In acest an MRF a avut 4 zile de concerte, doua locatii si multe trupe.
Diferitele stiluri abordate de trupele participante la fest nu au facut altceva decat sa multumeasca pana si cele mai exigente gusturi in materie de muzica desi unii au fost nemultumiti de absenta biletelor pe zile. Anul acesta festul a avut doar bilete de tip abonament pentru toate cele 4 zile. Totusi, in ultima zi, pentru cei ce au dorit sa vina la o seara cu trupe exclusiv romanesti s-au pus in vanzare, la intrarea in Club Colectiv, bilete la pretul de 30 de lei. Strategie de marketing sau nu, mie mi s-a parut o idee foarte buna.
Daca in anii trecuti MRF s-a tinut in sala de la Turbohale, in acest an cele doua locatii alese pentru desfasurarea evenimentului au fost Clubul Colectiv pentru zilele de joi si duminica in care au cantat numai trupe autohtone, iar vineri si sambata concertele au fost gazduite in cortul incalzit de la Arenele Romane.
In Colectiv, trupe romanesti si multa voie buna
Joi Clubul Colectiv i-a avut ca invitati in cadrul primei zile de MRF pe Target, Gothic si Hteththemeth.
In atmosfera intima a acestui club, parca facand in ciuda zilei mohorate de octombrie si chiar daca a fost o zi lucratoare si dupa job nu prea te mai trage inima sa iesi pe undeva, cele trei trupe au adunat ceva lume desi se putea sa fie si mai bine.
Target nu au avut foarte mult public dar asta nu i-a descurajat deloc pe baietii pe care i-am revazut cu placere dupa mai bine de un an. (i-am descoperit anul trecut la Rockstadt Extreme Fest).
Trupetii din Deva au facut mult head-banging la unison dar din pacate nu prea au avut pe cine sa incite la agitatie si wall of death desi celor prezenti le-au placut baietii. Cu o voce puternica si un ritm ce te incita la miscare si mesaje care mai de care mai explicite. Din cate stiu au un album in lucru, ultimul albumul aparut al trupei fiind datat 2012, Faceburn.
La Gothic s-a schimbat atat stilul cat si atmosfera. Publicul mai numeros, venit parca special pentru acesti 5 baieti talentati.
Desi i-am vazut de cateva ori in ultimii ani, a fost prima data cand i-am vazut cu noul lor solist, George, un tanar cu o voce foarte buna, puternica si extreme de agitat atat pe scena cat si inafara ei. George s-a agitat la Target iar la propriul concert nu a rezistat si a facut impreuna cu publicul moshpit, a agitat steagurile de pe scena de cateva ori desi Alin Petrut prima data l-a cam fortat sa puna steagul inapoi dar apoi a renuntat sa se mai agite sa il tempereze pe tanarul si energicul lor coleg.
Lumea ii iubeste, le stie piesele, asteapta noutati si am avut parte de cateva piese noi ce vor aparea probabil pe viitorul album dar am avut parte si de o preluare, piesa Jocul Ieleor (Compact) care a sunat chiar interesant.
Brasovenii de la Hteththemeth (un nume la care se incurca gandurile si pe care inca nu am reusit sa invat sa il pronunt), au adus in Colectiv zambete si veselie. Mie cel putin mi-au schimbat total starea de spirit si am plecat din club zambind.
Lao, un actor (nu unul grabit din fericire) ce aduce pe scena pe langa o voce buna, baritonala si un concept interesant. Ajutat de o casca cu coarne, masti, joben, capa si alte accesorii interesante, miscari fluide si tonalitati diferite ale cuvintelor dar si de rasul sau colorat pe alocuri, face din melodii adevarate povesti. De fapt fiecare melodie are un talc iar preferata mea din aceasta seara a fost ‘’Olga’’.
“Best Worst Case Scenario” dar si piese noi ca doar Lao are mereu idei noi si stilul lor e in permaneta schimbare iar in decembrie revin la Bucuresti.
Greci, soliste si Epica
A doua zi de MRF ne-a adunat pe toti in cortul incalzit de la Arenele Romane pentru o seara cu trupe frumoase si care s-a incheiat spectaculos cu Epica.
Prima trupa, Elamir din Italia, nu am reusit sa o prind pe scena deoarece ora la care au cantat a fost exact aceea la care programul meu de lucru a luat sfarsit. De fapt cred ca multi au avut aceeasi problema, cortul find aproape gol cand am ajuns eu in locatie, umplandu-se treptat iar la Epica a fost aproape plin.
Pentru mine seara a inceput cu atenienii de la The Silent Wedding o trupa care m-a cucerit atat din punct de vedere muzical cat si datorita oamenilor deoarece am avut deosebita placere sa ii cunosc dupa concert si au fost calzi si deschisi la orice conversatie. Se pare ca dupa Rotting Christ am mai adaugat o trupa din Grecia la favorite.
Din cauza unor erori tehnice acestia au intarziat aproximativ 25 de minute iar sunetul la ei a fost deficitar estompand vocea pe alocuri si radicand prea mult basul dar totusi daca te aflai undeva mai in spate se auzea decent. Se pare ca un ‘’Dorel’’ a reusit sa reseteze mixerul dupa probele de sunet si cu toate eforturile celor ce s-au ocupat de sunet vineri seara problemele s-au rezolvat complet doar la Epica care a sunat chiar bine.
Melodic heavy rock si probabil influente dictate de preferintele fiecarui membru al trupei, progresiv si power-metal si desi au aproximativ 10 ani de cand activeaza nu au decat un album lansat, Livin’ Experiments (2013).
Chitarile si clapele par ca dau un duel pentru suprematia sunetelor, schimbari subtile de timpi, o voce cu vibratii interesante, sunetele se rostogolesc usor si ritmat iar compozitia dramatica si performantele instrumentale sunt in crescendo pe aproape fiecare piesa iar cele cateva solouri de chitara au fost chiar decente.
Din cauza intarzierii lor, urmatoarele doua trupe si-au scurtat un pic setlist-ul pentru a se incadra in program. Frumos din partea lor.
Si tot din Grecia a fost si urmatoarea trupa, Enemy Of Reality, un cvintet symphonic, dar de data aceasta avem o voce feminina, ca si in urmatoarele trei trupe deci putem spune ca sexul frumos a fost la putere in aceasta seara.
O voce calda de soprana, Iliana Tsakiraki, un chitarist cu miscari ca in Matrix si o trupa ce se afla in acest an pentru a doua oara in Romania, prima data fiind in vara la Art Mania unde se pare ca lumea a indragit-o.
O trupa tanara (infiintata in 2013), cu un album aparut anul trecut si pe care il promoveaza in cadrul concertelor lor, Rejected Gods si cu un sound interesant. Vocea Ilinei este puternica iar chitara lui Steelianos ca si a lui Marianthe rup arpegiile si lupta cu tenebrele din versurile pieselor.
Din pacate sunetul inca nu era rezolvat si acest lucru a cam distorsionat atat vocea pe alocuri cat si instrumentele care erau ba prea tare ba prea incet.
Dragut a fost ca i-au cantat unei fete din public la multi ani ceea ce a impresionat-o pana la lacrimi pe sarbatorita dar si pe prietenii acesteia.
Aceleasi probleme cu sunetul le-a avut si urmatoarea trupa, Dimlight, originara ghici de unde? Da, vin tot din Grecia si au revenit in Romania dupa 6 ani.
O varietate de stiluri adunate de pe harta metal, mai mult dark-metal orchestral si symphonic death metal, o voce placuta, tempourile si tonurile cu treceri de la ritmic la melodic te cam ametesc la un moment dat si amalgamul de riffuri de asemenea.
Performanta lor scenica a fost dinamica si energica si se pare ca au avut ceva priza la publicul care se agita in fata scenei. Oricum au reusit sa pregateasca scena si oamenii pentru cele doua trupe, Sirenia si Epica, trupe pentru care au venit majoritatea.
Norvegienii de la Sirenia au schimbat cateva soliste pana acum si unele soapte din jurul meu spuneau ca Monika, cea pe care Ailyn a inlocuit-o ca voce in 2008, ar fi fost mai buna. Nu ma pot pronunta deoarece nu am fost prezenta la nici un concert live unde Sirenia a concertat impreuna cu Monika. Ailyn mi-a placut live atat ca voce cat si ca aspect si joc scenic.
Sunetul a fost aproape bun la Sirenia si astfel am avut parte de un show cu adevarat interesant cu jocuri de lumini, fum si costumatia solistei a fost spectaculoasa, ajutata si de ventilatorul aflat in fata ei, care ii flutura parul dar si partea din spate a rochiei creata special pentru un efect vizual deosebit.
Voce frumoasa, calda, riffuri energice de chitara si chiar un solo de bas, linii melodice cu treceri fine de la aprig la suav, au tot ce trebuie iar o trupa cu o voce feminina are mereu de castigat.
Daca primele trupe nu au avut parte de un public prea numeros, la Sirenia s-a schimbat foaia si cortul a fost aproape plin.
Trupa de gothic-metal ce a luat nastere in Norvegia cu influente din zonele de symphonic, death, dar si black au impresionat pe majoritatea. Versurile sunt scrise de Morten Veland (ex Tristania), foloseste intrumente melodice, synths, violoncel iar versurile sunt in principal povesti despre existenta si starile mentale umane.
Si in finalul celei de-a doua zile de MRF, Epica, o trupa indragita de foarte multi rockerasi romani.
Cred ca in acest an am urmarit transmisiunile live sau inregistrarile cu aproape toate concertele Epica . Nu stiam la ce sa ma astept deoarece la fiecare concert vocea lui Simone suna altfel, ba mai bine, ba mai ragusit. Ma bucur ca am avut parte de o surpriza placuta si la Bucuresti Simone Simons a cantat cum nu se poate mai bine si vocea ei calda s-a auzit clar din orice colt al cortului de la Arenele Romane.
Si iar am avut symphonic metal dar de o calitate superioara din Olanda. Simone Simons (Voce), Mark Jansen (Chitara, voce), Isaac Delahaye (Chitara), Coen Janssen (Clape), Yves Huts (Bas) si Ariën van Weesenbeek (Tobe) au intrat pe scena in aplauzele furtunoase ale publicului si au tinut unul din cele mai bune concerte din ultima vreme.
Mark a fost cred cel mai expresiv, comunicarea lui cu publicul facandu-se nu numai verbal dar si prin gesturi si mimica iar noi i-am intors zambetele inzecit.
Bineinteles ca Simone Simons ne-a captat atentia atat vizuala cat si auditiva (desi machiajul cu sclipici nu imi pare foarte potrivit unui astfel de concert) mai ales ca proaspata mamica are un fizic de invidiat si o voce pe masura. Chipul ei pare ireal, pictat parca si desi gesturile sunt un pic teatrale, joaca ei de pe scena intregeste spectacolul oferit de miscarile instrumentistilor.
Liniile melodice sunt clare, puternice, ritmate, jocul de lumini si stralucirea lui Simone intregesc peisajul povestii Epica in care ne-am scufundat toti vineri seara.
Se vede ca trupa iubeste sa fie pe scena, adora sa cante si sa daruiasca publicului un pic macar din forta lor. Energia lor este molipsitoare si muzica te prinde instant intr-un joc nebun. Isaac Delahaye a alergat pe toata scena si ne-a prezentat mandru iubita lui, chitara pe care a convins-o inca o data sa scoata sunete perfecte. O trupa perfect echilibrata care a vibrat impreuna cu publicul o ora si jumatate intr-un stil unic.
Si totusi nu a fost totul perfect si asta nu datorita trupei sau organizatorilor ci unui asa-zis rocker din public aflat chiar in primele randuri. Acest exemplar a reusit sa arunce cu bere in unul din chitaristi, acesta stergandu-si chitara intre piese, a incercat sa fure foaia semnata de cei de la Epica unei persoane si ceea ce a umplut paharul a fost ca a inceput sa ii strige cuvinte obscene lui Simone. Astfel de persoane nu se pot numi oameni, rockeri in niciun caz si ar trebui sa aiba resrictie la orice eveniment. Si ne mai miram de ce unele trupe nu mai vor sa vina la noi, astfel de oameni strica imaginea si asa putinului public ascultator de muzica rock care vine la concerte.
Si astfel s-a sfarsit si cea de-a doua seara de MRF, o seara in care a primat vocea feminina, o seara interesanta in conceptie si care a reusit sa treca peste problemele tehnice si pana la final mai toata lumea a fost multumita.
Skalmond, Septicfelsh si Annihilator, o seara speciala
Si in ziua a treia de festival, care s-a desfasurat tot la Arenele Romane, am reusit sa intarzii si din pacate nu am prins decat ultimile doua melodii din setlist-ul celor de la Harlott dar ceea ce am prins a sunat bine. De la inceput am putut astfel observa ca probelemele cu sunetul care ne-au cam traumatizat urechile in prima zi au fost rezolvate.
De fapt prima trupa a zilei trebuia sa fie Archer dar acestia au reusit sa intarzie si pentru nu a da peste cap tot programul, Harlott a cantat in locul acestora.
Archer, sau Megadeth in doar trei oameni asa cum au fost apreciati de majoritatea publicului, au incantat in primul rand pe iubitorii acestei trupe. Au cantat chiar si un cover Megadeth, ‘’ Tornado of souls’’, care a sunat extrem de bine, iar vocea solistului s-a auzit poate chiar mai clar decat cea a lui Dave Mustaine pe aceeasi piesa.
O trupa care ne-a scos putin din amorteala.
Si in ziua trei de fest s-a strecurat o trupa romaneasca si anume Kistvaen.
I-am vazut si anul trecut la Rockstadt Extreme Fest si dupa acest concert raman la aceeasi parere si anume ca sunt prea depresivi pentru mine. Pe Fenrir il stiu si de la Apa Sambetii si are o voce interesanta iar instumentalul suna bine. Dar aceasta este numai parerea mea. Uitandu-ma in jur am vazut chipuri serioase si oameni care au urmarit cu interes aceasta trupa. Gusturile nu se discuta.
Si am ajuns la prima trupa dintre cele doua care mi-au facut seara frumoasa si mi-au umplut sufletul de bucurie si anume , Skálmöld, o trupa islandeza pe care am reusit sa o vad pentru a treia oara si sincer nu ma pot satura de ei.
Ce ma bucura este ca i-am vazut in sfarsit pe o scena mai mare unde au putut sa se desfasoare in voie, ca am reusit sa stau in primul rand si sa incerc sa le fur din energie, sa simt cat mai bine vibratiile transmise de muzica lor, sa ii vad surazand atunci cand ne priveau cum ne agitam si incercam sa le cantam piesele.
Skálmöld au adus din nou in Bucuresti viking-metal made in Islanda. Versurile scrise în conformitate cu normele stricte ale poeziei antice islandeze și influențate de radacinile pagane ale națiunii nordice, amestecul puternic de metale grele și Saga eroic, au facut ca publicul sa erupa pur si simplu. Desi vin dintr-o tara nordica, rece, au fost plini de caldura si energie pe scena iar publicul s-a dezlantuit pe muzica lor extrem de ritmata.
Si inca o trupa din Grecia a venit in Romania, mult asteptata trupa de symphonic death-metal, Septicflesh.
Nu sunt straini de batrana Romanie si se pare ca se simt foarte bine aici inconjurati de sutele de fani care au venit sa ii vada si sa ii auda cantand in aceasta seara. Nu degeaba sunt cea mai importanta trupa de acest gen din tara lor si extrem de iubiti in Europa, ceea ce ne-au oferit sambata seara a demonstrat asta cu prisosinta.
Au fost o prezenta cu adevarat impresionanta atat vizual cat si instrumental. Un amalgam de riffuri perfecte, pasaje sofisticate , o voce dura si o muzica sumbra dar care te patrunde inca de la primele acorduri si te tine in priza si nu te mai lasa sa te dezmeticesti.
S-a simtit ca o mare parte din cei prezenti au venit pentru ei, sa ii vada sau sa ii revada dupa caz, pletele s-au agitat incontinuu si eu pareau niste cavaleri ai intunericului veniti sa distruga tot si sa refaca iar totul dupa propria dorinta. Frumos show ne-au oferit.
Annihilator au fost headliner-ul serii iar concertul oferit de aceasta trupa a fost mai mult decat spectaculos.
Jeff Waters este de fapt Annihilator. El compune muzica, face textele, produce, face absolut totul. La cati oameni au trecut prin aceasta trupa de-a lungul anilor as putea spune ca dupa ce Jeff termina de compus piese pentru un album suna cativa prieteni si ii intreaba care vrea sa inregistreze cu el si sa se distreze intr-un turneu
“Suicide Society” este albumul pe care l-au lansat acum o luna si pe care l-au si promovat cu aceasta cocazie. Totusi nu au lipsit piese mai vechi care au fost fredonate de catre fanii inraiti Annihilator.
Am avut parte si de momente mai hilare. O serie de piese mai altfel scrise de Jeff pentru copilul sau si care au ajuns totusi pe albumele Annihilator au fost cantate spre amuzamentul nostru intr-un stil propriu Jeff&Co.
Desi toti au fost energici si foarte carismatici, Jeff este sufletul, este mereu in priza, alearga, sare, se joaca cu colegii si publicul, comunica cu oamenii atat de simplu si de sincer.
Toti am fost agitati si fericiti dar poate cel mai fericit a fost un anume baiat care a implinit 18 ani si cu aceasta ocazie Jeff i-a urat la multi ani. Tortul cu chipul celor de la Annihilator a stat pe scena tot spectacolul iar dupa terminarea lui a fost impartit cu prietenii, organizatorii si bineinteles cu membrii trupei. Tot la final cei ramasi au primit drept amintiri de la trupa pene si bete.
S-a incheiat inca o seara de fest, o seara care a trecut parca prea repede, cu trupe excelent alese, cu un sunet bun, udata din belsug cu bere rece.
Totul s-a desfasurat cum trebuie, lasand la o parte micile incidente, si datorita prezentei lui Andrei Irode si a echipei sale Blackhawk Security pentru a asigura paza. Niste oameni frumosi si spirituali, foarte legati de aceste evenimente si respectati de public.
Din nou in Colectiv cu trupe de pe la noi
Ultima zi de MRF a avut loc in Colectiv si a reunit 4 trupe autohtone indragite de foarta multa lume. Pacat totusi ca in cele doua zile de fest din Colectiv nu s-a umplut sala, aceste trupe chiar meritau o prezenta mai numeroasa din partea noastra.
In sfarsit am ajuns si eu la un concert Crimena caci ei au fost cei care au deschis seara dupa ce For The Wicked au fost nevoiti din motive personale sa se retraga.
O trupa neaosa si tanara cu multa vana si poate un pic cam mult spirit. Solistul si-a presarat cantarea cu dialoguri relativ indecente cu trupa si publicul, lucru care nu a deranjat insa pe nimeni. Cu ei a inceput astfel o seara intre prieteni in care jocurile de cuvinte si intepaturile au fost mangaiere pentru mintile si trupurile noastre obosite dupa trei zile intense.
