Sambata, Sala Palatului din Bucuresti nu a mai fost asa cum o cunoastem. 2500 de kg de gheata naturala si un decor de basm a facut ca cele cateva mii de oameni prezenti la spectacol sa fie purtati pe aripi fantasitce pe taramul basmelor si al copilariei.
Mi-am amitit de copilarie. Pentru doua ore am fost iar copila balaie care se visa printesa sau dansa prin casa dorind sa se transforme candva intr-o gratioasa balerina.
“Lacul Lebedelor” este un spectacol de balet ce ii apartine rusului Piotr Ilici Ceaikovski.
Povestea este clasica si simpla, lupta intre bine si rau . Legenda spune ca o printesa, Odette, a fost fermecata in lebada de catre un vrajitor rau, iar vraja acestuia poate fi sfaramata numai prin dragostea unui print. Dupa transformarea printesei urmează scena petrecerii majoratului prințului Siegfried, căruia mama îi propune ca a doua zi să-și aleagă o mireasă. Dansurile nu-l înveselesc; mai degrabă pleacă singuratic spre malul lacului din parcul castelului de unde se văd în zare ruinele unui vechi palat. Gândurile sunt întrerupte de zborul unui stol de lebede care poposește pe malul lacului, lângă ruine. Dornic să le vâneze prințul ia arbaleta și aleargă prin pădure.
In momentul în care Siegfried voia să o țintească pe cea mai frumoasă, lebedele ajunse la mal se transforma in printese iar Odette ajunsa langa el ii destainuie blestemul lor. Siegfried este hotărât să lupte contra lui Rotbart, dar Odetta îl previne că nu prin luptă poate dezlega blestemul, ci prin iubire adevarata.
La bal printului ii sunt prezentate mai multe posibile mirese. el le refuza dar se arata cucerit de o pereche cam stranie care era de fapt vrajitorul Rotbart si fiica lui. Accepta sa se casatoreasca cu ea incalcand astfel juramantul facut lui Odette.
Totusi dragostea invinge si printul ii da seama de greseala facuta, fuge la Odette, ii cere iertare si blestemul se risipeste.
Frumusetea povestii a fost sporita atat de gratia dansatorilor cat si de costumele minutios alese si minunat create astfel incat sa ne introduca perfect in atmosfera de demult a basmului. Alunecau pe gheata de parca nici nu o atingeau. Frumoasele balerine care intruchipau lebedele chiar pareau ca au aripi si isi iau zborul.
Hipnotizati de sunete si imagini feerice, fascinati de frumusetea interpretarii si alunecand odata cu ei in atmosfera de basm, ne reveneam doar din cand in cand pentru a aplauda si a trage un pic de aer in piept. Aproape ca uitam sa respir sau poate ca imi era teama ca nu cumva daca ma misc, respir sau imi indrept privirea in alta parte, totul se va dezintegra si visul se va spulbera.
Prezenti in sala au fost foarte multi copii. Fascinati de gheata si de dans, micutii incercau sa evadeze din bratele parintilor si sa se alature baletului de pe scena. In pauza dintre acte chiar au fost lasati sa se apropie de gheata iar la final catva dintre ei au oferit flori artistilor principali apropiindu-se timid de gheata.
Am plecat un alt om de acolo. Ma simteam mai libera, mai deconectata. Cum am cochetat si eu in copilarie cu baletul (nu si cu patinajul din pacate), mi-am reamintit cum priveam si atunci fascinata spectacolele si visam, cum ma chinuiam si doream sa ajung si eu la fel.
Avem nevoie de un astfel de spectacol macar din cand in cand. Avem nevoie sa visam un pic, sa dorim , sa simtim ceva magic, sa uitam de cotidian.
