Multe concerte domne vara asta, anul acesta de fapt. In 5 zile am avut Godsmack si Slash in weekend iar miercuri am fost la Judas Priest cu Helloween in deschidere, o adevarata mana cereasca pentru rockerimea bucuresteana.
Chiar nu stiu de unde saracul rocker roman mai scoate atatea bani de bilete pentru toate concertele cu nume mari care au fost si vor mai fi in acest an, dar ce nu face omu cand vrea sa isi vada trupa favorita? Mananca si paine goala o perioada dar bea o bere-doua la concert sa se simta bine.
Miercuri la 18 s-au deschis portile parcarii C Romexpo pentru cei ce au dorit sa ii vada live pe britanicii de la Judas Priest. Foarte devreme pentru un concert in timpul saptamanii dar spre marea mea mirare (care am fugit de la munca sub un anume pretext), inca de la ora 18.30 era destul de multa lume in locatie (plin nu pot spune ca a fost nici macar la Judas).
Am ajuns aproape alergand exact cand bucurestenii de la 9.7 Richter isi incepeau cantarea.
Ii stiu foarte bine pe acesti baietii ce canta niste heavy-metal placut urechilor. Nu aveam loc in fata scenei dar de unde eram se vedea foarte bine numai ca era ceva ciudat cu trupa. Intr-un final mi-am dat seama ce, aveau un nou tobar, pe Gomez, care si-a facut bine treaba pentru acest concert (al doilea in aceasta formula, primul fiind, dupa cu am aflat mai tarziu chiar de la ei, la Metalhead Meeting ).
Nu au avut mult public si lumea care era in locatie era mai mult preocupata de merch sau bere in acele momente si totusi cativa erau atenti la ei. Pe baieti nu i-a deranjat prea mult lipsa publicului incercand sa ii multumeasca pe cei care erau acolo in fata scenei sustinand singura trupa romaneasca ce a deschis concertul Judas miercuri seara.
Cosmin Aioniţa – voce, Adrian Rus – chitara, Lucian Gruia- chitara, Marius Caliman – bas, Alex Gomez- tobe au facut treaba buna, au incercat sa anime publicul iar Cosmin ne-a mai povestit si cate ceva despre ei si piesele lor pe parcurs.
Frumos a fost ca totul s-a desfasurat dupa un program strict. Trupele au intrat pe scena exact la ora stabilita si astfel pe la 22.30 s-a terminat totul (unii dintre noi au prins si metroul).
Daca e pauza lumea se indreapta spre zonele de mancare, bautura, merch si eventual toalete.
Minusul a fost ca toaletele au fost insuficeiente pentru populatia prezenta si cozile erau destul de mari. Cozi au fost si la bautura, mai ales daca vroiai bere, daca doreai cola o luai frumusel din fata fara sa stai la coada. Merch-ul de la Helloween si Judas a fost cam piperat pentru buzunarele majoritatii dar am vazut destui care si-au facut cate o achizitie.
Inghetata si langosi. Asta s-a mancat la concertul Judas. Ciudata alegere in materie de mancare (cel putin langosul ala arata cam dubios desi unii au zis ca a fost bun) dar in lipsa de altceva bun si atat.
Si dupa pauza, Helloween isi fac aparitia pe scena de la Romexpo.
Ce iti poti dori mai mult ca impatimit al muzicii de gen decat sa vezi Helloween si Judas pe aceeasi scena?
Andi Deris apare un tricou lui cu Kiss,pe care il poarta la majoritatea concertelor si cu jobenul pe cap.
Simpaticul dovleac cu coroana a la statuia libertatii, simbol al trupei, troneaza maestuos in stanga scenei si parca ranjeste la noi. Mai mai ca iti este teama sa nu canti cat mai tare de frica ca dovleacul va incepe sa urle la tine.
Daca sambata am ramas impresionata de tobarul celor de la Godsmack, miercuri la Hellowen l-am putut urmari captivata pe Daniel Löble un alt maestro al tobelor. Mi-a placut amplasarea tobelor undeva mai sus pe scena, intr-un intrand, publicul avand astfel posibilitatea sa urmareasca toata trupa, pentru ca, de obicei, tobarul este cel mai vitregit de soarta aflandu-se pitit undeva in spate, aproape invizibil in unele cazuri.
Daca tot erau monitoare ce incadrau bateria, chitaristii s-au suit pe ele ca pe o mini scena si de acolo au facut demonstratiile de virtuozitate cele mai interesante. Michael Weikath (chitara), Sascha Gerstner (chitara) si Markus GROßKOPF (bas) au fost plini de energie. Au alergat pe scena tot concertul si au oferit momente unice solo, iar vizual, te indragosteai de stilul lor de miscare scenica chiar inainte de a auzi notele scoase de instrumenetele lor.
