Recenzie concert Europe: “misto aici dar lasati rockerii sa vina la mine”

Joi seara rockerimea bucuresteana si nu numai a avut de ales intre doua evenimente. Cine a dorit sa ii revada pe ‘’lorzii rockului’’ Europe, s-a indreptat spre Arenele Romane iar cei ce au ales cel de-al doilea eveniment se pare ca au avut parte de o zi de metal romanesc destul de reusita.

Eu am fost dintre cei care am asteptat emotionata aceasta zi, revenirea in Romania dupa 3 ani a trupei Europe, o trupa care va ramane vesnic tanara in sufletele noastre, o trupa care ne-a daruit si ne daruieste inca  numai hituri dar in primul rand emotie atunci cand le fredonam refrenele.

Ma tot intrebam cine va canta in deschidere, daca va canta cineva? Raspunsul l-am primit cu o zi inainte de concert si sincer alegerea a fost pe placul meu. Cei care au avut onoarea de a canta pe aceeasi scena cu aceste legende ale rockului au fost Blade Strings si Tudor Turcu.

Pentru cei care nu s-au aflat acolo si au crezut probabil, ca si mine de altfel, ca vor fi doua recitaluri separate, trebuie sa mentionez ca a fost unul singur: Tudor Turcu acompaniat de Blade Strings. Acestia din urma au aparut totusi primii pe scena si au interpretat singurei doua piese: Kashmir (Led Zeppellin) si Thunderstruck (AC/DC).

Originala pentru o trupa romaneasca, Blade Strings, canta la doar instrumente reci,  doua viori, viola, violoncel plus toba. Suna teribil de bine coverurile dupa piese binecunoscute interpretate astfel. Iubesc muzica clasica pentru ca am crescut cu ea. Iubesc rockul pentru ca a ajuns sa fie muzica mea de suflet. Cei de la Blade Strings reunesc cele doua genuri muzicale atat de dragi mie, intr-o maniera inedita.

Pe Tudor Turcu, cel care s-a alaturat celor de la Blade Strings pe scena cu un zambet larg pe fata si pe  ritmuri de Bad Company (Feel like makin love), multi dintre noi il cunosc de ceva vreme si sincer imi pare rau ca il vad atat de rar pe scena.

In primul rand canta rock dar este si pictor, sau invers? Nu conteaza asta, nu conteaza nici ca a castigat editia a doua X- Factor, nici ca eu l-am ascultat pentru prima oara cantand chestii grele pentru urechi sensibile cu formatia EyeSEEred sau ca a participat la preselectia pentru Eurovision anul trecut. Conteaza in schimb ca are o voce perfecta pentru orice (mie imi suna a Mick Jagger), are aspect de rock-star si zambeste mereu.

Wicked game (HIM), Nu minti (piesa proprie Tudor Turcu) si Smoke on the water (Deep Purple) au fost restul de piese cu care ne-au delectat si ne-au facut incalzirea pentru nebunia ce a urmat.

Daca la inceputul serii lumea era destul de putina, cand suedezii de la Europe au urcat pe scena (dupa o pauza ce mi s-a parut foarte lunga, poate in cauza emotiilor si a nerabdarii de ai vedea pe acesti titani ai genului), Arenele erau aproape pline.

O idee nu prea inspirata a fost cea a scaunelor asezate pe tot perimetrul arenelor. Cine oare putea sta jos la un astfel de concert? Lumea deja parasea locurile alocate si se aseza cat mai aproape de scena inca de la recitalul artistilor din deschidere si nu mica mi-a fost mirarea cand printre primii care s-au ridicat spre a ocupa un loc cat mai bun, la gard, a fost Nicola insotita de familia sa.

Nu pot descrie vuietul iscat de miile de voci atunci cand Joey Tempest & Co au aparut pe scena.

Cei 5 suedezi ce poarta titulatura de Europe, cei 5 maestrii ce ne-au daruit atatea refrene de fredonat si atatea ocazii de a suspina si visa pe piesele lor au acaparat scena cat ai clipi din ochi. Joey Tempest cu doar un gest si un zambet a zapacit tot publicul care scanda incontinuu numele trupei.

Degeaba a incercat firma de paza sa indeparteze lumea de langa gard ca dadea 2 la o parte si veneau 3 in loc dar acest aspect a fost lamurit atunci cand insusi Joey Tempest a spus ca nu ii place ce se intampla in fata sa, ‘’Lasati lumea sa vina la mine’’. Si lumea a venit.

“War Of Kings”, piesa ce da si titlul albumului ce este promovat in acest turneu, a fost cea care a inceput, in forta, show-ul.

Joey Tempest este un adevarat showman. Alearga pe toata scena, se joaca cu stativul, se joaca cu sufletele noastre, se joaca cu oamenii de paza, da mana cu cei din public, vorbeste cu noi. Cele cateva cuvinte in romana pe care le stie sunt potrivit alese si puncteaza momentele cheie. Cuvantul cel mai des folosit de el a fost ‘’mistio’’, un cuvant care nu este de origine romana (desi este folosit destul de des) dar care se pare ca i-a placut foarte mult artistului (probabil ca foloseste frecvent ‘’cool’’ cand vorbeste in engleza sau echivalentul acestuia in suedeza).

‘’Multumesc ca sunteti aici cu noi’’, spune Joey Tempest, in romana, zambind strengareste si privind hipnotizator publicul cu ochii lui albastri ce au frant atatea inimi in anii ’80. ‘’Sa stiti ca nu stiu foarte bine ce spun aici dar sper sa fie bine’’, spune spre amuzamentul publicului care nu conteneste cu aplauzele.

Cu nimic diferiti de acum trei ani cand au fost la Bucuresti. La fel de tineri, energici si plini de pasiune. Parca singura diferenta intre cei din anii ’80 cand erau pe val si cei de acum nu este decat lungimea pletelor, ca in rest energia este acceasi, vocea si instrumentalul suna la fel de bine, poate chiar mai bine.

La Arene chiar s-a auzit bine din orice zona, clar, destul de tare cat sa simti vibratiile basului dar nu deranjant.

Solourile de chitara oferite de John Norum au avut partea lor de glorie atunci cand publicul nici nu mai rasufla cuprins de incantare. Unul dintre acestea a fost precedata de o frumoasa prezentare a trupei facuta binenteles tot de Joey Tempest.

In alta ordine de idei, da a fost ‘’misto aici’’. Ne-au purtat prin amintiri si ne-au adus in prezent alternand piesele cu aceeasi vigoare si astfel am putut asculta piese precum “Superstitious”, “Scream Of Anger”, “Praise You”, “The Second Day” sau nemuritoarea “Carrie’’( cantata la unison cu publicul), “Sign Of Times”, “Ready Or Not”, “Rock The Night”  sau “Girl From Lebanon”.

Cateva fragmente din piesele “Another One Bites The Dust” (Queen) si “Seven Nation Army” (The White Stripes) au sunat interesant in interpretarea Europe undeva spre finalul concertului.

Binenteles ca am avut bis, unul singur dar a fost piesa asteptata de toata lumea.  “The Final Countdown” a rasunat pe scena dar si in public iar cuvintele de final a fost spus de Joey Tempest tot in romana: ‘’Ne vedem data viitoare’’.

Doar o ora si jumatate a durat totul. 90 de minute de emotii si trairi, 90 de minute de hituri, strangeri de maini, de sunete ce pareau ca pleaca dincolo de stele luand cu ele si o parte din sufletul nostru. A fost o ora si jumatate de amintiri, de vise, momente de neuitat.

Setlist Europe:

• 1. War of Kings
  2. Hole in My Pocket
  3. Superstitious
  4. Scream Of Anger
  5. Last Look at Eden
  6. The Second Day
  7. Carrie
  8. Firebox
  9. Sign of the Times
  10. Praise You
  11. Ready or Not
  12. Guitar Solo
  13. Girl From Lebanon
  14. Let the Good Times Rock
  15. Rock the Night
  16. Days of Rock ‘n’ Roll
  17. The Final Countdown