Recenzie ”Mă mut la mama”

ma_mut_la_mamaLumina. Și mama a intrat pe scenă. Nu, nu. Nu mama mea. Mama Adriana din comedia ”Mă mut la mama”. Interpretată de Adriana Trandafir, mama Adriana emană o frumusețe blândă în rochia sa bej cu model negru. După ce vorbește la telefon timp de câteva minute, își face apariția fiul Gabriel, interpretat de Gabriel Fătu, iar la alte câteva minute fiul Andrei, interpretat de Andreas Petrescu.

Ambele personaje, în jurul vârstei de 30 de ani, par a se comporta ca și când ar avea 17 ani. Alintați de ” mami ” a lor, cum îi spun ambii, cei doi își fac apariția în casa mamei de îndată ce întâmpină o problemă- Andrei, găsindu- și iubita Cristina în pat cu …altă femeie, se întoarce cu coada între picioare în casa mamei, pretinzând că el ” vrea să vadă ce nu a mers când a fost mic, că vrea să se rearmonizeze, să se regăsească”, iar Gabriel, despărțindu- se de soția sa… tot Cristina, dă buzna în casa mamei ca să caute înțelegere și iubire.

Iar mama….mama tocmai se pregătea pentru o întâlnire cu iubitul său. De aici o întreagă nebunie declanșată în jurul situației. Acest fapt îi intrigă și îi revoltă pe cei doi pentru că încep să își facă tot felul de scenarii- ”Câți ani are iubitul mamei? Dacă are 20 de ani?Cum îl cheamă?” etc.

Textul, scris special pentru actrița Adriana Trandafir de către Andreas Petrescu, oferă în proporție de 90% situații extrem de comice, jucate magistral de actori. Pe alocuri, textul îndeamnă și la reflecție- mama la vârsta de 50 de ani, nu mai este văzută de către fii săi ca o persoană capabilă să își refacă viața, de unde și drama acesteia ” Bravo mă.Adică eu , ce?Nu mai sunt vie sau cum?”.Iubirea familială este și aceasta sugerată prin replicile mamei – ”Iubirea este în suflet, nu în cuvintele mari spuse în momentele-cheie.”

În final, iubitul mamei ce nu se arată spectatorilor, acesta fiind prezent prin intermediul vocii lui Florin Piersic, încheie piesa, spunând că în ciuda imaturității celor doi fii ai săi, el încă o iubește pe mamă.

 Scenografia, background- ul muzical ( piese precum ”Mamma mia”), regia semnată de Gelu Colceag, experiența scenică a Adrianei Trandafir, talentul și dinamismul celor doi actori asigură timp de 2 ore o porție sănătos- culturală de râs.

 Piesa ” Mă mut la mama!” are și o continuare numită ” Mă mut la tata!”.

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro