On the Roof, pe scena Galei HOP 2019

Câțiva dintre tinerii câștigători ai preselecției HOP 2019 s-au întâlnit pe acoperișul TNB să facă un spectacol. Sub îndrumarea maestrului Gigi Căciuleanu – directorul artistic al acestei ediții – actorii dansează cuvinte inventate și fac să „miște” Amfiteatrul TNB.

Sunt pe drumul căutărilor către ceea ce înseamnă să fii DansActor și vor să fie văzuți. Unde altundeva, dacă nu la Gala Tânărului Actor HOP?

 

Sunt 14, sunt On the Roof  şi creează o lume nouă:

Adela Mihai, Adrian Loghin, Alexandra Oişte, Alin Potop, Andrei Atabay, Andrei Ianuş, George Olar, Ioana Beatrice Tănasă, Mara Pogângeanu, Maria Panainte, Mihai Vasilescu, Nadina Cîmpianu, Nicolae Dumitru și Theodora Sandu.

Căci, așa cum spune chiar Gigi Căciuleanu, On the Roof este  „invenţia unei lumi de bufoni contemporani”, „o poetică de geometrie spaţială”, „o matematică de jonglerii clovneşti”.

 

Cu acest spectacol-metaforă – dar în afara concursului – publicul se întâlnește în seara ultimei zile de HOP, joi, 5 septembrie de la ora 19.00, înainte de Festivitatea de decernare a premiilor.

 

On the Roof

Textul și regi: Gigi Căciuleanu

Asistent coregrafie: Lelia Marcu – Vladu

Muzica: Paul Ilea / Sensor

Texte / Desene: Gigi Căciuleanu

Un spectacol produs de Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București prin Centrul de Cercetare și Creație Teatrală „Ion Sava”, în parteneriat cu UNITER, Fundația Art Production / Gigi Căciuleanu “Ad Hop” Company, cu sprijinul JTI, în cadrul Programului 9G la TNB.

 

*

Votați-vă concurenţii favoriţi la Gala Tânărului Actor HOP 2019!

Intrați în perioada 2 – 5 septembrie pe site-ul www.galahop.uniter.ro, urmăriți live transmisia competiţiei şi votați!

Până pe 31 august, tinerii înscrişi în competiţie se prezintă. Faceţi cunoştinţă cu DansActorii. Joi, 5 septembrie, până la ora 20.00, publicul poate vota online pe www.galahop.uniter.ro.

Așteptăm pe toți cei care vor să vadă tânăra generație de actori zilnic, în perioada 2 – 5 septembrie, la Teatrul de Stat din Constanța – Sala Mare. Accesul publicului spectator este LIBER și este permis până la ora 18.30.

 

*

Gala Tânărului Actor HOP este un proiect al UNITER care sprijină debutul tinerilor artişti oferind oportunităţi de formare profesională şi viitoare colaborări.

Directorul artistic al Galei HOP, ediția a XXII-a:

dansatorul și coregraful Gigi Căciuleanu.

Actualitate

Celebrul musical „Rebecca” se joacă din nou la Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” pe 5 şi 6 aprilie

Teatrul Naţional de Operetă şi Musical „Ion Dacian” deschide din nou porţile universului misterios din conacul Manderley, în celebrul...

MAJESTIC SUMMER CONCERT GALA – 200 YEARS OF JOHANN STRAUSS

Concert extraordinar interpretat de Schoenbrunn Palace Orchestra Vienna, pe 20 iulie, la Ateneul Român din București, un eveniment simbol...

Breathelast a lansat un nou single și dezvăluie detaliile noului album

Colaborarea București - Constanța - Satu Mare lovește din nou, de data asta prin single ul electro heavy "Lumea...

Godsmack , muzica are ca scop principal transmiterea unui mesaj puternic

Articol de Andreea Iliescu Anul 2025, o seara agitata de luni, e primavara. Nu am mari asteptari de la acest...

Celebrul pianist Richard Clayderman revine în România, pentru două concerte memorabile: Bucureşti 25 martie şi Cluj-Napoca 29 martie

Doar câteva zile ne mai despart de mult aşteptata revedere cu Richard Clayderman: cel mai de succes pianist din...

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro