PINK FLOYD LEGEND, GRUPUL TRIBUT CU CEL MAI MARE SUCCES PREZINTĂ CONCERTUL „ATOM HEART MOTHER” ÎN PREMIERĂ ÎN ROMÂNIA!

Pink Floyd Legend, grupul tribut cu cel mai mare succes în interpretareamuzicii legendarei trupe britanicePink Floyd, concerteazăpentru prima dată în România. Show-ul de succes Atom Heart Mother va avea loc pe 31 iulie, la Arenele Romane din București, începând cu ora 20:00.

Axat pe interpretarea completă a celebrei suite Atom HeartMother pentru cor și orchestră, acest spectacol poate fi definit din toate punctele de vedere ca un adevărat „Pink Floyd Show”.

În concertul de la București, Pink Floyd Legend va evolua pe scenă alături de membrii corului și orchestrei simfonice a Filarmonicii „Paul Constantinescu”din Ploiești, într-o formulă extinsă cu peste 80 de muzicieni profesioniști. Întreaga producție concertistică va ficonturată vizual prin retroproiecțiipe un ecran circular de mari dimensiuni, efecte scenografice specialeși lumini ​​laser.

 

Pink Floyd Legend este prima trupă din lume care a susținut această capodoperă concertistică într-un turneu internațional. Atom Heart Mother a fost lansat în anul 1970, programul muzical fiind susținut de cor și orchestră simfonică. Din 2008 și până în prezent, show-ul Atom heart Mother, susținut de Pink Floyd Legend, s-a bucurat de fiecare dată de reprezentații sold-out și afascinatdeopotrivă publicul și criticii muzicali.

Grație realizării unor spectacole perfecte, rod al studierii aprofundate a partiturilor și a concertelor live ce poartă semnătura legendarei truperock Pink Floyd, punerea în scenă a tuturor producțiilor tribut –Pink Floyd Legend asigură publicului experiența memorabilă a unui spectacol total.

Trupa a luat naștere în 2005, iar astăzi este recunoscută ca fiind trupa de origine italiană capabilă să aducă cel mai bun tribut muzicii Pink Floyd, în fiecare dintre spectacolele pe care le prezintă publicului din întreaga lume.

Componența trupei Pink Floyd Legend:

Fabio Castaldi – bass și voce, Alessandro Errichetti – chitară și voce, Simone Temporali – clape și voce, Emanuele Esposito – tobe, Paolo Angioi – chitară și voce, Maurizio Leoni – saxofon, iar Nicoletta Nardi, Giorgia Zaccagni și Sonia Russino – backing vocals.

Biletele pot fi achiziționate de pe mtimentertainment.ro, în format electronic de pe Iabilet.ro , din magazinele Flanco, Metrou- Unirii 1, Magazinul Muzica, IQ BOX, pe terminalele Selfpay dau din rețeaua Eventim.ro . Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, între 70 lei și 200 lei.

Pentru biletele “cu loc” accesul în locație se va face prin zonele laterale ale arenei, iar pentru posesorii biletelor din zona Teren, accesul se va face pe la porțile Arenelor Romane din parc.

Spectatorii vor avea acces numai în zona care corespunde categoriei de loc pentru care au optat la achiziționarea biletului. Copiii sub 10 ani,beneficiază de acces gratuit doar în zona Teren (nu și pe scaune), cu condiția să fie însoțiți de un adult, posesor de bilet valabil.

În cazul participării la eveniment cu copii ce au vârsta sub 10 ani, se recomandă protejarea auzului prin utilizarea căștilor speciale. Volumul este puternic și poate afecta auzul copiilor. Se recomandă,de asemenea, respectarea orei de acces în locația evenimentului. Pentru evitarea aglomerării, spectatorii sunt rugați să ajungămai devreme.

Accesul cu umbrele este interzis.

Utilizarea camerelor foto/video nu este permisă.

Concertul va începe la orele 20:00, iar accesul publicului în locație se va face începând cu ora 19:00.

 

Eveniment organizat deMtimentertainment.

Parteneri media: Rock FM, Romania TV și Cocor Media Channel

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro