One-man-show cu Florin Piersic jr. la Opera Națională din Cluj

Pentru prima dată în România, 13 personaje, un singur actor.

După succesul spectacolului Sex, Drugs, Rock and Roll, cu care a obținut premiul UNITER pentru cel mai bun actor al anului 2002, Florin Piersic jr. revine pe scenă cu spectacolul Freak Show.

Luni, 2 noiembrie 2015, de la orele 19.00, spectatorii clujeni se vor reîntâlni cu Florin Piersic jr., care va fi prezent la  Opera Naționala din Cluj, cu spectacolul Freak Show.

Realizat după un material scris de Florin Piersic jr, în regia și interpretarea sa, Freak Show este un one-man-show unic în România, un spectacol dinamic, gândit astfel încât să țină publicul cu sufletul la gură, timp de două ore.

Cei prezenți vor avea ocazia să urmărească evoluția cameleonică a unui singur actor care se transformă continuu în alt personaj, într-o succesiune halucinantă. Miliardar de carton, muncitor pe șantier, bancher, pensionar, producător de film sau profesor – acestea sunt doar câteva dintre cele 13 personaje pe careFlorin Piersic jr le aduce în lumina reflectoarelor.

Premiera absolută a spectacolului a avut loc pe 7 decembrie 2013.

În 2014, Freak Show a participat ca spectacol invitat la Festivalul Internațional de Teatru (Sibiu), Festivalul de Teatru Nou (Arad – Teatrul Clasic), Gala Star (Bacău), Gala FESTCO (București – Premiul Special al Juriului, secțiunea Off), Festivalul Ideo ideis (Alexandria), Zilele Humorului (Gura Humorului), Festivalul Butterfly Effect (Galați).

Freak Show a fost prezentat cu succes publicului român din Germania (Koln), Canada (Toronto, Calgary, Ottawa, Moreal), Belgia (Bruxelles – Centrul Cultural BOZAR), Franța (Toulouse – Theatre de la Comedie), Marea Britanie (Londra – Leicester Square Theatre) și a primit aplauze îndelungi din partea spectatorilor care au umplut sala Operei Naționale din Timișoara.

Biletele au fost puse în vânzare la stand-ul Ticketnet din Cora Cluj, Polus Center (magazinul Fitness Nutrition), la casa de bilete a sălii de spectacol sau online pe www.ticketnet.ro și www.biletmaster.ro.

Prețul unui bilet variază în funcție de categoria de loc, după cum urmează: 15 lei – Cat.III, 30 lei – Cat.II, 40 lei – Cat.I și 50 lei pentru categoria VIP.

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro

Pentru prima dată în România, 13 personaje, un singur actor: Florin Piersic jr. in spectacolul "Freak Show."One-man-show cu Florin Piersic jr. la Opera Națională din Cluj