Joi, pe 4 iunie 2015, scriitorul Horia-Roman Patapievici a lansat cel mai nou volum al sau “Partea nevazuta decide totul”, la libraria Humanitas de la Cismigiu.
Intr-o zi ploioasa de iunie, scriitorul Horia-Roman Patapievici a lansat ce-a mai noua lucrare de reflectie filozofica intitulata “Partea nevazuta decide totul”, in prezenta prietenului sau, scriitorul Gabriel Liiceanu si in aplauzele unui public numeros, care a incaput cu greu in incinta librariei Humanitas de la Cismigiu.
Incepand cu ora 19:00, filozoful si scriitorul Gabriel Liiceanu a tinut sa vorbeasca inaintea prietenului sau, Horia-Roman Patapievici, placut impresionat de numarul celor prezenti si atentia oferita.
Scriitorul Gabriel Liiceanu a trecut in revista cele mai importante lucrari ale lui Horia-Roman Patapievici, referindu-se la volumele lansate in ultimii ani.
Odata ajuns in prezent, radiografia sa literara s-a oprit la volumul curent “Partea nevazuta decide totul”, fata de care, si-a permis sa ofere o parere scurta si argumentata aproape in intregime.
“Cred ca ideea lui Horia-Roman Patapievici a fost ca prototipul de umanitate s-a nascut in cultura europeana, in societatea europeana. Intrucat europenii au reusit sa creeze ori sa asimileze ce s-a facut in alta parte, au ajuns la ideea de om.”
Iata, scriitorul Gabriel Liiceanu dedica partea nevazuta istoriei si progresului inregistrat de om datorita culturii generale, atat de pretioasa si lipsita din mintile tineretului din ziua de azi. Domnul Liiceanu a tinut sa continuie aceasta ordine de idei, vorbind publicului despre sursa de inspiratie si originile volumului “Partea nevazuta decide totul.”
“Acest model de om european imbina, pe o parte, cultura de specialitate, si pe de alta parte cultura generala”. In opinia scriitorului Liiceanu, cele doua tipuri de culturi au dus la crearea unor societati liberale.
“Cartile lui Horia-Roman Patapievici lucreaza pe momentul prabusirii valorilor universale (bine/rau, adevarat/ fals).”
In incheiere, Gabriel Liiceanu a tinuta sa sa faca o ultima precizare, indreptata, de aceasta data, spre prietenul si colegul sau H-R. Patapievici: “Horia Patapievici, cu aceasta carte, e membrul unei ultime generatii de la noi, care lupta impotriva degradarii inteligentei, civilizatiei, prin degradarea noastra in spatiul culturii umaniste.
Are o formula pe care o foloseste la sfarsitul eseului, o idee care imi suceste mintile, pe care eu am indragit-o foarte tare. Nu stiu daca tu ai nascut-o sau ai preluat-o de undeva, ea este o fomula bine venita. <<Claritatea morala>>.
Claritatea morala care a caracterizat epocile cheie si momentele de articulatie fundamentala a istoriei Europei deci prin redresarea claritatii morala s-a putut redresa specia si reaseza intr-o matca decenta. Claritatea morala este o imbinare a inteligentei cu morala.
Pentru ca nu poti avea claritate in absenta unui ‘distingo’ al intelectului si <<obligatia morala de a fi inteligent>>, formula unui celebru critic american al secolului XX, obligatia ta e cea pe care simti ca trebuie sa ti-o asumi dupa ce citesti lucrarea lui Patapievici.
Cam asta ar fi de spus. In orice caz, eu asta am simtit. Si pledoaria lui pare sa fie disperata. Intr-o societate din care dispare cultura generala, dar de ce dispare? Dispare pentru ca cei care guverneaza numai cred decat in ceea ce este imediat util, si cum e greu sa demonstrezi ca etimologiile cuvintelor sunt extrem de utile in viata unui om si ca daca stii care este sursa unui cuvant, ajungi la gandirea pierduta a unui popor si a unei civilizatii, aduci un plus de intelegere a lumii.”
“Intr-o societate din care se dispare cultura generala, se pierde, in felul asta, pur si simplu…nu avem un cuvant mai potrivit…umanul. Pentru ca prin ea s-a construit de-a lungul secolelor cea ce noi intelegem astazi prin cuvantul om, om intreg.”
“Rezultatul: Suntem tot mai calificati la nivelul unor specialitati, si tot mai necalificati la capitolul pe care Nicolae Steinhardt il numea <<profesia cea mai grea e cea de om>>. Asta se pierde prin pierderea culturii generale a carei prabusire o analizeaza prin intermediul nevazutului Horia Patapievici.”
Apoi s-a ridicat la microfon Horia-Roman Patapievici, intrerupt de vociferarile unui senior, adresate discursului tinut de Gabriel Liiceanu. Desi nu s-a inteles ce a spus domnul care parasea libraria, Horia-Roman Patapievici a raspuns: “Cred ca avem un adept al lui Nicolae Breban, aici.”
“Daca dupa aceasta intrerupere incep, atunci la ea am sa ma raportez”. […]Gabriel a facut o teorie a culturii generale ca specific al culturii europene, acest model al maturitatii sufletesti, pentru societate si nu neaparat pentru individ, pe care la reprezentat cultura umanista incepand cu secolul al XVI-lea, iar cultura umanista in Europa a secularizat cultura crestina.
Pentru ca, cultura umanista nu a fost o cultura impotrivva crestinismului ci a fost o cultura in continuarea crestinismului. Si ca sa vedeti acest lucru vitati-va la Erasmus. Daca Erasmus a fost inteles in afara culturii crestine, atunci nimic nu mai poate fi inteles in sens propriu.”
Revenind la domnul care l-a intrerupt, domnul Patapievici a facut o paranteza despre o intamplare din Grecia antica, un proces al lui Socrate acuzat de coruperea tineretului si introducerea unor zei noi in cetate.
“Exista o mica indicatie scenografica pe care o face Platon (prezent la “procesul” lui Socrate), si care este foarte savuroasa. In timp ce Socrate vorbea si argumenta, ce doi care il acuzasera nu puteau sa faca decat, spune el, anitos si meretos, faceau zgomot. Asa suntem si noi aici.”
Revenind la evenimentul desfasurat in vremurile prezente, in libraria de la Humanitas, Horia-Roman Patapievici a inceput sa voarbeasca despre lucruri mai simple.
“Normal ar fi sa va vorbesc despre acest volum, dar vreau sa va vorbesc despre altceva care poate ca are legatura cu el , dar in starea mea afectiva de acum, e ceva care vine mai la indemana, dat fiind ca prezenta dumneavoastra aici o resimt, ma iertati ca v-o spun asa, ca pe un soi de acolada si de imbratisari.”
Domnul Patapievici a tinut sa spuna cateva lucruri despre personalitatea si mentalitatea tatalui sau, Denis Patapievici:
“Si vreau sa va spun cum arata lucrurile atunci cand ele se oranduiesc frumos. Si ele arata in felul urmator: Am sa va vorbesc despre, despre, nu etapele formarii mele ca eseist ci de cateva episoade care marcheaza iesirea mea publica.
O sa incep cu un episod personal, legat de tatal meu. Tatal meu care a fost zugravit ca un NKVD-ist, ca un parasutat stalinist in tara noastra. Si nu era deloc asa.
A fost un om extraordinar de decent, specialist, economist era el, un om foarte disciplinat, de educatie germana, format la Cernauti, la liceul “Aron Pumnul”, apoi s-a refugiat, dupa primul an de facultate, la Viena si s-a intors in ’48 inapoi. Tatal meu era un om de mare disciplina, disciplina germana.
Tata cand iti dadea ceva de facut trebuia sa il faci pe acela. Cum se spune in Evanghelie: un singur lucru este necesar. Tatal meu, cand ceva trebuia facut, acel lucru era de facut si doar el.
In clasa a XII-a ma pregateam pentru facultate, optasem pentru facultatea de fizica. Trebuia sa faci pe banda rulanta fizica si matematica, dupa culegeri, probleme si antrenament pentru performanta de la examen.
Dar ma plictiseam de moarte si ca atare citeam in stanga si in dreapta. Si de atunci m-a pasionat “Suma Teologica” a lui Toma de Aquino. Citeam in franceza in editia aceea groasa de 800 de pagini publicata pe doua coloane, deci este ca o biblie masiva. Si printre culegeri si caiete de exercitii se afla aceasta carte.”
In continuarea povestii, tatal lui Horia-Roman Patapievici a intrat in camera acestuia, a descoperit cartea si s-a arata mirat ca fiul sau este interesat de ceea ce credea el ca este o carte de teologie. Tatal sau i-a spus: ”Asa inteligent si destept cum esti, praful o sa se aleaga de tine.”
“Si s-ar fi ales, daca nu ar fi venit momentul decembrie 1989 in Romania”, a adaugat scriitorul de fata. Dar pana atunci, a tinut sa ne spuna povestile oamenilor care l-au ajutat, care l-au “imbratisat” sa ajunga unde este acum.
Prima “imbratisare” a venit de la Alex Leo Serban. A doua a venit de la Virgil Ierunca si Monica Lovinescu, care au fost impresionati de lucrarile incipiente si reputatia tanarului Horia-Roman Patapievici. Cei doi l-a invitat sa ii contacteze la Paris.
Dupa ce l-au cunoscut pe scriitorul Horia-Roman Patapievici la Paris, Virgil Ierunca si Monica Lovinescu i-au facut cunostiinta cu Gabriel Liiceanu la inceputul anilor ‘90 si au inceput sa il incurajeze in publicarea volumelor aflate la stadiu de manuscris.
De la Gabriel Liiceanu, spune autorul, a primit a treia imbratisare. G. Liiceanu a aflat, a fost interesat de lucrarile lui Patapievici si a trimis cele doua volume din “Zbor in bataia sagetii” catre Sorin Vieru.
Revenind astfel in prezent, a tinut sa aminteasca pe cei care l-au ajutat si au plecat dintre noi (Alex Leo Serban, Virgil Ierunca, Monica lovinescu), si pe cei care sunt alaturi de el. Despre prietenul sau, Gabriel Liiceanu, a tinut sa spuna ca este un om modest.
“Cand a enumerat eseistii, a-ti remarcat ca nu s-a enumerat si pe el, putea obiectiv sa o faca. Generozitatea lui e cu adevarat incredibila.”
In final, scriitorul Horia-Roman Patapievici a revenit la cea mai noua lucrarea a sa “Partea nevazuta decide totul”, dezvaluind sursa acestui titlu. Se pare ca pana la final lucrarea nu a avut un titlu definitiv.
“Cand am corectat ultimul eseu mi-a iesit aceasta fraza.”
Si ultimele cuvinte pe care le pot reproduce, rostite de scriitor inainte sa inceapa sesiunea de autografe a fost:
“Scoala nu ne mai educa sa vedem nevazutele. Nu traim intr-o lume a vazutelor. Traim intr-o lume unde nevazutele imbratiseaza vazutele.”
Apoi, discursul s-a terminat si publicul s-a asezat ordonat intr-o coada lunga pana la masa scriitorului. Horia-Roman Patapievici statea pe scaun ca un scolar cu picioarele apropiate, tinand pe genunchi cartile calde, inmanate de oameni, pentru o iscalitura.