Primul serial de teatru din România continuă cu premiera: “Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea!”

Te-ai amuzat copios la “Mă mut la mama” şi ai râs non stop la “Mă mut la tata?” Primul serial de teatru din România continuă cu “Ma mut sau nu ma mut? Aceasta e-ntrebarea!”

Vino să afli răspunsul la premiera spectacolului, pe 20 octombrie, la Teatrul de Comedie! Adriana Trandafir, Adrian Păduraru, Carmen Tănase, Andreas Petrescu, Gabriel Fătu,  Anca Dinicu, Doina Teodoru, Ioana Ancea şi Oana Puşcatu te aşteaptă la o trilogie de comedie, în regia lui Gelu Colceag.

Echipa ce a conceput și pus în scenă super comediile “Mă mut la mama” şi “Mă mut la tata” duce povestea mai departe cu spectacolul “Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea!”. Premiera va avea loc pe 20 octombrie la Teatrul de Comedie, iar protagoniștii promit:

“ o experiență la fel de amuzantă ca și cea din “episoadele” precedente, o poveste sinceră, desprinsă din viața unei familii normale și transpusă în lumina reflectoarelor.

O poveste cu situații de un comic imposibil, în care fiecare se regăsește, sau în care își recunoaște sora, fratele, colegul de birou, prietenul ori prietena.” 

ma-mut-la-mama-2-1

Mama (Adriana Trandafir), studentă la aproape 60 de ani, vrea să guste viaţa alături de noul ei iubit (Adrina Păduraru). Situația dă însă peste cap universul băieților (Andreas Petrescu și Gabriel Fătu), care, deși ajunși la vârsta maturității, refuză să îi acorde mamei dreptul la o viață și redevin copii în nenumăratele încercări de a-l face pe iubitul mamei să dispară din peisaj.

Şi tocmai când părea că dragostea a învins şi că viaţa de familie a Mamei şi a Tatălui intră pe un făgaş liniştit, cineva apare şi aruncă totul în aer! Cine? Soţia iubitului Mamei!  Ce se întâmplă mai departe aflaţi pe 20 octombrie la premiera “Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea!

Biletele se găsec la Teatrul de Comedie, la casa de bilete Startickets de la Palatul Copiilor şi online pe bilete.ro şi startickets.ro.

 

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

"Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea!" –pe 20 octombrie la Teatrul de Comedie.Primul serial de teatru din România continuă cu premiera: "Mă mut sau nu mă mut? Aceasta e-ntrebarea!"