Nu pot descrie agitatia din public. Aproape toate piesele s-au cantat cu publicul si pofta lor de viata, pasiunea, ne-a unit pe toti intr-un singur suflet. Se joaca pe scena, se joaca cu noi si noi ii sorbeam din priviri, incercam sa captam tot, sa nu pierdem nici o nota.
Fondatorii germani ai power metalului, au influentat cu muzica lor generatiile urmatoare de trupe metal. Au acel ceva, acea muzica, acel stil care face o trupa sa dainuiasca in timp. Muzica lor va incanta multe generatii de acum inainte.
Am cantat si ne-am agitat pletele pe ritmurile lor, am fost fascinati de jocul scenic si desi era inca lumina, au avut ceva jocuri de lumini interesante. Introurile si solourile de chitara au fost intr-o combinatie perfecta, si sonorizarea a fost destul de buna desi la un moment dat basul iti cam termina urechile.
„Are You Metal”?..a strigat Deris catre public inainte de a canta piesa cu acelasi nume si toata lumea i-a raspuns in cor…yaaa.
Spectaculoasa le-a fost si iesirea din scena. Cu cate o inclinare catre public, rand pe rand au iesit de pe scena. S-au intors totusi pentru un bis si daca au inceput cu “Eagle Fly Free”, ne-au daruit un final incendiar cu “Future World” si „I Want Out”.
Am ramas uimita de unele remarci din public apropo de trupe dar cea mai tare a fost de la o fatuca ce era cu iubitul la brat (ca sa nu zic altceva), si care la un moment dat il intreaba pe acesta (”mare cunoscator in ale rock-ului”), daca Helloween sunt romani. Am ramas socata ca astfel de oameni vin la concerte dar poate ca i-a placut totusi desi tipetele ei entuziasmate nu erau prea rock ( pareau mai degraba o ocazie pentru ea sa-l mai pupe o data pe consortul din dotare, care a venit sa ii dezvolte intelectul in materie de muzica desi nici el nu parea foarte pus la punct in acest caz). Trist.
Judas sunt pentru a treia oara in Romania si sper ca ne vor onora cu prezenta si in anii urmatori (desi nu sunt prea tinerei eu zic ca mai au forta pentru inca cativa ani de concerte).
Dupa o pauza ce a parut cam prea lunga, asteptarea metalistilor adunati la Romexpo a luat sfarsit si Rob Halford& Co au aparut pe scena intr-o explozie de lumini si sunet, furtuna de pe scena necontenind apoi nici o clipa.
Desi norii de pe cer ne cam amenintau cu o ploaie de vara si cativa stropi razleti au stropit publicul la un moment dat, am fost feriti de o baie la concertul Judas, oricum nu cred ca ploaia ar fi alungat pe cineva de acolo.
”Beyond the Realms of Death”, “Breaking the Law”, “You’ve Got Another Thing Comin'”, “Painkiller” dar si piese noi de pe albumul „Redeemer of Souls” in al carui turneu de promovare se afla, au fost pe setlistul acestei minunate seri. Sincer daca nici ei nu au ce canta dupa mai bine de 40 de ani de cariera si 17 albume aparute, cam toate mega succese, cu piese care mai de care mai fredonate de toate cele 4 generatii de rockeri observati la concertul de miercuri seara, cine are?
Rob Halford a schimbat costumele ca o adevarata ‘’diva’’ a rock-ului asa cum face in fiecare concert si sclipiciul din dotare ne-a cam luat ochii pe alocuri dar zic asta nu ca un minus, face parte din show si este o exprimare a personalitatii sale.
Clar este ca publicul s-a agitat mai mult pe piesele vechi. Unii s-au agitat atat de tare incat, chiar daca se statea lejer in toate cele 3 sectiuni in care a fost compartimentata zona, eu mi-am primit catva pumni in cap (si prin alte zone) de la un fan mai agitat care s-a invartit tot concertul in jurul meu negasind totusi pozitia perfecta si care a incercat de multe ori sa se strecoare in zona Golden fiind de fiecare data oprit de agentii de paza.
Si daca am avut parte de heavy metal ca la la carte, binenteles ca am avut parte si de celebrele solouri de chitara care te lasa mut de fiecare data. Cel mai tare m-a impresionat solo-ul oferit de Richie Faulkner undeva spre finalul concertului.
Bineinteles ca Rob Halford a aparut cu motorul pe scena la piesa „Hell bent for leather”, a primit un benner din public (fara steagul obisnuit de data asta), si a spus ca ii place in Romania, ca de avem mancare buna, bere si femei frumoase. Acestea sunt lucruri care chiar daca le vezi si le auzi la orice show, parca fara ele nu se poate.
Acest rocker nebun care a trecut de 60 de ani se tine sincer mai bine decat multi tinerei cu aere de rock-star din zilele noastre, iar muzica lor nu are varsta. Asta ne-au demonstrat in cele 90 de minute cat a tinut concertul Judas de la Romexpo.
Pe imensele ecrane de pe scena au fost proiectate tot felul de imagini si bineinteles copertile albumelor Judas Priest iar luminile au intregit atmosfera incendiara a serii ametindu-ne total (mai ales pe cei care am avut ghinionul de a sta pe traiectul unor raze ratacite).
Am avut bineinteles parte de un bis, de fapt de doua desi de primul nu prea m-am prins pentru ca totusi ei nu au apucat sa iasa complet de pe scena cand s-au intors inapoi.
”Bucuresti, sper ca de acum inainte va veti numi Bucurock” ne-a spus Dave Holland (tobe) la un moment dat. Pare interesanta noua denumire a capitalei dar nu cred ca o va schimba cineva in viitorul apropiat.
Ca intreg totul a fost bine. Ne-am distrat, ne-am agitat si am cantat. Am vazut un concert bun cu artisti ce au marcat adolescenta multora dintre noi. Asa ca daca nu punem la socoteala cozile care au nemultumit populatia prezenta (ce bine ca nu beau si in consecinta nu am fost afectata pentru ca, asa cum am mai zis, la sucuri nu stateai la coada) si daca ti seama doar de aspectele pozitive si anume ca s-a auzit si vazut foarte bine din orice zona, seara a fost mai mult decat reusita.
Pentru a asigura paza si ordinea au fost adusi ”faimosii” BGS. Cert este ca nu pot sa ii bag pe toti in aceeasi oala, dar nu pot nici sa spun ca sunt cea mai buna alegere pentru asa ceva. Sincer concertele rock nu sunt pentru ei, obisnuiti cu chestii gen meciuri pe stadion si violente degeaba. Pe scurt politetea nu e punctul lor forte, iar daca te agiti mai tare (mai ales in fata scenei) sau Doamne fereste incerci sa faci crowd-surfing sau ceva pogo se poate sa te trezesti imbrancit sau bruscat aiurea de acestia. Asta a patit un adolescent pasionat de rock si foarte cuminte de fel, care normal ca se agita la astfel de evenimente, pe care il cunosc foarte bine si care m-a povestit incidentul dupa concert. Haios dar trist in acelas timp a fost cand Cristi Hrubaru pe care mai toata lumea il cunoaste de la Cronica Carcotasilor sau radio Rock fm, nu a fost recunoscut de acestia. Politicos si prietenos, Hrubaru a trecut pe langa doi agenti de la BGS, plini de muschi, in drum spre zona din fata scenei, l-a batut pe umar pe unul dintre ei si i-a salutat. Reactia acestora dupa a fost comica. S-au privit, au ridicat din umeri si au scos remarca inteligenta: ”cine naiba mai e si asta? ”
Sincer oamenii din astfel de agentii de paza care vin sa asigure ordinea la concerte ar trebui alesi mai cu grija sau scoliti cumva inainte de a participa la un astfel de eveniment pentru ca altfel mai mult incurca decat descurca lucrurile in unele cazuri, unde mai pui ca au un limbaj departe de a fi civilizat. Repet nu toti sunt asa, chiar si in BGS exista oameni cu capul pe umeri si cu zambetul pe buze dar acele cazuri sunt mult prea rare ca sa fie bagate in seama.
Pe ultimile acorduri am plecat spre casa. Norocul meu este ca stau aproape si am mers pe jos pana acasa si astfel am avut cateva momente numai cu mine, cateva minute in care mi-am revenit un pic din agitatia concertului. Bine, ca am ramas fara voce nu se discuta si ca am facut torticollis a doua zi de la atata dat din pleata, dar acestea nu se pun la socoteala.
Setlist:
Dragonaut
Metal Gods
Devil’s Child
Victim of Changes
Halls of Valhalla
Turbo Lover
Redeemer of Souls
Beyond the Realms of Death
Jawbreaker
Breaking the Law
Hell Bent for Leather
Encore:
The Hellion
Electric Eye
You’ve Got Another Thing Comin’
Encore 2:
Painkiller
Living After Midnight
Beginning of the End
FOTO CREDIT PAUL VOICU