Al 4-lea an de Maximum Rock Festival la care particip, un fest de la care din pacate au lipsit oameni dragi noua.

Octombrie frig, cort incalzit, mancare buna si destul de variata, bautura si la doze de aceasta data si la preturi decente, merchendaise de la toate trupele articipante si cei de la Niche cu produsele lor variate, prieteni vechi, trupe noi, cu asta ne-au primit organizatorii  MRF in acest an. Lume a fost relativ  putina, majoritatea venind la headlineri iar problemele cu sunetul ne-au facut sa ne tot plimbam prin sala in cautarea unul loc in care sa se auda decent fara sa te rupa basul sau sa iti fasaie monitoarele cum se intampla in fata. Dar cum fiecare trupa a cam avut omul ei la sunet problemele sunt discutabile.

Ambele zile au inceput cu cate o ora intarziere deoarce in fiecare dintre zile cate o trupa a fost nevoita sa anuleze concertul, in prima zi Anuryzm (opriti la vama din cauza unor probleme cu pasapoartele) si Burning Rome in ziua 2 dar in rest totul s-a desfasurat ceas asa cum ne-au obisnuit.

Vineri, seara a inceput cu Tiarra si daca anul trecut tot la MRF ne-am luat adio de la Alex (Indianu) Pantea, anul acesta pe scena a urcat cu ei Mihai Ilie (Mihu-ex Abigail) iar la tobe l-am gasit pe Alin David Pantea, oameni ce au intregit trupa si i-au dat poate alt suflu. Mihu este un frontmand bun si comunicarea lui cu publicul este excelenta.

In noua formula, trupa TIARRA,  lucreaza la mai multe piese noi ce se vor regasi pe noul material discografic ce va fi finalizat si lansat la finele acestui an si la un nou videoclip planificat a fi lansat prin  luna mai.

Tiarra a facut din nou un show deosebit in fata unui public minunat si au aratat ca pot si vor mai mult, ca au mereu priza la public si ca sunt iubiti si apreciati. Vocile, clean sau growl sunt puternice, sunt pe timbrul perfect pentru instrumentalul din spate iar vioara si violoncelul sunt notele aparte care i-au caracterizat inca de la inceput. Tiarra e una dintre trupele cu care ar trebui sa ne mandrim, pe care ar trebui sa o ascultam si sa o vedem ori de cate ori avem ocazia.

Pacat ca au fost primii si desi s-a intarziat si au inceput de la 19 cantarea, fiind vineri, publicul a fost cam putin.

Desi Tiarra a sunat foarte bine, urmatoarea trupa, Arsea din Italia a avut mari probleme cu sunetul, mai ales la inceput. Solistul a facut exces de inalte si de vocalize iar prezenta lor scenica nu a avut nimic iesit din comun. Vocalizele si problemele de sunet au facut ca multi din cei prezenti sa iasa la o gustarica in timpul prestatiei italienilor.

Apropo de iesit la o gustarica, sau la o tigare, dupa caz, pentru ca nu se fumeaza in cortul de la Arene. Dupa fiecare trupa, 90% dintre cei prezenti migrau afara si cortul ramanea aproape gol ceea ce era un pic hilar deoarece la primele acorduri, lumea intra la loc si se inghesuia in fata scenei sau langa zona de sunet unde s-a auzit cel mai bine.

Polonezii de la Votum au urmat pe scena festivalului si au avut un sound si o prezenta scenica interesanta, cantand ceva progresiv, dark dar melodios.

Serenity au avut si eu mici probleme cu sunetul dar mai ales cu microfonul Tashaei, solista invitata de multe ori din 2010 pana in prezent sa cante cu ei in concerte sau pe anumite piese de pe albume. Greg are o voce deosbita, un timbru dur, interesant. Austriecii au prins bine la public iar refrenele pieselor au fost rapid invatate. De inspiratie istorica sunt piesele, poate datorita lui Greg care este profesor de istorie. Power metal solid, greu, cu parti simfonice ce echilibreaza totul.

Headlinerul serii a fost Kamelot, indelung asteptati de catre publicul roman. Au fost anuntati anul trecut la I’m the Rocker, festival anulat pe ultima suta de metri si la care nu au mai cantat desi au ajuns in Bucuresti. ,,Sa stiti ca nu a fost din vina noastra’’, ne-au spus chiar ei vineri seara la Arene, ,,noi am venit, am fost acolo, ne-am plimbat prin Bucuresti’’. Si da au fost anul trecut, am si o poza sa demonstreze asta, dar de data asta au si cantat si au facut un show de zile mari iar sunetul la ei a fost aproape perfect.

Tommy Karevik a fost un excelent frontman, a comunicat cu publicul destul de mult, a multumit, a coborat in public si a strans maini si a cantat dumnezeieste cu o voce clean, dura pe alocuri dar clara si cu tonalitati precise si cel mai frumos gest a fost ca aproape tot concertul a purtat pe bratul elegantei sale camasi negre o banderola tricolora. Desi unii carcotasi spun ca Roy Khan, fostul solist cu care Kamelot a venit la Artmania in 2010, ar fi fost mai bun, reactia publicului la MRF a aratat ca acest charismatic suedez a fost alegerea perfecta.

Sean Tibbetts (bas) a alergat pe toata scena agitandu-si dredurile iar Thomas Youngblood ne-a delectat cu cateva parti de solo energice. Soloul de tobe al lui Casey Grillo a fost insotit de lumini ce au jucat in ritmul batailor sale, iar invitata lor speciala, Aeva Maurelle, solista trupei  Aeverium a avut si ea ceva probleme cu microfonul. Piesa Lier lier, inregistrata cu Alissa White-Gluz, vocalista formatiei Arch Enemy, a suntat foarte bine in interpretarea lui Tommy cu Aeva.

Am ascultat piese vechi precum: Karma, Center of the Universe, Rule The Worl, March of Mephisto dar si piese de pe ultimul lor album, Haven: Veil of Elysium, Liar Liar, Insomnia.

Sambata a inceput pe la 18 cu E-AN-NA, sora mai mica a bucurestenilor de la AN THEOS, cum imi place mie sa le zic. Din pacate am ajuns la ultima piesa dar stiu ca folk metalul prinde la public asa ca au avut ceva auditoriu.

Ziua doi de festival trebuia sa inceapa ceva mai devreme dar o alta trupa nu a resusit sa ajunga, Burning Rome si iarasi programul a fost decalat.

Am continuat cu Velian, vecini nostri din Bulgaria care ne-au mai vizitat si in urma cu cateva luni la alt festival local. Placuta costumatia, placuta vocea solistului, dar parca mergea ceva mai multa miscare scenica. Piese despre incertitudinea viitorului lumii, melodici cu cateva grohaieli si scream-uri bine strecurate printre partile simfonice.

Au urmat constantenii de la White Walls, niste baieti simpatici pe care ii ascult cu placere de fiecare data si pe care nu i-am mai vazut live in Bucuresti de anul trecut  si mi-au cam lipsit. Le-au lipsit si celor din public si asta s-a vazut in uralele cu care au fost primiti.

Eugen a cantat la fel de frumos si clar ca de obicei, ne-am adus aminte de The Masquerade, clip la a carui lansare am fost acum 3 ani si au lansat „Death Follows Me’’, o piesa care are parte si ea parte de un videoclip, pe care cei prezenti la festival sambata au putut sa il urmareasaca in premiera chiar la standul de merchendaise al baietilor.

Iar folk-metal dar de data asta de la veteranii GOD din Iasi, cu cateva schimbari in trupa si fara frumoasele iele pe scena de data aceasta.

Si ei au lansat ceva la festival, un album, ‘’ Sufletul Neamului”, si ne-au cantat cateva piese de pe el, un album in care se regaseste in versurile pieselor, legatura puternica a romanului cu natura, spiritualitatea ce il leaga pe acesta de elementele ei, padure, ape, munti. Si daca tot au lansat album au avut si o bogata varatiune de produse de cumparat si luat acasa, de la ceas, pene, tricouri, cani si binenteles albumul.

Am spus ca au fost schimbari in trupa, da lipseste o chitara de cand a plecat Dudu si avem nai in loc de vioara. Naiul Teodorei Albu suna bine desi imi este dor de zambetul lui Anelisse iar o chitara se simte ca lipseste. In rest au fost ei, buni si dedicati,  fratii Lapusneanu  (Castor si Gelu), Ciprian, Emanuel si Robert si au cantat bine. Concentrati la maxim, ne transportam in timp si spatiu in vremuri de legenda, pe campuri de lupta, fredonam cu ei si ne legam ca ielele in dansuri. Ne-au incantat cu piesele si costumatia lor, ne-au spus prin cantec cat de mult ne iubesc si noi le-am raspuns cu urale si aplauze.

Din pacate si ei au avut ceva probleme cu sonorizarea. Ba nu se auzeau in monitoare, ba microfonul de la bass nu mergea, dar in mare a fost bine.

Au dedicat piesa Glia Muma, celor care au pierit in tragedia de la Colectiv si toti am fost miscati de gest, mai ales ca se apropie cu pasi repezi comemorarea de un an.

In Mourning au urmat pe scena si am ascultat progressive death metal suedez care a prins foarte bine la publicul prezent desi se afla pentru prima data in Romania, mai ales ca ei nu prea au avut probleme  la capitolul sunet. Si ei au lansat un album in acest an, “Afterglow”, al 7-lea din cariera si bineinteles ca l-au promovat in acest concert.

Finalul trebuia sa fie apoteotic. Headlinerul serii a fost unul special, cu foarte multi fanii si care desi in ultimii ani a venit destul de des pe la noi prin tara, continua sa adune lume la show-urile lui. Moonspell a fost finalul unui festival bun chiar daca a avut unele lipsuri si probleme.

Maini in aer, oameni ce stiu nu doar refrenele ci toate versurile pieselor (din pacate daca nu le stiai nu prea intelegeai ce spune Fernando in cauza problemelor cu microfonul), multa forfota in public dar si  pe scena. Astfel Vampiria a avut un mare impact asupra publicului,  mai ales ca Fernando si-a imbracat capa de vampir pentru aceasta ocazie. Se pare ca si lor le place aici, energia si caldura publicului dovedind de fiecare data cat de mult place muzica, stilul si evolutia lor scenica. La Alma Mater publicul a explodat in urale si sute de voci au repetat refrenul.

Greu de descris in cuvinte atmosfera creeata de trupa si public. Publicul ii sorbea din priviri, cuvintele curgeau de pe buzele rockerilor ce cantau impreuna cu Fernando Ribeiro & CO, era o unitate de suflete si voci cum rar iti este dat sa auzi. Dar asa e la un concert Moonspell, o legatura muzicala deosebita. Prestatia a fost ireprosabila , publicul a fost in priza de la primele acorduri pana la final. Fernando stie sa comunice cu publicul si sa isi arate sentimentele si emotiile. Solourile de chitara impresioneaza in genere orice inima mai sensibila iar jocurile de lumini nu au facut altceva decat sa intregeasca atmosfera.

Si petrecerea nu s-a incheiat aici. Dupa prestatia celor de la Moonspell, Lachrymose si Beyond The Existence, doua trupe din Grecia au urcat pe scena pentru un afterparty la care a ramas ceva lume.

Si asa au trecut frumos dar repede doua zile de Maximum Rock Festival, insa asteptam cu nerabdare editia de anul viitor. Ma bucura faptul ca este un festival la care in fiecare an descoperi trupe si sounduri noi.

Un eveniment marca Maximum Rock si ProMusic Events.

Credite Foto: Florin Matinca