Overflow canta in deschiderea concertului Celelalte Cuvinte si Conexiuni

cc_conexiuni_oameniitimpului

Trupa Overflow din Iași va urca pe scena Arenelor Romane, în deschiderea concertului Celelalte Cuvinte si Conexiuni, din data de 4 noiembrie.

Evenimentul face parte din Campania Națională Oamenii Timpului, al cărei scop este de a recunoaște și promova personalitățile de prestigiu din spațiul românesc și proiectele acestora și care dorește să sprijine trupele tinere, aflate la început de drum. Astfel, pe lângă cei de la Overflow, încă o trupă va fi anunțată în curând.

Fondurile încasate în urma evenimentului vor fi direcționate o parte către premiile din cadrul Campaniei Oamenii Timpului, iar o parte vor fi folosite pentru restaurarea casei memoriale George Enescu, de la Mihăileni.

Biletele au prețul de 50 de lei și se pot cumpăra din Rețelele Eventim.ro și IaBilet.ro.

Despre Overflow:

Overflow este o trupă înființată la începutul anului 2016, din dorința unor tineri de a se exprima prin muzică și combină mai multe stiluri de muzică, printre care blues, rock’n’roll și rock alternativ. Toți membrii prezintă ani de experiență în muzică și au participat în proiecte muzicale individuale, sau cu alte trupe.

Componență:

Voce și chitară – Matei Iancu

Chitară solo – George Moloci

Backing vocal și chitară bass – Maria Istrate

Clape – Ariadna Munteanu

Tobe – Miruna Coman

Trupa a participat deja la trei festivaluri naționale. Astfel, la Best Fest Pop Rock, desfășurat la Piatra Neamț, trupa s-a distins printr-o prestație apreciată cu premiul I și premiul pentru cel mai bun solist vocal. La Festivalul Național ”Pune mâna pe chitară” de la Sibiu, trupa Overflow a susținut un recital. De asemenea, trupa a cântat și la Festivalul Seven Hills Music World, desfășurat la Iași. Overflow a participat și la Concursul Național Rockstation, unde a obținut premiul al II-lea.

Vă reamintim că. pe lângă puternica valență culturală a evenimentului, cu această ocazia trupa Celelalte Cuvinte va sărbători nu mai puțin de 35 de ani de activitate, fiind una dintre cele mai longevive formații românești, care nu și-a schimbat componența și care nu a făcut niciun compromis în favoarea comercialului, încă de la înființare.

Și pentru trupa Conexiuni, concertul din data de 4 noimebrie este o ocazie specială.  După 11 ani de la ultima lor apariție live, cei de la Conexiuni revin în formula care le-a consacrat numele, respectiv componența originală din anii ’90:  Florian Stoica – vocal, Victor Solomon – chitară, Gabi Isac – bas, Victor Lenghel – tobe.

Despre Campania Națională Oamenii Timpului

Campania Oamenii Timpului este un eveniment anual inițiat de revista de cultură contemporană TIMPUL și organizat de Asociația Revistei TIMPUL (ART), în parteneriat cu instituții administrative și culturale, precum și cu instituții academice și economice.

Campania presupune implicarea membrilor comunității în identificarea, recunoașterea și promovarea personalităților de prestigiu din spațiul românesc și a proiectelor acestora.

Campania premiază personalitățile și organizațiile din plan local, național și internațional care, pe parcursul ultimului an (octombrie 2015 – septembrie 2016) și-au dovedit excelența în zece domenii ale vieții culturale și sociale, contribuind decisiv la dezvoltarea culturală și instituțională a spațiului public românesc, extins peste granițele țării.

Domeniile premiate sunt:  Literatură, Arte, Educație și Cercetare, Societate civilă, Diplomație publică, Memorie și istorie, Jurnalism, Tinere valori, Sănătate și Antreprenoriat.

Evenimentul face parte din Campania Națională Oamenii Timpului.

Recomandat de ROCK FM

http://www.oameniitimpului.ro/

https://www.facebook.com/celelaltecuvinte

https://www.facebook.com/formatiaconexiuni

https://www.facebook.com/Overflow-1044849315541396/

 

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Trupa Overflow din Iași va urca pe scena Arenelor Romane, în deschiderea concertului Celelalte Cuvinte si Conexiuni, din data de 4 noiembrie.Overflow canta in deschiderea concertului Celelalte Cuvinte si Conexiuni