si-au avut debutul prin albumul intitulat XX, lansat in anul 2009. Foarte apreciat in acel an, albumul XX s-a plasat cu repeziciune pe locurile de varf din mai toate topurile de muzica de succes din lume. Dupa un turneu lung si un an de compus, in 2012 s-au intors cu un nou album Coexist, dupa parerea mea mai bun si mai matur, devenind astfel si mai populari. Concertul din aceasta seara, insa, a insemnat pentru fanii romani o experienta unica si intima. Salutand publicul cu un timid “Buna seara!”, Oliver, alaturi de Romy, si-au inceput prestatia mai intai cu piesele noi de pe ultimul album Coexist, unele din preferatele mele: Try, Reunion, Sunset, Missing, Fiction, alternand pe alocuri cu hit-uri ca Crystalised, Heart Skipped a Beat, VCR, Intro, acestea din urma alcatuind piesele consacrate de pe albumul XX. Unul dintre multele lucruri ce prefer la aceasta trupa este vocea ambilor muzicieni, impreuna cat si separat, vocile lor suna intr-un mod angelic. Ca sa continuam ideea, bis-ul de final a constat in melodia Angels, melodie pe care publicul a cantat alaturi de Romy, vazandu-se clar ca aceasta a fost impresionata de numarul mare de voci ce o acompaniau. Surse sigure pot confirma ca Romy a fost vazuta aproape plangand cand a iesit de pe scena, emotionata de feedback-ul pozitiv venit din partea publicului romanesc.
Trupetii au multumit in romaneste si au plecat luand cu ei parca o parte din vraja ce au aruncat-o asupra intregului domeniu Stirbey. In incheiere, trebuie sa mentionez si jocurile de lumini ce au fost de-a dreptul spectaculoase, incercand sa introduca fiecare individ intr-o dimensiune in care se puteau vedea doar nori purpurii, realitate paralela in care acordurile unei chitari coexista cu viata de zi cu zi. Prestatia englezilor a intrecut orice asteptari, vanzandu-se pe zambetele fiecarui fan. As vrea sa cred ca se vor intoarce la anul cu un material si mai bun si vor adauga Romania pe lista turneelor viitoare. Concertele The XX sunt experiente intime ce nu trebuie ratate, ci traite la cea mai mare intensitate.
[nggallery id=51]