Craiovenii abordeaza un groove-metal rapid si cu piese inspirate din realitatile cotidiene, solo-uri scurte, riff-uri si muzica ce te tine in priza oricat de obosit ai fi. Un stil greu, rapid, solid.
Lupu’ Cel Rau din Constanta au fost cei care au urmat pe mica scena din Colectiv.
Pe Eugen, noul solist al trupei, il cunoastem majoritatea din White Walls si pare ca se potriveste ca o manusa cu stilul acestei trupe ce abordeaza un gen muzical foarte diferit de WW. Aici are mai multe pasaje clean ceea ce ii da posibilitatea sa demonstreze ca poate canta cam orice, si ca vocea lui placuta suna bine si in limba natala deoarece piesele acestei trupe sunt majoritatea in limba romana.
S-au distrat pe scena, ne-au distrat si pe noi iar bassistul trupei, Baronu’ al carui aspect ma duce cu gandul la povestile cu pirati, a fost cel mai amuzant dintre toti.
Piesa ‘’Esti un betiv’’ a fost dedicata prietenului lor Alex Pascu (GTG), prezent in sala pentru a-si sustine colegii. Piesele au curs fluid cu ritmuri masurate fara sa ne intarate prea mult. Au fost gura de aer proaspat a serii.
Acesti lupi nu par deloc rai doar buni instrumentisti ce vor sa se faca placuti atunci cand fac ce le place, sa cante.
Piesa “Haita”, cu care au incheiat concertul are parte si de un videoclip pe care va invit sa il urmariti, este interesant.
Tiarra a avut ultimul lor concert alaturi de Alex ‘’Indianu’’ in aceasta seara, acesta parasind nu numai trupa dar si tarisoara noastra, cel putin pentru o perioada. Cu aceasta ocazie ii uram succes peste hotare.
Poate aceasta a fost cauza, poate ca nu dar sincer au fost mai energici si mai expresivi ca niciodata iar sunetul a fost puternic fara sa fie strident, vocile clare si asta bineinteles multumita si lui Hertzu care s-a ocupat de sunet in aceasta seara.
Seara lor s-a incheiat cu un biss cerut de public, acea piesa care, zic ei, nu le iese niciodata bine dar mereu lumea o doreste, ‘’Ielele’’.
Seara de duminica si ultima zi de MRF 2015 s-a incheiat cu recitalul celor de la Hatemode.
Pe Alex il stiu de ceva vreme, l-am urmarit in trupele in care a mai prestat anterior, dar aici, la Hatemode parea ca si-a gasit in sfarsit locul. Sincer imi pare ca se potriveste cel mai bine in aceasta formula. Canta ei, publicul se agita. Instrumentalul se coordoneaza perfect, sunt muzicieni vechi in aceasta breasla cu un simt al ritmului ce se cam transmite si prin public. Daca tot era Indianu aici, acesta a cantat chiar si un refren alaturi de Alex.
Placuta surpriza a fost sa il vad pe Sorin Ristea ( ex Neutron ) ca tobar al acestei trupe.
Spun se potrivea deoarece se pare ca acest concert a fost si pentru Igor ultimul alaturi de Hatemode dar din motive necunoscute noua (redactiei).
Piesa de final a fost ‘’Hate on’’, piesa ce are si un vidoclip.
Si au trecut cele patru zile de festival cu bune, cu rele, dar mai multe bune. Am avut trupe alese pe spranceana, bere din belsug si mancare pe alese. Cu mici exceptii nu s-a fumat in cort ceea ce este un mare plus, sunetul s-a remediat pana la urma si noi ramanem cu amintiri placute, cu trupe noi pe care le mai vrem pe la noi, cu trupe vechi ale caror fani le vor astepta an dupa an sa revina.
Multumim Promusic Events & Maximum Rock pentru ocazia oferita si la anu sa fie si mai bine.
