Daca acum o saptamana am ascultat Corul Armatei Ruse acompaniat de Orchestra Simfonica VALAHIA (fondator si dirijor Virgil Petanca), in duminica ce a trecut violonistul  britanic Nigel Kennedy a ales aceeasi orchestra sa ii fie partenera de scena.

Astfel excenticul si extrem de talentatul violonist a sustinut un concert de 3 ore in compania unor instrumentisti excelenti, oameni ce au intrat lejer in jocul acestuia si care au reusit sa tina ritmul cu el pana la sfarsit.

Sala Palatului a fost plina pana la refuz si m-am bucurat cand am auzit ca s-au vandut toate biletele, concertul fiind sold out si stiam ca vom avea parte de un spectacol deosebit.

Imbracati lejer, fara obisnuitele rochii de seara sau costume, artisti Orchestrei Simfonice Valahia au urcat pe scena si s-au asezat cuminti in fata instrumetelor. Alaturi de ei avem un contrabass, doua chitari si o baterie, acestia fiind membrii ai bandului lui Nigel Kennedy. In ropote de aplauze a aparut si Nigel, compozitor si interpret, celebru pentru stilul sau original atat in compozitii si interpretare cat si in vestimentatia scenica,  imbracat mai mult decat lejer si in tenesi, pare ciudat pentru cei care il vedeau pentru prima data.

Concertul a fost impartit in doua parti cu o pauza de 20 de minute intre ele. ‘’15 minute in mod normal dar pentru cei din primul rand care au dat o multime de bani pe bilet si au nevoie de timp sa se intoarca la locurile lor va dau 18,5 minute de pauza’’, spune Nigel la sfarsitul primei parti a spectacolului.

In prima parte am putut asculta cateva din compozitiile marca Nigel Kennedy, compozitii dedicate unor oameni ce si-au pus amprenta pe viata si creatia artistului. Astfel am ascultat compozitii instrumentale, interpretate in premiera de catre artist, pentru :  Jarek Smietana, chitarist de jazz și compozitor din Polonia, Nigel afirmand ca „Polonia nu mai e la fel fara el” ,  Stephane Grappelli,  Isaac Stern, inspiratie pentru artist inca din anii tineretii  si Mark O’Connor, pentru el unul dintre cei mai mari violonisti alaturi de care si-ar  dori sa cante si care prin felul în care a transformat parti din muzica country într-o muzica originala l-a uimit pe Nigel Kennedy.

Au fost compozitii in care sunetele clasice ale orchestrei si cele ale viorii sale s-au imbinat armonios cu tobele sau chitarile, in care jazzul si partile rock au fost combinate cu genul classic rezultand o muzica aparte, un amalgam de sunete si care coroborate cu limbajul gesturilor artistului alcatuiau emotii si trairi. Este o muzica aparte pentru cei cu inima si sufletul deschise si catre altceva.

Am fost incantati de duetul acestuia cu Cristina la oboi,  dar si de scurtele dar intensele momente solo ale tobarului si ale chitaristilor. Finalul primei parti a fost in forta, sunetele izbucnind in sala cu o forta naucitoare iar Nigel acompania si dirija in acelas timp. Swing 49 a fost finalul unde Nigel s-a acompaniat doar de contrabass si chitari.

Partea a doua a fost dedicata celebrelor anotimpuri ale lui Vivaldi. Operele clasice au fost reinterpretate de Nigel in stilul characteristic presarate cu tempouri si sunete distincte de contrabas si chitara, binenteles cu zambetul pe buze, pus pe sotii si atat de simplu incat nu ai cum sa nu il aplauzi de la inceput pana la sfarsit.

A fost multa miscare scenica pe Vivaldi. Este charismatic  si modul jovial de a se purta cu pubicul l-a facut sa le fie drag si celor mai putin initiati dar si celor ce asculta frecvent muzica clasica. Discursurile sale au fost presarate cu glume, prezentarea bandului sau a fost facuta deasemenea cu umor (pe unul dintre chitaristi il confunda adesea cu sotia sa atunci când il vede din spate datorita cozii sale)  dar si cu admiratie si respect (cel de-al doilea chitarist fiind: ‘’un pusti care poate canta orice, muzica clasica sau AC/DC, chiar şi jazz atunci cand nu are de ales”).

De la romantica Primavara si pana la dramatica Iarna, Nigel si-a pus amprenta pe compozitii si le-a interpretat energic, modern iar prin adaugarea unor elemente din muzica traditionala irlandeza le-a facut sa sune complet altfel.

Concertul s-a incheiat cu doua cantece irlandeze, „unul din sud si unul din nord”, dupa cum le-a prezentat chiar Nigel. Daca primul a fost un cantec ritmat si energic, al doilea a fost o balada duioasa din nord, piesa pe care artistul, bandul sau si Orcestra Simfonica Valahia si-au luat la revedere de la publicul care i-a apludat indelung si pe care am recunoscut-o cu totii ca fiind  indragita piesa a trupei Westlife, „You Raise Me Up”.

A glumit cu publicul, s-a apropiat de el prin modul dezinvolt de a se purta dar si prin muzica sa. Atat compozitiile proprii cat si reintepretarile sunt unice ca ritm si trairi. Nu a fost extravagant sau exigent, a fost calm si parea tot timpul ca se joaca atat cu instrumental sau cat si cu marea lui familie de pe scena.

Concertul lui Nigel Kennedy de la Bucureşti a fost organizat de German Quality Entertainment.