Peste 10,000 de spectatori au văzut “Despre trup și suflet” în România

Filmul premiat cu Ursul de Aur la Berlin va fi prezentat în secțiunea “Forum” a Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo.

“Despre trup și suflet” / “Teströl és lélekröl”, marele câștigător al Festivalului Internațional de Film de la Berlin din acest an a înregistrat, până la acest moment, 10.753 de spectatori plătitori de bilet în România.

Filmul a fost lansat în cinematografe pe 30 iunie, iar săptămâna aceasta rulează în București (Hollywood Multiplex, Cinema City AFI Palace Cotroceni, Cinema Muzeul Ţăranului, Cinema Elvira Popescu, Cinemateca Union și Cinema Europa), Cluj Napoca (Cinema Victoria), Timișoara (Cinema City și Casa Artelor), Târgu Mureș (Cinema Arta 3D) și Sfântu Gheorghe (Cinema Arta by Cityplex). La Timișoara, Despre trup și suflet va rula sâmbătă, 22 iulie, la Casa Artelor, în cadrul Ceau, Cinema!

On Body and Soul (titlul internațional) a fost anunțat ieri, 18 iulie, în secțiunea “Forum” a Festivalului Internațional de Film de la Sarajevo.

România este prima țară, după Ungaria, unde filmul a fost lansat în cinematografe. “Despre trup și suflet” a creat un adevărat fenomen, nu doar în rândul iubitorilor de film de artă, reușind să cucerească publicul prin candoarea și sinceritatea cu care aduce pe ecrane o poveste de dragoste neobișnuită.

Despre trup și suflet” (titlu original: „Teströl és lélekröl”) reprezintă revenirea regizoarei Ildikó Enyedi pe scena internațională a cinema-ului european, după 18 ani de absență. Precedentul ei film, “Simon Mágus”, lansat în 1999, a câștigat Premiul Special al Juriului la Locarno iar filmul ei de debut, “My Twentieth Century”, a câștigat Camera d’Or la Cannes.

Despre “On Body and Soul“, regizoarea spune: “Ideea principală a filmului mi-a venit pur şi simplu într-un moment: ce-ar fi dacă, într-o bună zi, ai întâlni pe cineva care noaptea visează aceleaşi vise ca tine? Ce ai face? Ai fi entuziasmat? Ai fi speriat? Te-ai amuza? Sau mai degrabă ar fi ceva intruziv? Sau poate romantic?

Situaţiile care funcţionează ca un motor sunt ideale pentru un film. Situaţii care creează întrebări la care vrei foarte mult să obţii răspunsuri, care apoi creează noi întrebări: dacă depăşeşti şocul, ce ai face cu această informaţie? Ţi-ai pune sufletul pe tavă pentru această altă persoană? Dar dacă nu eşti deloc o persoană romantică?

Dacă te cutremuri la gândul acestor prostii ezoerice? Dacă ai probleme în a-ţi gestiona emoţiile? Cum ai putea da ochii cu acest străin a doua zi după ce v-aţi împărtăşit delicatele vise?”

Despre trup și suflet” este o poveste de dragoste atipică, între doi introvertiți care descoperă, printr-o întâmplare, că au același vis în fiecare noapte. Endre este directorul financiar al unui abator unde Maria este transferată pentru a se ocupa de controlul calității. Un incident intern îl determină pe Endre să aducă un psiholog care să intervieveze angajații. Află astfel că, în fiecare noapte, ei doi visează același vis.

Ceea ce la început părea să fie o întâmplare se transformă într-o frumoasă poveste despre emoție și iubire dar, mai ales, despre doi oameni care învață să-și exprime adevăratele sentimente, în ciuda barierelor pe care și le-au impus ei înșiși.

YouTube Trailer:

În România, filmul a rulat în avanpremieră la Cluj la TIFF 2017, ambele proiecții fiind sold out.
FB Page: facebook.com/Despretrupsisuflet

La Berlinale, acolo unde “Despre trup și suflet” a fost primit cu entuziasm atât de către presă și juriu, cât și de către public, filmul a fost premiat cu 4 trofee: Ursul de Aur pentru cel mai bun film, Mențiunea specială a juriului ecumenic pentru un film din competiție, Premiul FIPRESCI (Federația Internațională a Criticilor de Film) pentru cel mai bun film din competiție și Premiul cititorilor cinefili ai Berliner Morgenpost.

Despre trup și suflet” este distribuit în cinematografele din România de Bad Unicorn.
Parteneri media: Radio Guerrilla, Zile și Nopți, Cinemap, life.ro, Filmtett, Vice.ro, Ziarul Metropolis

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro