Noi confirmari la ROCKOMOTIVA 2015

Timpuri Noi şi Partizan vor fi prezente la Craiova, pe scena Festivalului Studenţesc ROCKOMOTIVA, pentru un concert comun, în seara de 5 iunie.

Concertul este al patrulea din seria de apariţii publice numite „Proiectul Perfect”, care îşi propune să spună povestea „Timpurilor Noi”, de la înfiinţare (1982) şi până în prezent. Pe aceeaşi scenă urcă împreună Timpuri Noi şi Partizan, fiecare dintre trupe în formulă completă, aşa încât fanilor să nu le lipsească nici Adrian „Artanu” Pleşca, nici Dan Iliescu, nici Răzvan „Suedezu” Moldovan – cei trei membri fondatori ai Timpuri Noi.

Festivalul ROCKOMOTIVA, deşi se află la prima ediţie, promite trei seri incendiare la Casa de Cultură a Studenţilor din Craiova:  pe lângă Proiectul Perfect, au confirmat:  super-trupa Twilight of the Gods (IRE-NOR-SWE-ENG), Alternosfera (MD), Pero Defformero (SRB), Bucovina (RO), RoadKillSoda (RO), Bloodway (RO), Dza Ili Bu (SRB), alături de Avatar şi Crimena, două nume grele în metalul românesc, care au „crescut” în Casa Studenţilor din Craiova.

ROCKOMOTIVA va avea loc pe 5, 6 şi 7 iunie, iar accesul publicului se va face pe bază de bilete sau abonamente. Cei mai merituoşi dintre studenţii din centrele universitare arondate CCS Craiova vor beneficia de acces gratuit. Festivalul ROCKOMOTIVA este organizat de Casa de Cultură a Studenţilor Craiova, cu sprijinul Ministerului Tineretului şi Sportului – Direcţia de Proiecte şi Programe pentru Tineret, în parteneriat cu Asociaţia „Craiova Capitală Europeană a Culturii 2021”, „Romanian Thrash Metal Club”, METALHEAD şi Gazeta de Sud.

INFORMAŢII DESPRE BILETE ŞI ABONAMENTE

Abonamentele garanteaza accesul pentru 3 zile de festival şi se vor găsi la preţul de 50 lei, până pe data de 31 mai, inclusiv. Între 31 mai şi 5 iunie, preţul unui abonament va fi de 60 de lei. Din 5 iunie şi pe toata perioada festivalului vor putea fi cumparate bilete de o zi in valoare de 30 lei, direct de la intrare!

Abonamentele sunt disponibile pe iabilet.ro şi în reţeaua iabilet:

– Magazinele UMAN din Baneasa Shopping City (etaj) si Piata Romana (George Enescu 30 colt cu Magheru langa McD);
– Magazinul Muzica de pe Calea Victoriei
– Agentiile Perfect Tour – Str. Theodor Aman, Nr. 11 si Calea Victoriei 100
– reteaua de 1500 de terminale ZebraPay (disponibile in toata tara: www.zebrapay.ro/locatii)

În Craiova, abonamente se pot achiziţiona de la:

– Perdido Station – Petre Carp 27
– Stock Store – Romania Muncitoare 14
– secretariatul CCS – Eugeniu Carada 10, Craiova.

Rockomotiva (1)

Actualitate

„Duelul Tenorilor” – eleganţă şi efervescenţă muzicală alături de tenorii Ştefan von Korch, Alin Stoica şi Mihai Urzicana

Prima ediţie a Duelului Tenorilor – concert în premieră găzduit la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, a...

WHITE SYMPHONY ORCHESTRA – singura orchestră exclusiv feminină din România concertează la Sala Palatului pe 29 aprilie în spectacolul simfonic extraordinar „Danke Johann Strauss...

Marți, 29 aprilie 2025, iubitorii muzicii clasice sunt invitați la un eveniment de excepție: „Danke Johann Strauss 200”, un...

“Ofelia.Afterlife”, spectacolul Antoanetei Cojocaru, revine la Teatrul Metropolis pe 19 și 20 martie

Ofelia din Hamlet își spune povestea așa cum ar fi spus-o dacă vocea ei ar fi fost vreodată ascultată. „Ofelia.Afterlife”...

ANGELA GHEORGHIU – 35 DE ANI DE EXCELENȚĂ ÎN LUMEA OPEREI INTERNAȚIONALE – Concert aniversar extraordinar la Arenele Romane, pe 7 septembrie 2025

București, 12 martie 2025 – Una dintre cele mai strălucitoare voci ale operei mondiale, soprana Angela Gheorghiu, celebrează 35 de ani de...

Il Divo – Concert Aniversar – 20 de ani – la Arenele Romane

Il Divo canta la Bucuresti pe 18 iunie 2025 la Arenele Romane in cadrul turneului care aniverseaza 20 de ani...

Călin Pop lansează un nou single: „N-ai uitat”

Călin Pop, solistul și chitaristul grupului Celelalte Cuvinte, a lansat un nou single intitulat ”N-ai uitat”   Melodia este disponibilă în...

Ce mai este nou?Citeste
www.roevents.ro

Recomandările redacțieiStiri
www.roevents.ro