Program In Culise 18 – 30 Aprilie

Program In Culise 18 - 30 Aprilie Vineri, 18 Aprilie

Ora 19:00

IMAGINEAZĂ-ŢI CĂ EŞTI DUMNEZEU – comedie

După texte de Matei Vişniec
Cu: Ştefan Nistor, Florin Frăţilă. Maria Popovici, Alexandru Minculescu, Ioana Chelmuş, Ionuţ Iftimiciuc
R: Cristian Bajora
Durata: 1h30

Preţ bilet: 30 lei

Primul spectacol produs şi montat în spiritul şi urmărind misiunea Teatrului În Culise, având în distribuţie actori tineri, foarte înzestraţi şi curajoşi, folosindu-se de imensul atu al textelor lui Matei Vişniec, Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu propune o altfel de experienţă pentru spectatori. Aceştia vor putea vedea un teatru sincer, fără prea multă scenotehnică, dar cu siguranţă şocant şi intrigant.
Spectacolul vorbeşte despre iubire, despre absurdul din vieţile noastre, despre fuga continuă spre ceva despre care de multe ori nu avem foarte multe informaţii, despre România, despre teatru, şi reuşeşte să atingă şi să lovească, făra să plictisească niciun moment, prejudecăţi şi idei periculos de amintit.

Ora 21:30

STAND UP COMEDY cu MINCU, MARIA, PAUL și FLORIN

Intrare liberă

Sâmbătă, 19 Aprilie

STAND UP COMEDY cu CRISTIAN DUMITRU & FRIENDS

Preț bilet: 20 lei

Ora 23:30

STAND UP COMEDY cu CRISTIAN DUMITRU & FRIENDS

Preț bilet: 20 lei

Duminică, 20 Aprilie – Miercuri, 23 Aprilie ÎNCHIS

Joi, 24 Aprilie

Ora 19:00

PROȘTII SUB CLAR DE LUNĂ – comedie

De Teodor Mazilu

Cu Alex Vlad, Ioana Chelmuș, Ștefan Nistor, Alina Petrică, Laura Marin

Regia: Cristian Bajora

Durata: 1h

Preț bilet: 30 lei

O comedie despre traiectoria pe care o urmează viața de cuplu, o imagine-metafora pentru o societate dezumanizată în care până și viața de familie se vinde și se cumpără cu o nonșalanță uimitoare.

Căutarea fericirii nu se sfârșește după căsătorie. O femeie care nu lucrează nu va fi niciodată prea încântată de faptul că soțul său își iubește meseria pe care o practică cu plăcere și uită că are acasă o prințesă de întreținut. Un bărbat arivist nu va fi niciodată prea încântat că soția sa îi oferă foarte multă iubire.. și cam atât. Și-atunci se produce ruptura în cele două cupluri din poveste – Gogu o părăsește pe Clementina pentru Ortansa, Ortansa îl părăsește pe Emilian pentru Gogu și cei doi se unesc sub semnul banului. Dar nu trăiesc fericiți până la adânci bătrăneți. Pentru că uneori fericirea nu înseamnă nici bani, nici iubire…

Vineri, 25 Aprilie

Ora 19:00

CONVERSAȚII CU MAFIA – comedie

De Sam Henry Kass, Traducere Vania Pierșinaru

Cu: Cristian Bajora, Paul Alexandru, Alexandru Minculescu, Ionuț Iftimiciuc, Laura Marin, Maria Popovici

Regia: Cristian Bajora

Durata: 1h30

Preț bilet: 30 lei

The Godfather, Once upon a time in America, Goodfellas, Casino, Scarface, American Gangster. Un cap de cal sub cearceaf, mult fum, jocuri de cărți, pistoale. Bărbați puternici și femei ușoare. Prietenii pe viață și pe moarte. Mafia a fost și va fi unul dintre subiectele preferate ale scenariștilor. Conversații cu mafia este primul spectacol de teatru care te introduce în atmosfera acestei lumi dubioase și necunoscute. Absurd de comic, de o sinceritate brutală și profund isteric, spectacolul reunește personaje care reprezintă o încântare pentru privitori, reușind să transmită cum se derulează viața unui gangster.

Ora 21:30

STAND UP COMEDY cu MINCU, MARIA, PAUL și FLORIN

Intrare liberă

Sâmbătă, 26 Aprilie

Ora 19:00

SCRISORI CĂTRE RITA – THE SHOW – comedie erotică

După Ştefan Caraman

Cu: Ştefan Nistor, Andreea Stafie/Laura Marin

Regia Cristian Bajora

Durata: 1h30

Preţ bilet: 30 lei

În urma succesului de care s-a bucurat primul sezon al serialului Scrisori către Rita între lunile martie şi septembrie 2012, Nic Labiş şi Rita iau iarăşi forme umane, de data aceasta într-un show unic de 1h şi 30 minute., în stagiunea 2012-2013 a Teatrului În Culise.

Un spectacol aproape de stand-up comedy, fără scrupule, fără ruşine, fără perdea, un show în care îţi vei regăsi cele mai ascunse fantezii şi gânduri, Scrisori către Rita – The Show este un spectacol erotic, datorită minunatei prezenţe nud a Andreei Stafie/Laurei Marin, o comedie absolută graţie lui Ştefan Nistor care interpretează şi povesteşte cu sinceritate şi lejeritate, câteodată filosofic şi metafizic mulţumită excentricităţii lui Ştefan Caraman şi o experienţă cultural specială pentru care trebuie să mulţumim regizorului Cristian Bajora care a avut curajul de a aduce acest roman pe scenă.

Ora 21:30

STAND UP COMEDY cu CRISTIAN DUMITRU & FRIENDS

Preț bilet: 20 lei

Ora 23:30

STAND UP COMEDY cu CRISTIAN DUMITRU & FRIENDS

Preț bilet: 20 lei

Duminică, 27 Aprilie

Ora 19:00

IMAGINEAZĂ-ŢI CĂ EŞTI DUMNEZEU – comedie

După texte de Matei Vişniec
Cu: Ştefan Nistor, Florin Frăţilă. Maria Popovici, Alexandru Minculescu, Ioana Chelmuş, Ionuţ Iftimiciuc
R: Cristian Bajora
Durata: 1h30

Preţ bilet: 30 lei

Primul spectacol produs şi montat în spiritul şi urmărind misiunea Teatrului În Culise, având în distribuţie actori tineri, foarte înzestraţi şi curajoşi, folosindu-se de imensul atu al textelor lui Matei Vişniec, Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu propune o altfel de experienţă pentru spectatori. Aceştia vor putea vedea un teatru sincer, fără prea multă scenotehnică, dar cu siguranţă şocant şi intrigant.
Spectacolul vorbeşte despre iubire, despre absurdul din vieţile noastre, despre fuga continuă spre ceva despre care de multe ori nu avem foarte multe informaţii, despre România, despre teatru, şi reuşeşte să atingă şi să lovească, făra să plictisească niciun moment, prejudecăţi şi idei periculos de amintit.

Ora 21:30

STAND UP COMEDY OPEN MIC

Intrare liberă

Luni, 28 Aprilie

Ora 20:00

FRUMOASA CĂLĂTORIE A URŞILOR PANDA POVESTITĂ DE UN SAXOFONIST CARE AVEA O IUBITĂ LA FRANKFURTH

De Matei Vişniec

Cu: Cosmina Soare, Ştefan Nistor, Maria Popovici, Laura Marin, Alexandru Banciu, Bogdan Stanciu

Durata: 1h15

Preț bilet: 30 lei

“Cãlãtoria urşilor panda reprezintã înseşi vietile lor trãite pânã la punctul terminus. Viaţa este privitã ca „vis al morţii”, ca o trecere a sufletului prin anumite etape, cãtre atingerea ataraxiei. Cãlãtoria urşilor panda trimite cu gândul la cãlãtoria lui Dionis sau la cea a lui Gavrielescu din „La Tigãnci”. Totodatã ea reprezintã proiecţia unui nou început, un nou „ab origo”, punctul iniţial al unei noi vieţi. Şi astfel nimic nu se pierde, totul se transformã, cãci totul este un ciclu neîntrerupt de momente repetabile. Un cerc ce revine invariabil la punctul din care a plecat.

Parcurgerea celor nouã nopţi poate echivala cu coborârea celor 9 trepte ezoterice. Coborârea acestora fãrã a cãdea înseamnã a-şi fi ţinut în frâu simţurile. Nouã este şi cifra care, corespunzând celor 9 deschideri ale omului, simbolizeazã cãile acestuia de comunicare cu lumea. Existã astfel credinţa celor nouã ceruri sau nouã etape pe care trebuie sã le parcurgã sufletul pentru a dobândi pacea vesnicã.” (Irninis Miricioiu – prefata la volumul semnat Matei Visniec – Frumoasa cãlãtorie a urşilor panda povestitã de un saxofonist care avea o iubitã la Frankfurt).

Marți, 29 Aprilie

Ora 20:00

TREI PIESE SCURTE FĂRĂ SEX (tragicomedie 18+)

Texte: Rodrigo Garcia – Lucru; Theo Herghelegiu – O seară cu BG; Aldo Nicolaj – Actorul

Cu: Ionuţ Iftimiciuc, Alexandru Minculescu, Alex Vlad

Regia: Cristian Bajora

Durata: 1h40

Preț bilet: 30 lei

Trei – pentru că e cu trei actori
Piese – pentru că sunt texte de teatru
Scrute – pentru că nu sunt lungi
Fără sex – pentru că nu sunt despre sex
(deși e greu să vorbești sau să faci ceva timp de 1h40 ore fără să amintești despre asta)

O experiență marca În Culise, un spectacol despre tine, despre noi, despre viață, despre nimicul din jurul nostru, despre lucrurile frumoase, despre lucruri urâte, despre actori, despre desene animate, despre McDonald’s și hamburgeri, despre pistoale și clovni.

Un spectacol greu de suportat pentru orice spectator chinuit de complexe și preconcepții, dar, așa cum spune actorul Ionuț Iftimiciuc – Teatrul nu e pentru toată lumea – cu atât mai puțin teatrul independent, teatrul care are misiunea de a transmite un mesaj – un strigăt.
O tragicomedie – pentru că vei râde (chiar dacă amar) Trei Piese Scurte Fără Sex este un spectacol complet care va aduce publicul spectator în stări și gânduri unice – va problematiza și va explica, va da răspunsuri și va întreba – un produs cultural de certă valoare.
Interzis sub 18 ani – limbaj groaznic.

Miercuri, 30 Aprilie

Ora 20:00

MONOLOAGELE VAGINULUI – monodramă

Dupa: Eve Ensler

Cu: Diana Giubernea

Regia Mona Gavrilaş

Durata: 1h

Preţ bilet: 25 lei

Foarte longeviv, spectacolul regizat de Mona Gavrilaş a stârnit interesul publicului din toată ţara, care a vrut să îl vadă şi să îl revadă. Această adaptare românească a unui text american celebru şi controversat la vremea apariţiei sale, are câteva atuuri: subiectul abordat – universul feminin, cu emoţiile şi trăirile specifice, viziunea regizorală care nu se bazează pe artificii, ci pe comunicarea cu publicul, care devine parte integrantă în spectacol şi, mai ales, jocul actoricesc al Dianei Giubernea, care se insinuează ca o şerpoaică, reuşind să îşi schimbe identitatea, să călătorească în timp şi în spaţiu, împreună cu toţi cei din sală.

Actualitate

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

WHITE SYMPHONY ORCHESTRA – singura orchestră exclusiv feminină din România concertează la Sala Palatului pe 29 aprilie în spectacolul simfonic extraordinar „Danke Johann Strauss...

Marți, 29 aprilie 2025, iubitorii muzicii clasice sunt invitați la un eveniment de excepție: „Danke Johann Strauss 200”, un...

“Ofelia.Afterlife”, spectacolul Antoanetei Cojocaru, revine la Teatrul Metropolis pe 19 și 20 martie

Ofelia din Hamlet își spune povestea așa cum ar fi spus-o dacă vocea ei ar fi fost vreodată ascultată. „Ofelia.Afterlife”...

ANGELA GHEORGHIU – 35 DE ANI DE EXCELENȚĂ ÎN LUMEA OPEREI INTERNAȚIONALE – Concert aniversar extraordinar la Arenele Romane, pe 7 septembrie 2025

București, 12 martie 2025 – Una dintre cele mai strălucitoare voci ale operei mondiale, soprana Angela Gheorghiu, celebrează 35 de ani de...

Il Divo – Concert Aniversar – 20 de ani – la Arenele Romane

Il Divo canta la Bucuresti pe 18 iunie 2025 la Arenele Romane in cadrul turneului care aniverseaza 20 de ani...

Călin Pop lansează un nou single: „N-ai uitat”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”N-ai uitat”   Melodia este disponibilă în...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro