Operetta LOVE STORY – Concert extraordinar cu Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian în formula de salon şi tenorul Ştefan von Korch

Luna iubirii aduce acorduri romantice pe scena Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian: cele mai vibrante poveşti de dragoste şi momentele de maximă intensitate sentimentală din lirica universală vor fi celebrate în concertul  Operetta LOVE STORY, în care se contopesc rafinamentul, pasiunea şi emoţia. Vor purta spectatorii pe aripile muzicii virtuoşii instrumentiști din Orchestra Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, în formulă restrânsă de salon, iar vocea tenorului Ștefan von Korch  va zugrăvi  toate nuanţele iubirii, aşa cum sunt ele portretizate în arii din  Romeo şi Julieta, Elixirul dragostei şi multe altele.

 

Potrivit tenorului Ştefan von Korch: « “Operetta LOVE STORY” va fi un parcurs muzical de un romatism aparte, destinat celor îndrăgostiţi, de persoana de lângă dar şi de muzică . Concertul va însuma fragmente muzicale celebre din opere şi operete, dar şi melodii foarte cunoscute interpretate în maniera caldă, de salon, într-un melanj la fel de ameţitor ca o poveste de dragoste.»

 

Spectacolul OPERETTA Love Story pune în lumină tradiţia orchestrei de salon, respectând etalonul specific sălilor de bal din secolul XIX, prin măiestria interpretativă a Orchestrei Teatrului Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian, ce va fi prezentă pe scenă într-o formulă esenţializată, reprezentativă pentru standardul European de salon.

 

Atmosfera romantică va fi îmbogăţită de participarea invitaţilor surpriză. Artişti de referinţă, pe plan naţional şi internaţional, vor da strălucire serii cu interpretări deosebite şi cu un repertoriu de sezon fermecător.

 

Tenorul Ştefan von Korch cea dintâi voce ce se alătură Orchestrei Teatrului  Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian în spectacolul . După un an cu apariţii aplaudate pe scene din Spania şi Italia şi multiple succese naţionale, solistul va însufleţi programul serii cu o selecţie de secvenţe muzicale menite să facă sufletele să vibreze.

 

Bilete la preţuri Early Bird sunt disponibile, până la data de 13 decembrie,  pe Ticketstore.ro, la casa de bilete a Teatrului Naţional Ion Dacian din Bulevardul Octavian Goga nr 1 şi la Sala Dalles

 

 

DESPRE PROTAGONIŞTI

** ŞTEFAN VON KORCH (Tenor)** (www.stefanvonkorch.com)

Cu o evoluţie exponențială, națională şi internaţională, Ştefan von Korch va încheia anul cu aparriţii de marcă la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical Ion Dacian şi la  Sala Palatului ca invitat în concertul Aniversar 20 de ani de Craciun Vienez.. În perioada verii a debutat în în Carmina Burana pe scena prestigiosului Festival Palermo Classica, a concertat alături de Orchestra Reino de Aragon în Spania a fost invitat în recital la Lipova Symphonic City Maria Radna open air şi de la începutul anului este amfitrionul seriei de concerte Musical Extravaganza, găzduite lunar în capitală.

 

Tot în decursul lui 2024 a interpretat pe scena Filarmonicii din Târgu-Mureş lucrarea vocal simfonică Stabat Mater de G. Rossini considerată o demonstraţie de virtuozitate pentru orice tenor şi lucrarea Lobgesang de F. Mendelssohn, a performat în Carmina Burana la Craiova Summer Fest, dar şi la Opera din Iaşi, în spumosul rol Camille de Jolidon, din Văduva veselă 2.0 regizată de Andrei Șerban şi la Opera Română din Timişoara în montarea Văduvei Vesele semnate de Mario Di Carlo.

 

În 2023 tenorul a făcut să vibreze inimile spectatorilor cu interpretări magistrale ale partiturii specifice vocii sale din Carmina Burana, pentru care este considerat un etalon şi a fost singurul solist român într-un turneu de 27 de oraşe în China. Alte repere din cariera sa includ roluri de marcă în opere şi operete prezentate pe cele mai mari scene din România: “Bărbierul din Sevilla”, “Elixirul dragostei” şi “Falstaff” (Opera Naţională Bucureşti), “Rigoletto,” “Văduva veselă” şi “Văduva veselă 2.0” (Opera Naţională din Iaşi), “I Puritani” (premieră naţională) “Rigoletto” şi “Bărbierul din Sevilla” (Opera Română Cluj-Napoca) şi altele.

 

În anul 2022 şi-a completat repertoriul cu rolul titular din premiera europeană a spectacolului “Traiano in Dacia,” de Giuseppe Nicolini, pusă în scenă la Opera Română din Cluj-Napoca, iar palmaresul său mai include roluri în 3 premiere naţionale absolute: opera “I Puritani” la Opera Română din Cluj-Napoca (2016) unde a interpretat cea mai înaltă partitură scrisă pentru voce masculină, opera “La Sonnambula,” de Vicenzo Bellini (2018) şi prezenţa pe scena Sălii Radio din Bucureşti în premiera natională absolută a lucrării vocal-simfonice “Messa di Gloria” de Rossini (2019).

 

 

 

 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Actualitate

SAMAEL – PASSAGE exclusive SHOW, Quantic 12 decembrie 2024

Acum aproape 20 de ani, elevetienii de la Samael lansau Passage, un album etalon pentru aceasta trupa. Pe 12...

Tarja la Arenele Romane: Program si reguli de acces

 Pe 23 decembrie va asteptam la Arenele Romane in cort incalzit la un show cu Tarja Turunen - Dark...

Grimus intră în studio pentru „Grimus 6” și lansează primul single pe 12 decembrie.

Vești mari pentru fanii Grimus! Una dintre trupele emblematice ale scenei alternative din România, anunță cu entuziasm că a început...

Tenorul Ştefan von Korch dăruieşte poveşti de iarnă pe portativ melomanilor din Bucureşti, Timişoara şi Blaj în luna decembrie

Concerte vocal-simfonice pe scenele Filarmonicilor naţionale, recitalul “Invitaţie la vals” cu casa închisă la Teatrul Naţional de Operetă şi...

Colinde cu Moonlight Breakfast şi Alexandra Ungureanu la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot în această lună

Sărbătorile vin în acorduri de jazz şi refrene de colinde la Palatul Bragadiru – Sala Teatrului Godot.  Întâlniri muzicale...

Călin Pop lanseazăun nou single: „Îngeri de zăpadă”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”Îngeri de zăpadă”   Melodia este disponibilă...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro