Am asteptat jumatate de an festivalul ‘’I Am The Rocker’’. Trupe mari pe afis, trei scene, zone de divertisment, ceva ce promit numai festivalurile din afara. Se pare totusi ca zeii nu au fost ingaduitori cu noi si acest festival s-a anulat (reconfigurat) in ultimul moment.
Pana la urma in loc de Romexpo am avut Silver Church, in loc de trei scene doar una si in loc de 30 de trupe doar noua dar macar a fost racoare, bere buna si distractie garantata pentru cei care au ales sa vina vineri, sambata si duminica la concertele din Silver Church. Daca aveai deja bilet sau abonament achizitionat, intrai gratis, si in plus poti asista si la vreo alte 4 concerte din programul celor de la Phoenix Entertainment de anul asta. Daca propunerea lor nu te multumea, puteai sa-ti recuperezi banii.
Eu am reusit sa ajung in Silver Church doar in primele doua zile adica vineri la warm-up si sambata. Duminica din pacate raceala m-a doborat si cu tot efortul si dorinta de a iesi din casa am ramas sa ascult ceva muzica si sa sufar in tacere (daca sa tusesti incontinuu poate fi numita tacere ).
Vineri ma indrept eu spre Silver Church (nu ma grabesc pentru ca am serviciul foarte aproape de aceasta locatie foarte draga mie), foarte curioasa de ce o sa se intample, cati oameni vor veni.
Aproape de intrare ma intalnesc cu niste baieti din Constanta care cica urmau sa cante in acea seara. Acesti baieti pe care, din pacate, nu i-am mai vazut live de vreo doi ani (cam de cand au lansat albumul „Escape Artist”) se numesc White Walls si au o tona de talent, cu siguranta charisma si din cate stiu eu mult chef de cantat.
Mai stam noi un pic pe afara la taclale pana lucrurile in locatie sunt puse la punct si apoi, cu mic cu mare (cam putini la numar) intram si ne ocupam locurile preferate (eu pe o canapea bine pozitionata de unde se vede perfect si mai stau si comod cu berea in mana).
Nu conteaza intarzierea cand majoritatea celor prezenti au venit pentru White Walls iar ora ce a urmat a fost chiar benefica dupa oboseala de peste zi, pentru ca m-a mai revigorat un pic.
White Walls sunt asa cum imi aduc eu aminte. Frumosi, nebuni si buni la cantat. Rockul lor progresiv suna la fel ca pe albumul pe care il am acasa, pe care in lipsa de White Walls live, il mai ascult din cand in cand. Veseli nevoie mare s-au invartit si inghiontit pe bucatica lor de scena spre amuzamentul nostru si deliciul fotografilor care au prins si ceva mai putin serios de data asta. Instrumentisti buni, voce extraordinara, ritm, pana si farmec ca sa franga inimile domnisoarelor, au de toate baietii.
La Terrana populatia s-a cam injumatatit si entuziasmul nu a mai fost la fel de mare si asta nu pentru ca Terrana nu e cunoscut sau bun in ceea ce face, doar ca majoritatea celor prezenti l-au mai vazut si cu o saptamana inainte, in deschiderea concertului Godsmack. Oricum dupa ce ai ascultat ceva progresiv, deja pe rock and roll te cam ia somnul.
Totusi au fost si persoane foarte entuziasmate in club. Era o domnisorica care tot concertul mai mai ca plangea si radea in acelasi timp. Era total absorbita de Terrana sau de tobe, sau de ambele. Asa am fost si eu acum vreo doi ani cand l-am vazut prima data impreuna cu nou infiintata lui trupa si imi plac si acum, sunt foarte profi si de treaba in particular dar daca ii vezi de doua ori intr-o saptamana ( cu acelasi show) te cam plictisesti pe la jumatatea demonstratiei.
Aceleasi glume, acelasi show, acelasi solo, bis, etc. Chiar daca a fost mai putina lume, el nu a parut nicidecum deranjat de asta. Si-au facut ‘’numarul’’la fel de bine ca de obicei, au zambit poate mai mult deoarece lumea era mai aproape de scena si domnisoarele ii sorbeau din priviri pe americanul Terrana care arata bine pentru varsta lui si pe cei doi italieni din trupa.
Totul s-a terminat mult dupa miezul noptii. Dupa cateva pahare de vorba cu cei ramasi in locatie dar si cu artistii celor doua trupe mi-am adus aminte ca mai trebuie sa ajung si acasa, concert mai era si a doua zi tot aici si desi imi era tot rau (boala grea sa racesti vara) speram sa pot ajunge.
Sambata, tot pe la orele 20, tot in Silver Church urmau sa aiba loc concertele a trei trupe.
Prima trupa, una din perimetrul mioritic, Hatemode, o trupa de death metal, care de la inceputul acestui an il are la voce pe Alex Igor.
Pe Alex il stiu de ceva vreme, l-am urmarit in trupele in care a mai prestat cu vocea pe parcursul ultimilor ani, dar aici, la Hatemode se pare ca si-a gasit in sfarsit locul. Sincer imi pare ca se potriveste cel mai bine in aceasta formula. Alta chestie este ca sunt acea trupa care dupa ce iti plac pe scena iti plac si inafara ei. Nu o data mi-am schimbat parerea despre o trupa dupa ce am schimbat 2-3 vorbe cu membrii ei, asa ca, cateodata e mai bine sa ii asculti doar in concert fara a avea si altfel de tangente cu unii dintre ei.
Ce canta ei, face publicul sa se agite. Instrumentalul se coordoneaza perfect, sunt muzicieni vechi in aceasta breasla cu un simt al ritmului ce se cam transmite si prin public. Am vazut lume dezlantuita la ei la concert si eu zic ca au reusit sa incinga un pic atmosfera pentru ce a urmat.
Dupa parerea mea, in aceasta seara, publicul s-a impartit in doua tabere. Unii au venit sa ii vada pe fratii nostri rusi de la Arkona, iar cealalti sa ii vada pe americanii de la Black Star Riders.
Mie imi plac amandoua desi daca stau bine sa ma gandesc, Arkona am mai vazut si probabil ca ma incadrez mai mult printre cei care au venit sa ii vada pe Black Star Riders.
La Arkona, partea cu mult testosteron a publicului savura prestatia Mashei, pe cand fetele se multumeau cu baietii de la instrumente, dar cred ca Vladimir ( cel ce se pricepe bine la suflat in diferite instrumente traditionale), a avut cel mai mare impact la sexul frumos (asta din cate am prins acultand comentariile din jurul meu).
Pagan folk metal avem si noi prin tara ( GOD, Bucovina, An Theos) dar chestia asta in rusa suna cumva mai bataios. Intelegi sau nu ce spune ea acolo, atitudinea te da gata si nu ai cum sa nu te agiti si sa dai din pleata. Daca ea e mica si firava si are o asemenea forta si voce, noi macar sa ne aratam respectul pentru efortul depus de ea si trupa si sa obosim si noi o tara.
Pana sa intre in scena ‘’tipii bine’’ de la Black Star Riders, ma cam doborase oboseala si febra isi facea iar simtita prezenta. Ma imbarbatam eu cu ‘’acum incep’’, ‘’mai e un pic’’, ‘’ las ca bolesti tu altadata’’ si bine am facut pentru ca la New Thin Lizzy nici ca m-am miscat din fata scenei iar oboseala a fugit numai ea stie unde si a revenit cand deja eram in drum spre casa.
Oamenii astia chiar stiu sa faca show, au carisma cat cuprinde, zambesc intr-o maniera de iti ridica parul de pe ceafa si fac domnisoarele sau doamnele rockerite sa suspine. Voce si instrumental ce se coordoneaza perfect in tonalitati complexe care pe mine m-au cam dat pe spate.
Ricky Warwick a avut doar pentru el atat scena cat si atentia publicului. Canta cum canta el din voce dar cand ia si chitara deja te iau toate caldurile.
Chitaristii isi schimba locurile intre ei de nu mai sti la care sa te uiti si interactioneaza cu publicul din priviri si gesturi, Ricky asigurand foarte bine comunicarea verbala.
La un moment dat lui Damon Johnson (chitara) ii cam sclipeau ochii dupa tigara din mana mea asa ca l-am ajutat sa o fumeze spre incantarea dar si invidia celor din jur. Tot el a lasat-o pe o amica de-a mea sa-i atinga un pic corzile chitarii in timpul concertului iar Ricky mi-a strans mana (probabil ca nu numai mie dar eu nu aveam ochi decat pentru ce era pe scena de acum).
Hard Rock si niste rock and roll pe alocuri, adevarate rock staruri cu o mimica si o imagine ce le asigura garantat succesul au incins Silver Church mai tare decat o zi caniculara de vara cu soare mult si vreo 35 de grade in termometre. Am cantat ca mai stiam ceva versuri si m-am agitat si la ei asa ca a doua zi gatul meu a fost cam intepenit dar a meritat.
Nici nu stiu cand s-a terminat concertul, atat de prinsa am fost de ei si de muzica lor si sper ca nu ne vor mai ocoli tarisoara de acum inainte.
Si asa s-a incheiat si a doua seara de ‘’I Am The Rocker’’ (prima de fapt daca tinem cont ca vineri a fost warm-up) si ultima la care am luat eu parte. In ultima zi trebuia sa urmaresc ceva metal autohton cu Kistvaen, Negative Core RO, Days of Confusion si Goodbye To Gravity! numai ca am ratat ocazia.