Si a venit in sfarsit seara evenimentului mult asteptat de foarte multi dintre noi.
Desi a fost programat luni seara si se anunta ca va dura mai bine de patru ore, biletele s-au epuizat rapid si concertul se anunta nu numai zgomotos dar si cu o portie buna de inghesuiala.
Dupa ce in urma cu doar doua zile s-a aflat ca Phil Anselmo (Pantera, Down), Cronos (Venom) și Nick Menza (Megadeth) au hotarât că nu vor mai participa la acest turneu, biletele nu s-au mai vandut si priveam cu groaza cum biletele deja cumparate se revindeau la preturi mai mici, ca oamenii renuntau sa mai vina.
Chiar si fara Phil, Cronos si Menza (in locul lui Nick Menza a venit Rhino, cel care a rupt tobele în Manowar), cei care urmau sa apara pe scena nu aveau cum sa nu provoace isterie iar spectacolul se anunta incendiar. Zakk Wylde (Black Label Society, ex-Ozzy Osbourne), Max Cavalera (Sepultura, Soulfly), Joey Belladona (Anthrax), Udo Dirkschneider (UDO, Accept), Rob Blasko Nicholson (Ozzy Osbourne), Brian Fair (Shadows Fall), Ross the Boss (Manowar), Jon Donais (Anthrax), Jasin Todd (ex-Shinedown), Matt Bachand (Shadows Fall), Aaron Rossi (Ministry, Pong), Jesse Billson (Heaven Below), Kobra Paige (Kobra and the Lotus). sunt nume care au scris istorie si care adunate pe aceeasi scena ar fi trebuit sa scoata flacari si scantei. Nu a fost chiar asa.
Am prins un loc extrem de bun si de lejer in zona normal de unde am vazut perfect tot spectacolul, asta atunci cand luminile nu imi intrau in ochi si ma faceau sa orbesc pret de cateva secunde bune si sa nu vad nimic din ceea ce se petrecea pe scena. Deci la capitolul lumini nu au excelat dar sa trecem peste.
Invitati sa cante in deschidere au fost Death Dealer.
Cu un sound extrem de asemanator cu Judas Priest si o aparitie interesanta in persoana lui Sean Peck (Cage), au reusit sa anime cu un heavy metal clasic un pic publicul si sa il pregateasca pentru ce va urma. Sean Peck a avut si rolul de amfitrion al serii, el prezentand momentele spectacolului. Au cantat piese precum Never to Kneel și Curse of the Heretic de pe primul lor album ce poarta numele War Master (2013). Sincer mie mi-au placut.
In continuare starurile rock au incepu sa intre pe scena. Fiecare solist, cu instrumentistii aferenti, au urcat pe rand si au interpretat cate trei melodii, patru Zakk Wylde. Destul de putine deoarece nici nu apucai sa te obisnuiesti cu solistul si sa iti mai fuga un pic ochii si pe la instrumentisti, nu mai zic sa intri in starea aceea de emotie in care iti vine sa iti versi plamanii cantat, ca se si termina si o luai de la capat.
Prima pe scena a fost Kobra Paige care este in primul rand frumoasa. Nu zic ca nu are voce, are o frumusete de voce si a demonstrat asta mai ales atunci cand a interpretat Fifty Shades of Evil, piesa din repertoriul propriu. Chiar si Fear of the Dark a sunat bine pe voce feminina, piesa la care a tinut sa precieze ca stie ca suntem o tara de vampiri si deaceea ar trebui sa ii fie frica de intuneric. Placut a fost si ca a avut foarta multa energie. Se vedea pe chipul ei placerea de a canta, placerea de a face placere. Oricum partea masculina a spectatorilor a fost cea mai incantatata de aparitia ei pe scena mai ales ca era imbracata intr-un outfit extrem de provocator.
Next star a fost Brian Fair cu ale lui dread-uri uriase. Daca vocea nu m-a dat pe spate imaginea da. Urmaream hipnotizata jocul dread-urilor care pluteau in toate directiile, se impleteau si faceau un dans spectaculos de parca aveau viata lor proprie. Ele si multa energie a artistului a incins un pic spiritele care cel putin la mine in spate erau cam potolite. A cerut circle-pit, a avut. A coborat aproape de public si a strans cateva maini, a dat la unison cu chitaristii din plete, a facut spectacol.
Udo parea un batranel simpatic venit sa spuna povesti nepotilor, asta daca nu bagai de seama geaca de piele cu multe tinte care trebuia sa-I schimbe imaginea intr-una de dur. Vocea in schimb, un pic guturala, te ducea undeva departe. La Balls to the Wall a facut senzatie desi ritmul pisei a fost mai linistit decat cel pe care il stiam si am cantat impreuna cu el cu mare placere. Metal Heart ne-a dedicate-o noua, cei cu metalul in suflet.
Cu Max Cavalera se schimba foaia. Ador chitara lui asortata la pantalonii de camuflaj, sau o fi invers? Lumea il iubeste de cand presta pe scena cu cei de la Sepultura si aparitia lui pe scena a adus urale si ropote de aplauze pe care le merita. Chiar daca vocea lui nu mai e la apogeu, chiar daca nu mai are atata energie ca altadata tot a reusit sa ne capteze atentia, sa ne faca sa ne agitam si sa cantam cu el. ‘’Multumesc Romania..Sunteti pregatiti pentru Metal All Stars?’’, ne zice el chiar in romana si cu asta publicul l-a iubit si mai mult.
Joey Belladona a fost cum se zice, sufletul petrecerii. Parea ca nu ii mai ajunge scena atat de mult s-a plimbat si s-a agitat pe toata marimea ei. Un thrash metal care impresioneaza pana la lacrimi, miscare scenica cat cuprinde si foarte mult suflet. ‘’Mainile in aer Romania’’ zice el tot in romana pentru ca, se pare, ca fiecare a invatat cate ceva pentru aceasta seara ceea ce e de apreciat. Mainile chiar se ridica si se pare ca lumea acum se trezeste iar din visare si prinde sa se agite pe riturile melodiei TNT.
Si ultimul dar nu cel din urma, omul care in absenta lui Phil Alselmo a fost un fel de headliner al serii, cel care a strans cele mai multe maini ridicate, ropote de aplauze si urale, Zakk Wylde.
A inceput cu un fenomenal solo de chitara care ne-a lasat cu gura cascata. Parca nu il stim pe Zakk cand urca pe scena. Pasiune, acorduri dure sau chiar elegante, sunete care te izbesc frontal si te arunca pe spate. Zakk poate fi foarte bine un one man show impreuna cu chitara lui. Are un stil si o energie de care greu te poti plictisi. Cum sa nu stai si sa il privesti fara sa clipesti cand el canta la chitara oricum…adica cu chitara la spate, cu limba pe corzi, cred ca si daca sta in cap tot fenomenal suna.
Voce. Voce stie toata lumea ca are, dar vocea si chitara lui fac un duo remarcabil.
El a aruncat sala in aer, el a trezit pe toti cei prezenti si ne-a facut sa cantam pana ne-am pierdut vocile. Eu si azi sunt ragusita dar nu imi pare rau.
Si a urmat all star jam dar nu cum credeam eu. Imi inchipuiam ca vor urca toti pe scena macar pentru o piesa dar nu a fost asa. Cred ca era interesant sa auzi cum se intrepatrund toate acele voci atat de diferite ca nuanta si tonalitate. In schimb am avut parte de inca o piesa cu fiecare dintre ei, Kobra a cantat chiar doua. Rand pe rand au revenit pe scena parca sa ne reaminteasca ce a fost.
La final au venit intradevar toti pe scena dar doar pentru un salut de final, o poza cu publicul si cam asta a fost tot.
Multe ore dar totusi a fost scurt. Putin timp cu fiecare artist.
Piesele bune dar parca nu toate s-au potrivit persoanelor care le-au interpretat, cel putin asta este parerea mea. Oricum a fost bine, ne-am distrat si am cantat cu foc si ne-am incarcat cu energie pentru restul saptamanii.
Sunetul a fost in mare parte ok. S-a auzit sau ghicit ceea ce era de auzit dar stiam ca sunetul va fi deficitar de la vecinii nostri bulgari asa ca am trecut si peste asta. Oricum intrasem in atmosfera si cantam impreuna cu restul publicului asa ca nu m-a deranjat prea tare.
Din setlist pot aminti: Fear Of The Dark, Balls to the Wall, Refuse Rezist, Madhouse, Roots Bloody Roots, Stillborn, Man On A Silver Mountain, Bark At The Moon, Kill With Power, Symphony Of Destruction., Metal Heart, Fifty Shades Of Evil, Primitive, Eye For An eye, TNT, Into The Void, Fairies, War Pigs.
Seara a fost oricum frumoasa. Am vazut niste oameni frumosi muizcal, excelenti instrumetisti, am ascultat voci frumoase. Doar ca i-am vazut pe toti pe aceeasi scena si tot a fost un mare eveniment. Ideea unui astfel de concept e foarte buna si poate vom avea si alti artisti intr-un astfel de concert.
GALERIE FOTO AICI
Comments are closed.