Felipe Benítez Reyes face parte din acea categorie de romancieri, mai rari, (sau cum rar îi mai găsesc eu) ale căror cărți devin cu succes și cu ușurință, obsesii / fixații (iar ăsta e un lucru bun pentru că așa se naște uneori entuziasmul cel mai sincer pentru cărți). Alți doi astfel de autori sunt de exemplu cei doi Murakami, Ryu și Haruki.
Este o carte în care naratorul e singurul prieten al cititorului, singurul care nu-i ascunde nimic, pe când toți ceilalți fac parte din mașinăria realității (și a fabulațiilor reale), care transformă gândirea într-un proces la care ar trebui să mai medităm din când în când pentru că, după cum concluzionează Jacob (personajul principal, naratorul), nu putem avea încredere nici măcar în propriile minți, nici în realitate, nici măcar în momentul în care ni se pare că am ajuns la un adevăr. Totul este haos și imaginație.
Pentru că, în fond, este inutilă toată această chestiune care se sprijină pe o întrebare greșită: ”Ce este adevărul?” Întrebarea cu sens practic ar fi alta: ”De ce se presupune că adevărul trebuie să fie în mod obligatoriu adevărat?” Să respectăm, nu știu cum să spun, chemările confreriei impostorilor, să ascultăm cântările exaltate de la procesiunile celor care delirează, să acceptăm extazul organizatoric al lucrurilor imposibile… În afară de asta, să ne imaginăm următorul interogatoriu:
– Ce suntem?
– Gândirea noastră.
– Ce este gândirea noastră?
– Ceea ce suntem și ceea ce nu suntem.
– Ce suntem și ce nu suntem?
Ceea ce decide gândirea noastră.
(…) Nu știu. Venim dintr-un neam foarte îndepărtat: al celor care vedem invizibilul, al celor care auzim inaudibilul și al celor care atingem impalpabilul… Și, în plus, care povestim totul. Suntem aici ca să ne imaginăm și de aceea suntem bolnavi. (…) Într-o zi, s-a născut înăuntrul meu Jacob, cel care a urcat scara, asociatul meu din caruselul iluziilor fabuloase, cel care îmi șoptește. Și eu ce fac, doamnelor și domnilor? Doamnelor și domnilor, dragi prieteni, ce mă fac eu cu mine? (p.438-439)
Citatul de mai sus este, din punctul meu de vedere, cel mai frumos rezumat al cărții, cu adăugarea că o altă răfuială importantă este și cea cu realitatea. Naratorul e un personaj cu bun simț și de bună credință, pus într-un joc care nu depinde absolut deloc de el, însă acest joc devine obsesie, intră în horă doar pentru a înțelege jocul în care a fost plantat, pentru că înțelegerea lui sfârșește prin a deveni obsesie, obsesia unui om cu mult bun simț, umor și ironie de cea mai bună calitate, care simte primele semne ale bătrâneții, melancolic și pesimist, și care obișnuiește să înțeleagă totul pentru că nu poate trăi dacă nu înțelege. Citatul de mai sus este una dintre concluziile despre gândire oferite.
Caruselul Iluziilor mi-a amintit, păstrând proporțiile, de un don Quijote contemporan, pus să alerge printre blocuri și pe străzile pustii ale orașelor din toată lumea, printr-un labirint invizibil pe care abia îl bănuiește; pentru că de data aceasta raporturile s-au schimbat, în caruselul iluziilor nu don Quijote este cel care păstrează iluzia realității, nu el o face să existe crezând în ea. Jacob este simțul realității, realitatea încercând să se păstreze pe sine sau să se înțeleagă, să se dumirească asupra ei înseși, atât cât se poate. Pentru că… Realitatea este mai perfectă decât ficțiunea tocmai pentru că n-are nevoie de coerență. (p.357).
Intriga este complicată, Jacob și mama Corina (o româncă din Bacău importată ilegal de tatăl lui Jacob pentru calitățile ei, ieșite din comun, într-ale mai multor domenii printre care și cel spiritual, devenind mama lui adoptivă) își câștigă existența prin organizarea furturilor operelor de artă; într-o zi li se propune organizarea furtului presupuselor relicve ale celor 3 Regi Magi, din catedrala orașului german Koln. Labirintul începe de aici, pentru că ipotezele devin realități și minciuni, pe rând; sunt analizate, sunt luate drept adevăr pentru ca apoi să fie înlocuite după același procedeu, cu altele, la fel de credibile și de ”adevărate”. Sunt puse în joc: o bibliografie impresionantă de cărți reale din domeniile istoriei artei, ocultismului, ezoterismului, literaturii, istoriei, istoriei religiilor și tot ce mai dorim, nume și nume de personaje istorice reale/imaginare din toate timpurile și spațiile, jocuri de-a interpretarea istoriei, a bibliei, a religiilor, și multe altele.
Dar ceea ce menține atenția cititorului trează este tonul narațiunii, faptul că, așa cum suntem anunțați – Cuvintele nu s-au născut dintr-o necesitate de comunicare, ci din nevoia noastră de a ne lăsa seduși. Gândirea naratorului și modul în care ni se povestește, alcătuiesc un spectacol în sine. La fel și filtrul său pentru real, al unui om plin de bun-simț în contradictoriu cu evenimente atât de lipsite de orice bun simț, sau simțul fin al ironiei, sau modul în care marile concluzii despre existență sunt spuse de parcă ar reprezenta una dintre cele mai amuzante și mai deprimante glume negre auzite vreodată, sau inventivitatea pură care face ca toate răsucirile de situație să ne ia prin surprindere (pentru că niciodată nu poți anticipa, abia te chinui să înțelegi și tu…) – toate acestea țin cititorul prezent, cu scurte și sănătoase izbucniri în râs în mijocul tragediei iremediabile care după două minute e ”remediată”, după cum bate vântul.
Pentru toate cele de mai sus vă invităm să citiți cartea, care este într-adevăr interesantă, dacă n-ați făcut-o deja. Vă lăsăm cu un citat, din ilustrul nostru Jacob, cel care a urcat scara:
Dacă cineva, într-o zi, va citi aceste hârtii, l-aș ruga, într-un cuvânt, să înțeleagă toate astea ca pe un memoriu haotic despre niște incidente fără motiv, fără scop, și fără alt sens decât acela pe care îl au lucrurile care ni se întâmplă în fiecare clipă (…) Ne străduim să înțelegem, dar uităm în mod frecvent să înțelegem esențialul: că nu e mare lucru de înțeles, poate pentru că înțelegerea vieții duce la negarea vieții. În momentul în care o înțelegem, începem să tremurăm. Și cui îi place să tremure? (p.412)
Felipe Benítez Reyes, Caruselul Iluziilor – Editura RAO, 2010
Preț: 27.99
O puteți comanda pe Site-ul Editurii.