Părinţii Anei Ularu îl cunosc pe logodnicul ei, Collin Blair, în filmul Sunt o babă comunistă

ppremiera-sunt-o-baba-comunistaReconstituind unul dintre cele mai emoţionante momente din viaţă, Ana Ularu îl prezintă părinţilor pe logodnicul ei, interpretat de tânărul american Collin Blair, în filmul Sunt o babă comunistă, care are premiera în cinematografe pe 23 august.

Dacă Ana este deja o actriţă foarte cunoscută publicului român, Collin Blair, absolvent al Facultăţii de Film din Los Angeles s-a remarcat semnând scenariul a două dintre cele mai populare producţii româneşti din ultimii ani: Ho Ho Ho 2 – O loterie de familie şi Mamaia.

Obişnuit să stea mai mult în spatele camerelor de filmat, Collin a declarat că ar fi încântat să mai facă şi alte roluri în filme româneşti. “Actorii români sunt uimitori. Lucrând şi la alte proiecte aici, am mai fost pe la castinguri şi ştiu că există o mulţime de actori talentaţi. Totuşi, să lucrez cu adevăraţi profesionişti ca Luminiţa Gheorghiu, Marian Râlea sau Ana Ularu a făcut munca mea mult mai uşoară. Arăţi bine doar dacă apari în aceeaşi secvenţă cu ei”, mai adaugă actorul, care cunoaşte foarte puţine cuvinte în limba română.

[tube]https://www.youtube.com/watch?v=VlAaJxz8_XI[/tube]

În filmul Sunt o babă comunistă, Collin Blair este Alan, logodnicul american al lui Alice (Ana Ularu) care vine în România pentru a-şi cunoaşte viitorii socri (Luminiţa Gheorghiu şi Marian Râlea). Ceea ce ar fi trebuit să fie o întâlnire fericită se transformă repede într-o situaţie complicată şi în acelaşi timp amuzantă. Părinţii fetei află că tânărul cuplu trece prin probleme financiare grave, aşa că sunt dispuşi la orice sacrificiu pentru ca viitoare familie a fiicei lor să nu ducă lipsă de nimic.

Din 16 august, editura Polirom lansează în librăriile din toată țara bestsellerul semnat de Dan Lungu, Sînt o babă comunistă!, în ediţie limitată. Romanul care a inspirat acțiunea comediei regizate de Stere Gulea este una dintre cele mai traduse cărţi româneşti de după 1989, ediţia în limba franceză fiind dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet în 2008.

lansare film sunt o babba comunista

SBC blair ularu4

SBC blair ularu5O producție MediaPro Pictures, Sunt o babă comunistă va fi lansat de MediaPro Distribution din 23 august, în cinematografele: Hollywood Multiplex, CinemaPRO, Movieplex, The Light Cinema, Grand Cinema Digiplex Băneasa, Cityplex (Constanța și Brașov), Cinema Arta (Târgu-Mureș), Patria (Craiova), Cinema Florin Piersic (Cluj), Premiera (Ploiești), Cinema Sergiu Nicolaescu (Târgu-Jiu), Café Cinema Patria (București), Cinema Europa (București), Modern (Craiova), Orizont Café Cinema (Calarași), Unirea (Botoșani), Cinema Capitol (Onești), Cinema Eugen Ionescu (Slatina),  Cortina (Oradea), Cine Grand (Botoșani), Palace (Oradea).

Actualitate

Maraton teatral la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în luna ianuarie

Anul începe cu un extraordinar maraton teatral la Palatul Bragadiru. Captivantul program debutează în 12 ianuarie cu avanpremiera „Testosteron”,...

L.O.S.T.a lansat noul album, „Scars of Tomorrow”

După 21 de ani de activitate, trupa L.O.S.T. a lansat cel de-al patrulea album, intitulat “Scars of Tomorrow”, prezentat...

Tenorul Ştefan von Korch începe anul în “Carmina Burana”, pe 17 ianuarie la Filarmonica de Stat Transilvania din Cluj Napoca

După un sezon de sărbători cu apariţii la Filarmonica din Târgu-Mureş şi Timişoara, dar şi la Teatrul Naţional de...

Spectacolul concert de mare succes „Musical Evolution” se reia la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 18 şi 19 ianuarie

„Musical Evolution” –  grandiosul spectacol concert ce a avut premiera, cu casa închisă, în cadrul Festivalului "Ion Dacian" din...

Tenorul Ştefan von Korch dezvăluie toate faţetele iubirii în concertul “Love Story” pe 13 februarie la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical “Ion Dacian”

În luna iubirii, îndrăgitul tenor Ştefan von Korch aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical...

Monopera „Vocea umană” va avea premiera la Teatrul Național de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 6, 7 şi 8 februarie

Un nou spectacol concert plin de emoție și intensitate dramatică completează repertoriul Teatrului Național de Operetă și Musical "Ion...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro